Recomandări calde pentru timp liber, minte, suflet şi vacanţe (1 | 2016)

Încetişor, cu un jurnal de călătorie, cu ceva bun pe papilă, ne revenim şi ne reintrăm în ritm. Încercăm să reluăm obiceiul de a face recomandări, în măsura în care găsim ceva interesant care ţi-ar putea face timpul liber mai frumos şi sufletul mai bogat. Iată câteva noutăţi care ne-au atras atenţia săptămâna aceasta (atenţie, sunt în ordine cronologică inversă):

Conferinţa Cum povestim copiilor şi adolescenţilor despre sex | 19-20 martie 2016.

Parentime o aduce în România pe Meg Hickling, una dintre cele mai de seamă personalităţi ale domeniului şi un excelent avocat al educaţiei şi sănătăţii sexuale, cu 40 de ani de experienţă. Mai e până atunci, dar dacă ai copil şi te roade subiectul îţi recomand să îţi asiguri de acum un loc. Ne vedem acolo! Tot ce altceva ai vrea să afli (despre conferinţă, nu despre sex, găseşti aici.)

Conferinta sex

Cu rachetele de zăpadă pe poteci nemarcate în Munţii Cindrel | 30 ianuarie

Drumeţie organizată de Mountain Guide Sibiu la care zău că am fi mers dacă nu aveam alt eveniment în gând, exact în aceeaşi dată (apropo, ţine minte ziua, dacă rămâi în Bucureşti). Detalii de la noi în curând, iar detalii despre drumeţie aici.

Atelier Foto “Equus Spirit” cu Mihai Moiceanu | 28 – 31 ianuarie

Pe acesta chiar îmi pare rău că îl ratez, de aceea dau şi vestea mai departe, pentru cei care iubesc atât caii, cât şi fotografia. Detalii aici.

Foto cai Mihai Moiceanu

Mari capodopere ale arhitecturii | 5 întâlniri, începând din 27 ianuarie

Fundaţia Calea Victoriei te invită într-o călătorie prin întreaga lume, în care poţi să te familiarizezi cu o parte dintre cele mai frumoase clădiri, prezentate în contextul culturii diverse din care fac parte şi a valorilor estetice, politice sau religioase pe care le exprimă. Cred că e o temă foarte utilă pentru toţi iubitorii de călătorii. Detalii aici.

Trip Talks Aniversar: În Amazon, pe urmele Avatarului | 18 ianuarie. 

O invitaţie la un eveniment aniversar cu şi despre călători, organizat de Journey Pub. De data aceasta invitată este Andreea Ionescu, iar mai multe detalii poţi afla pe facebook, aici.

Trip Talks Amazon

Qatar Airways Travel Festival | până pe 17 ianuarie

Reduceri ce se anunţă a fi cu adevărat interesante (30% sau două bilete de la preţ de 1), vezi dacă găseşti ceva ce ţi se potriveşte pentru vacanţele din 2016. Detalii aici.

The Soul of the World – Egypt | Piteşti, 14-31 ianuarie

O expoziţie foto semnată de Miguel Angel Sanchez pe care am avut ocazia să o vedem în Bucureşti şi care ne-a impresionat profund. Dacă eşti din Piteşti sau ajungi pe acolo, trebuie să o vezi şi tu.

Miguel Angel Sanchez

Tu ce mai ai în plan şi ce ai recomanda cititorilor LumeaMare?

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.