Balcic în Romania

Balcic în Romania

Anul trecut am fost un vizitator frecvent al Bulgariei. De ce să mă ascund, m-am simţit acolo mult mai bine decât în România. Drumuri bune si libere, hoteluri care îţi oferă mult mai mult la un preţ mult mai mic, servicii bune şi mâncare delicioasă, multă şi ieftină.

Anul acesta, cum necum, nu am mai ajuns cu aceeaşi frecvenţă pe la vecinii noştri. Aşa că, atunci cand s-a ivit o ocazie specială de serbat alături de familia mea, am fost mai mult decât încântată sa descopăr acest restaurant.

Se cheama Balcic şi nu trebuie să trecem graniţa ca să ajungem la el. L-am găsit în gangul dintre patiseria de la Perla şi banca Millenium şi confirm că este bulgăresc până în măduva oaselor. Decorul este ingenios şi foarte atent lucrat, ai pur şi simplu impresia că ai intrat pe una din străduţele înguste pe care le-am întâlnit peste tot: balcoane cu ferestre luminate, pereţi albi în contrast cu barnele de lemn închis la culoare, felinare, muzică bulgarească, totul crează o atmosferă autentică. Mâncarea se apropie şi ea periculos de mult faţă de ceea ce am degustat în Bulgaria şi am înţeles că bucătarii chiar sunt bulgari. Spun “periculos” gândindu-mă la competiţia lor şi la silueta clienţilor. Rămân totuşi preţurile care sunt destul de româneşti, fără să dea în nesimţire.

Am gustat din urmatoarele:

Icre tarama – puţin cam sărate dar de admirat că gaseşti totuşi icrele, nu e doar o maioneză cu urme vagi de icre cum se întampla în multe alte locuri. Mâncate cu Parlenka simpla sau cu chimen (un fel de lipie bine coaptă şi crocantă) dispar ca prin miracol din farfurie.

Ciusca Biurek – doi ardei umpluţi cu brânză şi făcuţi pane – minam! Puteţi adăuga la chestia asta Apetika – ardei mici iuţi, copţi şi acoperiţi cu un sos de usturoi.

Brânza ca la Sopski – brânză amestecată cu roşii, ou şi ardei, coaptă în vas de lut. Bună şi ea cu puţin din Apetika.

Kavarna Kebab – nu ne-am prins exact ce e, arată ca o tocăniţă preparată în vas de lut însă e mult mai bună. Carnea avea într-adevăr gust de kebab, poate că fusese astfel preparată înainte de a se scufunda în dezmăţul de legume. E şi mai bună acompaniată de legume prăjite la ceaun.

Copilul s-a luptat o vreme cu o porţie enormă de cartofi prajiţi acoperiţi fără zgârcenie cu branză rasă iar la sfârşit a încheiat cu două deserturi: orez cu lapte pudrat cu scorţişoara (servit rece) şi cremă caramel – o cremă de zahar ars reuşită. La final chiar şi ea a spus: “mami, parcă am înghiţit o bombă!” Asta e problema cu mâncarea bulgărească, e greu să te opreşti la timp!

Berea e mai ieftină decât limonada, aşa că mai bine lăsaţi maşina acasa. Iar vinul sunt convinsă că e bun, aveti de unde alege şi am recunoscut în meniu sortimente pe care le-am încercat şi mi-au plăcut în Bulgaria.

În total am cheltuit 130 de lei pentru 3 persoane.

Singurul minus pe care l-am găsit a fost în servirea cam lenta – şi nu era chiar plin. Sper că au soluţii pentru zilele în care se aglomerează.

În rest jos pălăria pentru Balcic iar vouă vă doresc pofta bună!

Poze, meniu şi date de contact găsiţi la ei pe site (nu mai este disponibil)

În imaginea pe care am folosit-o am ales o zonă reală din Nessebar care aduce cu interiorul acestui restaurant.

 

Notă importantă:

Acest articol şi opiniile exprimate în el sunt valabile la momentul publicării. Dacă nu reuşim să revenim, nu avem cum să ştim dacă s-au produs schimbări, pozitive sau negative. Te rugăm, aşadar, să citeşti şi comentariile sau să ne laşi un comentariu şi să ne spui părerea ta, dacă ai fost de curând şi ai trăit o experienţă diferită. 

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.