Am început anul cu entuziasm şi am avut grijă să punem dreptul în faţă, nu de alta dar o măsură de siguranţă în plus nu strică niciodată. Până acum am reuşit deja să facem câte ceva interesant, ne-am făcut prieteni noi, am lansat concursuri, ne-am strâns la poveşti din LumeaMare şi ne-am cunoscut şi în viaţa reală, nu doar în cea virtuală. Şi chiar dacă frigul de afară ne-a ţinut mai mult prin case, amintirile s-au adunat şi s-au scris, aşa că am avut ce citi.
Vă prezint mai jos cele mai citite şi comentate articole din luna ianuarie:
Jurnalul Un pas înainte – o călătorie şi o serie de gânduri paralele cu aceasta, „mărturisite” de Roxana
Evenimentul concurs Poveşti din LumeaMare la GreenTea, susţinut de Ceainăria GreenTea şi de Okian.ro a fost un succes şi asta s-a văzut atât în articolele care l-au anunţat cât şi în impresiile publicate după.
Şi cum se pare că cititorii noştri caută locurile mai puţin cunoscute sau vizitate atunci când pleacă la drum, Parisul din spatele Parisului (Yoshi Kumine) a adunat destul de mulţi admiratori.
Un alt concurs a stârnit curiozitatea şi este încă valabil: Concurs de poveşti pe două roţi
Articolele despre India scrise de Imperator sau de Alex au atras atenţia aşa că aş face o nedreptate să aleg doar unul. Le găsiţi pe toate în Impresii/Asia/India
Acelaşi lucru e valabil şi pentru secţiunea O fotografie pe zi la care vă reamintim că puteţi contribui oricând credeţi că aveţi o imagine interesantă din locurile pe care le-aţi văzut în lume.
Din seria călătoriilor culinare de succes, ar fi de notat şi prezenţa lui AdiHadean la Bucureşti, pe care am semnalat-o în O nouă călătorie cu gust. Am fost din nou şi ne-a plăcut tare mult în Spania culinară, mai vrem!
Lista e mai lungă dar ne oprim aici, vă aşteptăm cu păreri şi impresii şi în luna februarie pe care vă dorim să o petreceţi sau călătoriţi în cel mai frumos mod!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!