În ciuda istoriei zbuciumate a continentului nostru fiecare ţară europeană vestică este uimitoare (pentru europenii din est) nu numai prin civilizaţia, bogăţia şi specificul ei ci mai ales prin modul în care trecutul şi prezentul reprezentate prin arhitectură, infrastructură şi artă par a trăi împreună în bună înţelegere, completându-se în mod fericit. Continuitatea în a păstra şi a reconstitui ceea ce războaiele, cutremurele, incendiile şi intemperiile au distrus, preocuparea permanentă de a-şi face viaţa mai bună muncind şi construind mereu, a menţinut o stare de bogăţie şi echilibru.

Unii estici au trecut prin taifunul spulberării proprietăţii, demolărilor excesive urmate de construirea pe nerăsuflate a megacartierelor de cuburi, în majoritate prost gândite şi prost executate, au asistat la suprimarea sau expatrierea elitelor şi egalizarea practicată în toate domeniile, urmată firesc de depersonalizare. Iar când au avut voie să vadă cu ochii lor Europa, deşi citiseră nişte cărţi şi răsfoiseră albume de artă şi arhitectură, au găsit uimitor aproape totul.

Eram şi noi printre acei estici şi ne aflăm în Germania, liderul economic european; vedeam pe lângă frumuseţile reliefului, oraşe, sate şi parcuri naturale, catedrale, muzee şi monumente, (multe făcute să renască din cenuşă de după bombardamente).

Nu se poate să străbaţi Bavaria şi să treci fără să intri pe lângă nemaipomenitele castele ale lui Ludwig al-II-lea aşa cum, trecând prin Franconia occidentală, parte a Bavariei, să nu vezi Wurzburgul şi nu departe de el, oraşul medieval Bamberg. Bamberg este situat la capătul unui drum pe lângă lanuri blonde, pârguite, păşuni pline de flori, pădurici stufoase şi sate arătoase.

Ne-am dezlipit târziu de Wurzburg, seara ne-am oprit în Burgebach, la un han ţinut în funcţiune de o bunică  mergând încetişor dar prăjind diverse cu spor pentru călători sau autohtoni şi o nepoată vioaie şi energică. De la fereastră am privit o curte interioară de fermă unde, pe lângă stivele impresionante de lemne, umblau păsări fără a se teme de caii falnici, roşcaţi, cu coame albe. Mirosea a “ţara” şi a cină, a “cebineîmieînacestmoment” care este prea repede înghiţit de noapte.

A doua zi dimineaţă am intrat în Bamberg; indicatoarele ne-au condus spre oraşul vechi şi parcarea subterană. Era vânt iar vijelioasa apa Regnitz pe care se luptau cu vârtejurile înspumate tineri în caiace, răspândea răcoare şi imprăştia mirosul puternic de vechi care ieşea din gurile de aerisire ale caselor şi magazinelor pline mai ales cu artă autentică, sculptură medievală din lemn şi metal. Căci Bamberg aste o vechitură preţioasă.

Înconjurat de şapte coline, ca Roma, oraşul natal al muzicianului E.T.A. Hoffmann are mai mult de 1000 de ani şi a fost capitală a unui regat condus de Heinrich al-II-lea (secolele al-X-lea şi al-XI-lea), apoi  a unui ducat, arhiepiscopie şi loc de pelerinaj. În prezent este centru universitar şi important punct turistic; în acest oraş se pot vedea mărturiile concrete ale colaborării strânse dintre monarhi şi biserică, în Evul Mediu, suveranii fiind fondatori ai lăcaşelor de cult. Rezultatul alianţei şi susţinerii reciproce între principi şi episcopi a fost că Bamberg poseda mânăstiri – cisteriană, carmelită, Sfântul Mihail, castele – Geyrsworth, palate – Concordia, hotelul Bottinger, Vechea Reşedinţă (fost palat imperial, acum Muzeul de Istorie), Nouă Reşedinţa cu săli, apartamente bogat decorate şi o grădină de trandafiri împodobită cu statui,  Catedrala Imperială Sfântul Petru, biserici parohiale – Sfântul Stefan, Sfânta Maria (Obere Pfare), Sfântul Iacob (pe lângă care trecea cândva drumul pelerinilor spre Sfântul Iacob de Compostella, din nordul Spaniei), Sfântul Martin. Pieţe, teatru, monumente, poduri, fostele case ale pescarilor, înşiruite lângă râu, numite “mica Veneţie”, accentuează pitorescul oraşului care, prin patrimoniu şi frumuseţe, se înrudeşte cu Brugge (Belgia), Colmar (Franţa), Ronda (Spania) sau Hameln (Germania). Eu le numesc “oraşele obligatorii” şi pe cine prind îl sfătuiesc să le vadă.

De obicei, după ce parcăm, căutam primăria şi turlele bisericilor, (adevărate depozite de artă), cei doi poli în jurul cărora au crescut cetăţile; la Bamberg vechea primărie este deosebită şi ca arhitectură şi ca amplasare. Situată în mijlocul râului, pe o insulă artificială, cu pereţii pictaţi şi o căsuţă în stilul colombaj, ataşată lateral, legată prin pod de maluri, ea adăposteşte în prezent colecţii de porţelanuri şi faianţă. La prima vedere căsuţa laterală  pare atârnată de respectabilă clădire centrală şi te miri cum de nu cade în apă. De fapt este bine susţinută de bârne, la bază. Nu numai primăria şi-a schimbat profilul; fostul abator a devenit bibliotecă dar nu a avut nicio problemă în a-şi  păstra statuia boului care, în poziţia specifică rumegării, pare împăcat cu soarta. În apropiere un uriaş portret de tânăr cu o parte din craniu lipsa trimite, cred, la pierderile Germaniei din timpul războaielor.

Pe malul râului stau încă două macarale străvechi, din fier. În fosta mânăstire a Sfântului Mihail este amenajat Muzeul Berii din Franconia iar în biserică, pe lângă mormântul sfântului Otto, se afla ceva neobisnit pentru acest loc –  pe plafon, este un adevărat ierbar –  sunt pictate peste 6oo de plante medicinale. Poate că cineva pragmatic s-a gândit că, biserica fiind un fel de şcoală pentru suflet, îşi poate învăţa enoriaşii cum să-şi vindece şi trupul.

În Catedrala Imperială, sunt mormintele fondatorilor sanctificaţi – Heinrich al II lea şi soţia sa Kunigunde precum şi unicul mormânt papal la nord de Alpi. Pe un stâlp, statuia unui  necunoscut călare, în mărime naturală, simbolizând spiritul cavaleresc reprezentativ pentru Evul Mediu şi cunoscut sub numele de “Cavalerul din Bamberg” (secolul al XIII-lea)  priveşte lumea reaxat. Deşi poartă însemnele unui suveran, în ţinută sa nu este nimic solemn; cu chipul întors spre interiorul bisericii, ai putea crede că începe să vorbească (are gura întredeschisă, detaliu neobişnuit pentru arta acelor timpuri.). Calul îşi poartă plin de respect stăpânul. În multe biserici există statui de prinţi, regi, papi, cardinali, culcaţi pe mormintele lor; în poziţie verticală sunt înfăţişaţi sfinţii, Isus, Fecioară Maria. Dar călare l-am văzut numai pe sfântul Iacob de Compostella. Aşadar, prezenţa cavalerului gata de a spune o poveste în catedrala din Bamberg este neobişnuită şi interesantă. Mi-am amintit de  “bambino che rade”, (copilul care râde) din muzeul Bargello (Florenţa) şi de modul în care firescul unor gesturi şi atitudini a fost oglindit de artă coborând-o din religie, istorie şi mitologie  spre omenesc.

În Bamberg găsim stiluri diferite – romanic, gotic, baroc şi rococo, aici şi-au dovedit talentul arhitecţi celebri (Balthasar Neumann), strălucesc arta religioasă şi laică iar o complexă oferta culturală umple oraşul de vizitatori.

În timpul sărbătorilor de iarnă oraşul se împodobeşte cu mai mult de 30 de reprezentări ale naşterii lui Isus; ieslea, cu personaje de toate mărimile şi în cât mai diferite stiluri în biserici şi în locuri publice, îi încântă pe localnici şi pe muafiri.

Concerte, procesiuni, târguri de anticari, târgul de Crăciun, gastronomia (cârnaţii şi fripturile din carne marinată şi ceapă de Bamberg însoţite de 5o de feluri de bere dintre care berea afumată este specifică locului), hanuri şi restaurante, campinguri şi hoteluri, piscine acoperite sau nu, excursii în împrejurimi, fac din acest oraş  o destinaţie excelentă în orice anotimp.

Înainte de a ne despărţi de Bamberg am mai trecut o dată peste Untere Brucke, pe lângă Vechea Primărie, pentru a primi binecuvântarea celui mai blând surâs pe care l-am întâlnit la o statuie –  era al sfintei Kunigunde, soţia împăratului Henric al-II-lea. Este mulţumită; tot ceea ce a ctitorit este încă atât de valoros încât de la conaţionali şi până la călători din îndepărtata Asie, grupuri şi perechi urcă şi coboară pe străduţele înguste, pietruite şi abrupte din loc în loc, lăsându-se vrăjiţi de atmosfera străvechiului oraş.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!