Brugge, un tablou medieval

Când am fost în Brugge nu am reuşit să găsesc un album potrivit, pe gustul meu. Ceea ce caut eu în locurile care îmi intra în suflet sunt cărţi cu imagini plastice ale locului, picturi, acuarele, grafică sau fotografie artistică. Am primit totuşi aşa ceva mai târziu, cadou de la părinţii mei călători, moment în care am realizat că vechile picturi înfăţişând oraşul, aşa cum era el pe la 1800 – 1900, îmi evocă la fel de bine prezentul şi că imaginea care mi-a rămas în cap nu diferă mult de reprezentările artistice vechi.

Tocmai prin această atmosferă romantică a reuşit Brugge să devină un magnet pentru turişti. Dar eu nu îmi amintesc să fi fost asediată de trupele de străini, cred că impresiile şi emoţiile plăcute au făcut scut în faţa eventualului pericol.

din vremuri indepartate

Au trecut vreo 3 ani de atunci. Amintirile şi detaliile după amiezii şi dimineţii petrecute în Brugge au tendinţa de a se topi lăsând loc unei stări de bine, unei imagini în tonuri calde, accentuate uneori de o atenţie chinezească la detalii (dacă mă gândesc la anumite detalii de arhitectură) luminate alteori de o lumină difuză, printre gene, de–a dreptul impresionistă.

Ca să nu vă las însă prea mult pradă visării, am să vă spun câteva lucruri interesante despre istoria acestui oraş. Brugge nu este o aşezare veche, nu o să găsiţi vestigii romane sau alte antichităţi, deşi am citit că romanii au fost ei şi pe aici, până să îi acopere apele. Ca şi Innsbruck, numele lui înseamnă pod (dacă ne luăm după limba flamandă) sau capăt de drum (bryghia, loc în care s-au împotmolit normanzii prin secolul 9). Conform legendelor primul locuitor al zonei a fost un urs (ucis apoi de Baldwin Braţ de Fier), aşa explicându-se apariţia blănosului brun pe stemă. Nu bag mâna în foc, nu am fost de faţă!

Mai interesant de atât şi mai clar dovedit istoric este că Brugge devenise până în secolul 15 cel mai important port din Europa de Vest. Comerţul şi taxele au ajutat la amenajarea şi înfrumuseţarea sa iar artişii au venit grămadă, atraşi de pitoresc dar şi de bogăţie. Aşadar comercialul s-a împletit cu arta, dând naştere unui important leagăn al picturii flamande, ce poate fi şi astăzi admirată prin muzee, atât local cât şi în lumea mare. Treaba asta nu a durat mult, se spune că portul s-a colmatat şi Anvers i-a luat locul, lucru care a băgat oraşul într-o epocă neagră timp de numa’ vreo patru secole.

Vă vine să credeţi totuşi că tot ceea ce vedeţi acum nu s-a distrus în aşa o perioadă îndelungată? Acest lucru a fost posibil cu ajutorul unei fundaţii, Marcus Gerards Foundations, care a jucat un rol esenţial în păstrarea şi restaurarea oraşului. Marcus Gerards a fost un pictor însărcinat în 1562 să deseneze o hartă detaliată, iar cei de prin 1965 au fost nişte oameni cu creier, care au înţeles că valorile pe care le au sunt unice şi au luptat pentru schimbarea modului de gândire a populaţiei şi pentru ca oraşul să ne facă pe noi acum să oftăm de dor…

fireste, loc de pozat pt porumbei

Nu am de gând să vă dau foarte multe detalii despre ce să vedeţi şi pe unde să mergeţi. Sfatul meu e să luaţi oraşul la picior, cu un banal ghid în mână. Să vă bucuraţi de el atât ziua cât şi noaptea, să vă plimbaţi cu barca şi cu piciorul pe şi pe lângă canale, să daţi firmituri la lebede, să vă faceţi poză în locul cu cel mai frumos „view”, Huidenvetter splaats, o veche piaţă a celor care prelucrau pielea, aşezată în vechime în afara oraşului din cauza mirosurilor. Astăzi miroase foarte bine pentru că e plină de terase şi restaurante renumite.

Vă va fi imposibil să rataţi Belfort, turnul din Piaţa Mare, şi veţi citi istoria clădirilor gen căsuţe de turtă dulce ce se iţesc pline de culoare în spatele umbrelelor de la terase. Aşa cum nu cred puteţi ocoli Onze Lieve Krouwekerk (Biserica Maicii Domnului) din secolul 13, unde o capodoperă semnată Michelangelo luminează pur şi simplu. Şi va fi imposibil să nu ajungeţi în altă piaţă, Burg, locul în care se află Primăria, Biserica Sf. Sânge şi Palatul de Justiţie – la acestea m-am referit atunci când am zis de chinezării. E vorba de fapt de o arhitectură baroca flamboaiantă sau de faţada renascentinstă a Oude Griffe – Vechea Grefă Civilă, strălucind aparte mai ales pe un cer întunecat.

Şi o ultimă avertizare, cazarea este destul de scumpă iar kitch-ul îşi poate face loc şi într-un  oraş precum un tablou. Hotelul la care am stat, deşi foarte curat şi cu un restaurant excepţional (aici a mâncat Alex scoicile pe care nu le poate uita), se chema Hollywood şi îşi reprezenta cu succes numele. Măcar am stat în camera lui James Dean, motociclist ca şi mine. Şi nu am avut nicio şansă în faţa lui Marlyn Monroe, era clar mai dotată ca mine.

Vă las în compania imaginilor şi dedic acest articol lui Cristi China Birta, pentru că ştiu că s-ar muta aici dacă ar putea 🙂

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.