Declaraţia de fericire (20)

Declaraţia de fericire (20)

Mai ţineţi minte fotografia de mai jos? Puteţi citi ce scrie pe tricou? Zice “mă întorc imediat”.

Când am plecat din tabăra de echitaţie din Harghita, după două săptămâni de viaţă în natură şi printre animale, am promis că ne întoarcem curând. Am avut câteva tentative, dar n-am reuşit. Mi-am promis că vom mai merge la călărie, chiar şi în Bucureşti, dar iarăşi nu am reuşit. Şi am fost nefericită din cauza asta, pentru că, deşi încă îmi este puţin frică de ei, caii sunt demult preferaţii mei, am mai povestit despre asta în articolul Dragoste cu năbădăi.

Acum sunt însă fericită. În weekend am decis că vom petrece perioada dintre Crăciun şi Anul Nou (inclusiv noaptea de revelion) acolo, alături de pădure, cai şi copii. Ce contează că e tabără de copii şi noi suntem adulţi? Ce, noi n-avem voie să ne bucurăm precum nişte copii?

Aşa că vă anunţ de pe acum că, între 26 decembrie şi 1 ianuarie, se lasă liniştea în LumeaMare, ne odihnim şi facem o cură de dezintoxicalculatorizare (termenul ăsta tot de la organizatorii taberei l-am învăţat!). Cred că ne va prinde bine la toţi!

PS: Acum nu mai pot zice ca n-am idee ce voi face de revelion.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.