Pe unde au mai umblat fetele SlowRide

Pe unde au mai umblat fetele SlowRide

Se ştie, sau cine nu ştie află acum, că motociclişti sunt pasionaţi de călătorii. Aşa că mă uit cu mândrie spre SlowRide şi oftez când văd cum şi pe unde s-au mai plimbat Ina şi Alexa în vara asta, ba mai mult de atât, ce frumos povestesc ele despre asta! Aşa că vreau să te tentez să arunci un ochi şi pe acolo, fie că ai pasiunea motoarelor, fie că nu, pentru că poveştile merită citite, iată de ce:

Alexa a plecat, aşa cum îi place ei să spună, Brabmbura în concediu, spre Praga.

“De fapt, cred că povestea adevărată începe pe 7 august, când nici nu se făcuse bine dimineaţă şi ceasurile rele nici nu se treziseră. Am ieşit din curte de la Betty cu un sentiment intens că aceea de a fi călare, la drum, mi-este cea mai proprie stare, dacă mi-e permis să formulez aşa. E unul din adevărurile alea simple, care te izbesc în frunte, dintr-o dată. După două zile de alergat pe drumuri ştiute, pregătindu-mă să calc în picioare necunoscutul m-am simţit atât de firesc de parcă biata mumă m-ar fi născut în şa. Cu un ochi la cer şi cu termurul acela în suflet, am luat-o la trap spre graniţa patriei.” ne împărtăşeşte Alexa.

Află continuarea aici şi aici, deocamdată.

În ordine alfabetică, tot de la Alexa citire, merită să te prăpădeşti de râs văzând câte se pot aduna într-o singură după-amiază de coşmar, de la mare la Bucureşti.

Ajungem imediat şi la Ina, de la care avem, proaspăt-proaspăt, un traseu fantastic prin România, ţara în care noi ne încăpăţânăm să credem şi pe care o iubim, că e tare frumoasă.

Traseul de nemers la mare, după cum îi spune Ina, a trecut prin mai multe locuri superbe, printre care Serbia (?!), Cheile Nerei, Roşia Montana, Transalpina şi Transfăgărăşan… un mic ocol 🙂 Un drum şi un concediu pe care merită să îl faci, pe 2, 4, sau mai multe roţi, câte vrei tu. Uite numai câteva poze, mult mai multe detalii şi fotografii la fel de frumoase găseşti pe SlowRide.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.