Hannibal face show pe ghețar

Hannibal face show pe ghețar

După cum îți spuneam, am lăsat spa-ul baltă ca să fug la întâlnirea cu Hannibal. Iertată fie-mi ignoranța că singurul Hannibal pe care-l știam era sociopatul din „Tăcerea Mieilor” care o teroriza pe biata Clarice și că personajul istoric nu-mi era prea familiar. Între timp, am aflat că acest Hannibal a fost un renumit comandant militar cartaginez și un dușman înverșunat al romanilor. Această dușmănie, dar și declarația de război a romanilor împotriva Cartaginei ca urmare a acțiunilor sale de expansiune au condus la declanșarea celui de-al doilea război punic încheiat cu înfrângerea lui Hannibal de către Scipio Africanul. Un episod celebru este cel în care curajosul comandant cartaginez reușește să traverseze Alpii împreună cu armata sa numeroasă (cca 60 000 de oameni) și cei 37 de elefanți, în pofida gerului, avalanșelor și a condițiilor grele.

DSC_9891-001

Buun, așadar am lămurit cine era Hannibal și cu ce se ocupa el. Prin urmare, o piesă de teatru despre o figură legendară nu mi se părea nimic neobișnuit. Ceea ce mi s-a părut inedit a fost locul de desfășurare, dar și punerea în scenă. Două premiere pentru mine, întrucât a fost prima dată când am văzut o piesă de teatru jucată în aer liber pe un ghețar și prima dată când am văzut un spectacol atât de îndrăzneț.

DSC_9895-001

DSC_9903-001

Ce loc mai potrivit pentru povestea lui Hannibal decât amfiteatrul natural de pe ghețarul Rettenbach (Sölden) aflat la o altitudine de 2 800 m unde ningea ca în povești? La cât de frig era, îi compătimeam în gând pe bieții soldați nevoiți să înfrunte gerul aspru și nămeții de zăpadă ca să îndeplinească visurile mărețe ale comandantului lor. La finalul piesei, îi compătimeam și îi admiram în același timp pe artiștii care au ignorat frigul și zăpada pentru a ne oferi un spectacol modern, cu efecte sonore și vizuale deosebite.

DSC_9914-001

DSC_9911-001

Date fiind spațiul larg și numărul mare de participanți (peste 500 de persoane), decorul a fost unul minimalist, fiind conceput din „materia primă” abundentă și accesibilă: zăpadă și gheață. Scena, cu treptele sale frumos conturate, a fost special amenajată pentru spectacol, fiind străjuită de un elefant uriaș sculptat în zăpadă. Punerea în scenă a poveștii lui Hannibal s-a bucurat de toate avantajele tehnologiei moderne: instalații de lumini și sonorizare, proiecții video, focuri de artificii, etc. Cât despre Hannibal, acesta și-a făcut intrarea în mod spectaculos, cu elicopterul, și nu călare pe elefant.

DSC_9917-001

DSC_9920-001

Ritmul de desfășurare a acțiunii a fost deosebit de alert și trebuia să fii cu ochii în mai multe părți ca să nu ratezi ceva. La dinamismul piesei au contribuit și actorii și dansatorii, dar și schiorii, motocicliștii, parașutiștii, alpiniștii, parapantiștii cu rol de războinici. Forța mașinilor a fost și ea folosită pentru ilustrarea conflictului dintre cele două armate, romană și cartagineză. Astfel, utilajele de deszăpezit jucau rolul elefanților, în timp ce snowboard-urile și motocicletele te trimiteau cu gândul la cai. Dramatismul a fost întreținut de fondul sonor și de vocea gravă a naratorului care povestea despre curajul și înfrângerea lui Hannibal.

DSC_9919-001

DSC_9921-001

DSC_9923-001

Povestea poate fi considerată o parabolă modernă a luptei pentru putere, o problemă mereu actuală. Și ca să închei, nu-ți mai spun decât că este un spectacol non-conformist, plin de energie, sunete și lumini, care te ține cu sufletul la gură până la final.

Informații utile:

  • Spectacolul se desfășoară în aer liber pe un ghețar, așa că e de la sine înțeles că ai nevoie de încălțăminte și haine călduroase și impermeabile.
  • Piesa este în limba germană. Să nu te sperie acest mic aspect, întrucât organizatorii îți pun la dispoziție un dispozitiv de pe care poți asculta textul tradus în engleză.
  • Hannibal este o reprezentație mai puțin obișnuită, în sensul că se joacă o singură dată pe an. Este indicat să te interesezi din timp dacă vrei să vezi spectacolul ca să nu ai vreo surpriză neplăcută că nu se joacă sau că nu se mai găsesc bilete. Prețul aproximativ al unui bilet este 100 de euro. Mai multe detalii aici.
  • Mai multe fotografii și câteva imagini filmate din spectacol găsești aici.

În acest an, Hannibal s-a jucat pe 12 aprilie, iar LumeaMare s-a aflat la fața locului prin amabilitatea prietenilor de la Austria Incoming.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Lorena este absolventă de filologie şi lucrează ca traducător. Călătoreşte pentru că îi place să descopere locuri, să cunoască oameni şi să experimenteze lucruri noi. Pentru ea călătoria este o sursă nepreţuită de cunoaştere şi se bucură să îşi împărtăşească impresiile de drum cu alţi călători din lumea mare.