Un desen pe zi – Săptămâna 2

Pe mine m-a prins miezul nopții râzând și dansând alături de prieteni și cei dragi, iar dimineața din prima zi cu creionul în mână. A fost o trecere peste ani destul de reușită. Iar după o primă săptămână în care am desenat în fiecare zi (vezi aici cum a început), pot să trag deja două concluzii. Prima e că nu puteam să am o idee mai bună decât să fac acest exercițiu public – dacă nu ar fi fost așa, probabil că mi-aș fi găsit un milion de scuze și amânări. A doua e că e mult mai greu și mai frustrant decât credeam. Ceea ce văd eu cu ochii și cum îmi imaginez că ar putea ieși pe hârtie nu corespunde deloc cu ce reușesc să fac. E nevoie de foarte mult exercițiu până ca mâna mea să facă legătura cu imaginea pe care mi-o proiectez în creier 🙂 De aceea e musai să continui.

Dacă în prima săptămână am putut să aloc mai mult timp și m-am deconectat de la celelalte activități, de acum trebuie să revin la scris și fotografie, așa că n-am idee cum voi putea să mă țin și simt că multe desene vor fi parțiale sau neterminate. Dar voi continua această provocare până se va împlini o lună de când am început,  așa cum am promis (adică până pe 25 ianuarie, sau hai 28, ca să fie tot o săptămână plină.). După aceea voi decide în ce ritm voi continua, dacă voi continua.

Dacă vrei să urmărești, găsești mai jos noutatățile, zi de zi.

1 ianuarie: în vizită la prieteni, am căutat un obiect care să-mi atragă atenția și l-am găsit. Condițiile de lucru au fost instabile, după desen vezi și un making of.

Desen ceainic

Pisica a învins, până la urmă a rămas doar ea pe scaun, iar ceainicul a fost împins pe jos.

Making of 🙂

Și dacă pisica tot a vrut să fie desenată, mai jos un detaliu de pisică. Sau două: o lăbuță și un ochi.

Desen labuta si ochi de pisica

După un ochi de pisică a mers și mai bine un ochi de om, ochiul Petrei.

Ochi desenat

Am revenit la regnul animal în ziua în care am constatat ce aripi frumoase au rățoii. Din păcate aripa mea nu a păstrat nici 50% din frumusețea și eleganța originalului, pare mai degrabă o aripă de dragon de plastic.

desen aripă

Desen nori in Dolomiti

Sfârșitul săptămânii. Vezi continuarea.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.