Copii vs. calatorii?

Sau copii in calatorii?

Am citit ieri un articol al carui titlu mi s-a parut frumos si in acelasi timp contradictoriu: Family vs. Travel: The Regret of the Road Not Taken. Mi-a placut mult cum suna “the regret of the road not taken”, insa prezentarea prin opozitie a familiei si calatoriei, in contextul regretului fata de drumuri pe care nu le-ai facut, mi-a ridicat o spranceana in sus si m-a lasat pe ganduri. Nu m-au tinut gandurile prea mult, probabil ca am avut ceva mai urgent de facut decat sa cuget.

Dar astazi, in timp ce asteptam in troleu, cu ochii la ploaia de afara si cu capul golit de urgente – uite de aceea prefer transportul in comun masinii – mi s-a ridicat din nou spranceana. Si pentru ca traficul era … ca intr-o zi cu ploaie, iar troleul abia se misca, am avut ragaz suficient sa merg cu gandurile mai departe.

In articolul cu pricina, autorul sugereaza ca prezenta unui copil ar influenta in mod negativ decizia de a calatori. El recunoaste ca exista familii care calatoresc dar ca acest lucru i s-ar parea in clipa de fata prea mult. Ceea ce poate fi foarte corect din punctul lui de vedere si nu ar avea de ce sa se simta vinovat pentru faptul ca s-a casatorit cu sotia sa si totodata cu pasiunea de a calatori (foarte frumos spus, din nou) dar ca nu isi doreste inca un copil. Toate bune, astfel de decizii trebuie luate in viata si uneori “nu vreau un copil” este mai cinstit si mai corect fata de tine insuti decat “ar trebui sa am un copil”.

Ceea ce nu inteleg este ce treaba are copilul cu decizia de a calatori si familia cu pasiunea de a vedea locuri noi. Sau mai bine zis, de ce se opun una alteia? Da, nu am nevoie de exemple, vad cu regret in jurul meu multe familii care considera ca trebuie sa isi sacrifice pasiunile in numele copilului, familii care nu isi permit nici un fel de ajutor (bunici sau alte variante) sau adulti care calatoresc fara copii “pana cand acestia se vor face mari”.

Nu e gresit sa preferam calatoriile si sa ne dorim un copil in acelasi timp. Singura greseala este sa cadem in extreme. Viata noastra este complexa si nu putem fi posedati de o singura pasiune, nu putem sa avem o singura sursa de bucurii. O calatorie, o colectie de pictura, un fel bun de mancare, o petrecere cu prietenii, o plimbare pe strazi cunoscute, primul portret pe care ti-l face copilul, recitirea povestilor din copilarie, toate pot fi motive egale de incantare. Putem sa ne organizam viata in asa fel incat sa nu fim nevoiti “sa facem sacrificii” si sa ne bucuram de ea si de toate nimicurile acelea care o umplu.

Copilul, daca este invatat de mic, este un mare amator de calatorii si va fi elementul acela necesar ce va va ajuta sa vedeti lumea si din alta perspectiva: a lui. Poate ca vreti doua sapatamni in care sa nu vedeti tobogane? Foarte bine, mergeti singuri si bucurati-va de o iesire romantica, asa cum faceati inainte. A avea un copil nu inseamna a semna un contract de exclusivitate. Vreti sa simtiti in mana strangerea unei palme micute si sa auziti in urechi intrebari hazlii si curioase? Si mai bine, e vremea sa luati copilul cu voi.

Acum doua veri am intalnit, intr-un camping din Grecia, o familie de olandezi. Doua fetite blonde si carliontate calatoreau alaturi de parintii lor, intorcandu-se dintr-un periplu prin tari in care nu mi-as fi imaginat ca poti indrazni sa iti iei copilul (ex. Iran). Am inteles atunci ca, daca esti cu adevarat infectat cu virusul calatoriei, nimic nu te poate opri sa iti vezi de drum. Iar ca cei care se plang ca viata de familie ii impiedica sa vada lumea nu fac decat sa caute scuze in loc sa accepte faptul ca sunt sanatosi, nevirusati si multumiti.

Inchei articolul cu o confesiune: si eu astept sa creasca fetita mea mare. Imediat dupa ce o voi vedea pe drumul ei, cu scoala si obligatiile mele (financiar vorbind) incheiate, ma voi sui pe motor si voi pleca in lumea mare (aceea pe bune, nu site-ul acesta). Aceasta dorinta insa nu exclude o speranta mica si anume ca ea ma va insoti. Dar … toate la vremea lor!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, scrie despre călătoriile pe care le face cu familia sau cu motocicleta, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.

Roxana

Website-ul meu
Urmareste-ma pe Twitter  

10 Comentarii la “Copii vs. calatorii?”

1. Adriana says:

   October 16, 2009 at 10:33 pm

   Cred ca in momentul in care devii mama vezi lucrurile putin altfel decat atunci cand nu ai copii.

   Din ce am vazut, sunt multe persoane, mai ales americani (dar nu numai) pentru care a iubi calatoritul inseamna sa-ti iei rucsacul in spinare si sa pleci pentru cateva luni bune. Cand ai un copil nu prea poti sa faci asa ceva. Nici nu poti sa-l lasi singur, dar nici nu poti sa-l rupi atata timp de viata lui obisnuita si sa pleci hai hui prin lume catre o destinatie necunoscuta.

   Si eu sunt convinsa ca a calatori cu copiii e o experienta foarte frumoasa. Nici mai buna, nici mai rea decat cea fara. Pur si simplu altfel.
2. Roxana says:

   October 16, 2009 at 11:03 pm

   Da, multa lume spune ca a avea copii e o experienta pentru care nu esti pregatit niciodata … si asa e. Probabil ca atunci cand ii ai iti umplu o parte suficient de mare din viata incat sa nu mai simti nevoia sa pleci un an. Insa e o diferenta intre a-ti scurta de bunavoie timpul alocat calatoriilor si a considera asta o constrangere.
   In alta ordine de idei copiii au vacante, destul de lungi, de aceea am si spus ca, daca vrei neaparat, poti sa calatoresti si cu ei. A calatori cu ei e uneori greu – abia astept sa scriu despre asta intr-o zi -, alteori incantator. Media e exact cum spui tu: altfel
3. Cris says:

   October 20, 2009 at 7:32 am

   a pleca la drum cu un copil e o arta. o arta a imaginatiei, un mod de a prevedea acele situatii in care poti ajunge. nimic mai neplacut decat sa ajungi la destinatie si sa-ti petreci noaptea la urgenta, cu febra si vomitaturi.
   trebuie sa ai putin mai multa stapanire de sine, si sa nu intri in panica. prevede situatiile de urgenta, ia masuri din timp, si nu exagera mai mult decat este cazul. gandeste pozitiv si nu induce copilului scenarii catastrofice.
   si, mai este nevoie de “arta alcatuirii bagajului”. a lua de-acasa acel strict necesar, care nu se poate improviza la fata locului (aici iar e nevoie de imaginatie…)
   fara cele de mai sus, a pleca cu copilul devine o experienta neplacuta. de la impachetat, care pare sa nu se mai termine, la asezarea in masina, dintr-o data mult prea neincapatoare pentru micuta ta familie, la panica ce te cuprinde pe drum, cand faci inventarul cu ce-ai uitat.
   un concediu reusit cu copiii este cel in care pleci relaxat. nu trebuie sa iei toate jucariile lui preferate. da-i un ghiozdanel sa aleaga el. “atat loc avem pentru jucarii”. pentru el, o calatorie e o aventura. chiar daca in masina trebuie sa mai tii portiera deschisa 5 secunde, caci nu a urcat si prietenul imaginar. chiar daca la tot pasul vei auzi intrebari naive si exclamatii, vacanta va fi o reusita.
   organizeaza-te si relaxeaza-te! copilul vrea la fel de mult ca tine sa savureze vacanta, nu sa ti-o strice.
4. Roxana says:

   October 20, 2009 at 11:59 am

   Cris, multumesc pentru raspuns, e unul din cele mai bune de pana acum pe LumeaMare!
   Asta imi si doresc, sa primesc completari si continuari la ceea ce scriu!

   Pentru cititor: daca nu mai unde pleca si stai acum prin casa nemaistiind ce sa faci pentru cei mici si plictisiti, arunca un ochi la ce iti propune Cris:

   http://talentedenazdravani.ro/newsl
5. Carmen says:

   November 3, 2009 at 9:28 am

   De mai mult de doi ani vacantele noastre au evoluat, din calatorii in doi, in calatorii in trei.
   Poate uneori mi-as fi dorit sa fi zabovit mai mult la Notre Dame decat la Parc de Jardin, sa fi vazut mai multe muzee de arta, decat muzee de stiinta insa nu ma deranjeaza atat de mult faptul ca vizitez peste tot pe unde ajungem o menajerie sau un acvariu daca, prin conventia facuta cu Alex, intotdeauna ajungem sa vedem si ce ne place noua… si ne insoteste cu rabdare si cu interes! Ce e drept pastram o mica speranta sa revenim in lcourile respective, tot cu Alex daca se poate, cand va mai creste, ca sa inteleaga mai multe…

   Cred ca daca ii explici copilului intotdeauna ce vede si asezonezi informatia cu o gluma sau cu ceva interesant pentru el, amintirea acelui loc ii va dainui in sufletel si va gasi placerea de a o impartasi mai tarziu si, ce e mai important, ii vei cultiva si lui ‘virusul’ calatoriei!
   Si inca ceva foarte important: copilul acumuleaza nu doar informatie ci si bun simt, politete, civilizatie pe care le vede in locurile pe care le viziteaza si poate cine stie? le va folosi cu folos in viata!

   Ce imi pare rau pentru calatoriile noastre e faptul ca nu l-am putut lua pe Alex cu noi si inainte de a implini 4 ani – ne-a fost frica sau pur si simplu nu am putut! – pentru ca copilul ne-a dat clasa la orientare, la dorinta de a sti si de multe ori la rezistenta fizica! Ce daca dupa o zi de mers, la intoarcere a adormit in bratele mele, el a putut, noi nu, iar apoi, cu bateriile incarcate a luat-o de la capat, ceea ce noi nu am fost in stare!

   Cred ca pregatita corespunzator, o calatorie cu copiii poate fi o calatorie superba, in care cu totii avem de castigat: copilul prin vizitarea de locuri noi si acumularea de cunostinte, timp petrecut cu parintii – nici nu vreau sa ma gandesc sa il las acasa!! si sa stau ca pe ghimpi – iar noi prin energia molipsitoare pe care o au copiii nu facem decat sa ne simtim inca o data tineri si fericiti langa cele mai iubite fiinte din viata noastra ce ne privesc in ochi si ne iubesc ca pe niste zei!

   O singura problema am intampinat si inca nu stim sa o tratam: shopingul linistit nu merge decat in departametele de jucarii!
   Dar nu e asa grav la urma urmei!
6. Roxana says:

   November 3, 2009 at 10:02 am

   Ce frumos spus!

   Multumesc Carmen pentru contributie!
7. bogo says:

   November 20, 2009 at 5:04 pm

   mai mult de-atat n-am ce sa zic:
   http://www.advrider.com/forums/showthread.php?t=517112
8. Roxana says:

   November 20, 2009 at 5:42 pm

   foarte tare

   si inca doua exemple:
   - un tur pe biciclete din Alaska pana in Argentina, cu doi copii de 11 ani: http://familyonbikes.org/index.htm
   - o calatorie in camper in jurul lumii, cu trei copii (7 ani, 4 ani, al treilea facut pe drum din ce am inteles): http://poraquiporalla.com/Pages/a0_Page_index_roumain.html

   si nu sunt singurii
9. Călătorind cu copiii | impresii din lumea mare says:

   June 1, 2010 at 9:02 am

   [...] în faţa „avântului călătoresc” al părinţilor. Subiectul acesta l-am mai abordat în Copii vs. călătorii? şi am primit completări bune şi interesante, merită să aruncaţi un [...]
10. Biblioteca virtuală de seară - 4 | impresii din lumea mare says:

    March 8, 2011 at 5:34 pm

    [...] ideea de a călători alături de cei mici, vă invit să recitiţi şi să comentaţi articolele Copii vs. călătorii sau Călătorind cu [...]