Zaragoza, carrefour al culturilor iberice

Zaragoza, carrefour al culturilor iberice

O raită prin Aragon – partea I

Am plecat de la Monasterio de Piedra atât de încărcată şi hrănită cu pădure, ape curgătoare, cascade, poduri, scări, ruine, muzee, statui şi picturi, încât mulţumirea mea dădea pe afară revărsându-se într-un zâmbet de neoprit, blând şi mulţumit, care a durat ceva kilometri până când am început să ne gândim că odată cu seara trebuie să ne găsim un culcuş. Pe un panou publicitar era anunţat un hotel Sleep convenabil, l-am găsit dotat cu tot necesarul plus parcare, aproape de şosea dar blindat împotriva zgomotului. Rafale de vânt măturau împrejurimile; am aflat de la recepţie că sunt permanente în zona deşertică; soluri albe şi gălbui cultivate pe alocuri păstrau albiile unor râuri secate. Satele semănau între ele, strânse în jurul unui castel situat la înălţime şi vegheate de o înaltă biserică. Păduri de eoliene, morile de vânt moderne, lucrau cu hărnicie. Eram în drum spre Zaragoza, fondată de Iulius Cezar în anul 25 î.d.Cr.

Am intrat a doua zi în oraşul aproape pustiu căci era duminică dimineaţa şi, la începutul acestor zile, nimic nu mişcă în Spania. Am trecut pe lângă monumentalul şi spectaculosul Palacio de la Aljaferia, mărturie a ocupaţiei musulmane, construit în secolul al IX lea, devenit reşedinţă regală apoi cartier militar, sediul parlamentului aragonez în prezent şi am parcat (în zilele de sărbătoare cad restricţiile) lângă vasta Plaza del Pilar. Aici se află inima oraşului alcătuită din Catedrala El Pilar, Catedrala El Savador (la Seo), Ayuntamiento (Primăria) şi monumentul pictorului Francisco Goya.

O  fântână modernă gen cascadă căzând peste o mare suprafaţă oblică susura în extremitatea stângă a pieţei  (privind catedrala El Pilar).

Culoarea caldă şi fină, caramel pal, ca şi la Salamanca, era dominantă în toate edificiile şi devenea aurie în lumina soarelui. Bazilica, impunătoare capodoperă gotică, situată la câţiva metri de răul Ebro, a fost înălţată (1681 – 1872) pe locul unde au fost o biserică romană apoi una gotică. Tradiţia spune că înainte de a se înălţa la ceruri Fecioara Maria a venit la Zaragoza unde  apostolul Iacov (Santiago) predica evanghelia, pentru a-l încuraja şi a-i dărui un stâlp, simbol al puterii credinţei creştine (integrat acum în corpul catedralei şi venerat), indicându-i locul unde să-l pună, cu dorinţa de a-i fi ridicată aici o capelă. De aici a venit numele catedralei, pilar însemnând stâlp. Întărind această idee de durabilitate fermă a credinţei, un şir de stâlpi moderni aşezaţi în faţa bisericii, îşi trimit seara lumina asupra edificiului care, printre altele, se mândreşte cu o splendidă decoraţie policromă exterioară a cupolelor şi lanternelor capelelor (ţiglă aragoneză).

Intrând în bazilică, vestit loc de pelerinaj, am fost impresionaţi de Sfânta Capelă, un templu din marmură  şi jasp pe ale cărui coloane se rezemă cupola pictată de Goya; sub cupolă, un grup statuar alb cu Fecioară în mijloc şi lângă ea, statueta micuţă, făcătoare de minuni a Sfintei Maria de Pilar, mamă a lumii hispanice (în faţa capelei sunt steagurile republicilor hispanice din America). Un grup de femei (corul) repetă împreună cu preotul înaintea începerii messei matinale. Am văzut celelalte capele şi un retablu (o placă înaltă, în spatele altarului) din alabastru (secolul al XVI lea), capodoperă a sculpturii aragoneze (Damian Forment), corul sculptat în stejar, orga, mozaicurile, am căutat picturile făcute de Goya când nu avea încă 17 ani. Am urcat cu un ascensor şi pe o scară de metal într-un turn de unde se vedea minunatul acoperiş şi oraşul. Vântul, acolo sus, bătea atât de tare de parcă ar fi vrut să-ţi smulgă şi dinţii, dacă erau pe afară, nu numai părul şi hainele.

În piaţa largă cu porumbei şi fântâniţe (copii cu peşti care aruncă apă), o formaţie muzicală s-a instalat pe scenă iar prin corturi albe, magazine şi la terase circula lume degajată şi veselă, nezgomotoasă. Statuia pictorului Goya (fiu al Zaragozei, născut de fapt în apropiere, la Fuendetodos) domină partea dreaptă a pieţei cu două frumoase doamne la picioarele sale. Tot în dreapta este catedrala Seo în care converg mai multe stiluri – romanic, mudejar (faţada nordică, Parroquieta, fiind declarată monument Unesco), gotic (marele retablu discret colorat) baroc (elegantul turn), neoclasic (faţada). La bolţi, arcurile erau închise fie de sori, fie de spirale metalice aurite ca la Salamanca şi Jaca, un ornament interesant, mai puţin întâlnit. Mozaicurile, portalurile, statuile expresive de lemn pictat, ornamentaţia capelelor, sunt emoţionante prin desăvârşirea lor.

Monumentele Aragonului sunt exemple durabile ale convieţuirii culturilor arabă şi europeană; populaţia musulmană care a continuat să trăiască în Spania după reconquista, meşteşugari şi excelenţi constructori au ridicat şi decorat noile edificii creştine fuzionând stilurile europene şi tradiţia islamică prin  prezenţa ceramicii în decoraţii cu motive geometrice, vegetale, abstracte. Aşa s-a născut stilul mudejar, larg răspândit, prezent în Zaragoza (în catedrala Seo, în Turnul Magdalenei, biserica şi turnul Sfântului Pavel, Palatul Aljaferia, etc.), Catalayud, Tarazona.

După Seo, am intrat pe străduţele înguste ale fostului cartier evreiesc al Zaragozei unde se desfăşura un târg atoatecuprinzător, plăcut privirii, mirosului, gustului şi buzunarelor – de la obiecte antice originale sau imitaţii până la ceasuri, pălării, ochelari de soare şi alimente specifice zonei.

Un cântec spaniol s-a auzit din faţa bazilicii; un grup de femei îmbrăcate în costume aragoneze dansau şi cântau cu însufleţire; ritmul vioi, coloritul cald al veşmintelor şi mândria dansatoarelor au completat atmosfera zilei de sărbătoare în care bucuria de a trăi se manifestă în diferite şi simple moduri accesibile oricui.

Zaragoza nu înseamnă numai Plaza del Pilar; se pot vedea ruine romane (ziduri, teatru, statuia lui Iulius Cezar), Poarta Carmen, podul Piedra, Teatrul Principal, muzee, arenele de la Misericordia, curtea (patio) sfintei Isabel, Casa Dean, moscheia, parcul Pimo de Rivera, Auditoriul, Piaţa Centrală etc.

Ne-am încheiat vizita tot în faţa bazilicii, la o terasă forfotitoare cu o supă de scoici fantastică (cu mici cochilii albe şi colorate în ea) şi calamar pane cu inele mari şi fragede, miam, miam! Aşadar am văzut, m-am emoţionat admirând şi am gustat puţin din acest oraş vechi de 2000 de ani şi modern în acelaşi timp, străbătut de largi bulevarde, aerisit, primitor, în care valorile moştenite par a nu avea vârsta.

Citeste continuarea: San Juan de la Pena, Satul Aguero şi Castillo de Loarre

Articole similare:

Monasterio de Piedra

Ronda, oraş monumental

Prin Pirinei

Impresii scrise de: Ghiocel(a)

Perioada călătoriei: iulie 2009

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.