Eseu foto: Vancouver, oraşul unde munţii întâlnesc oceanul

Nu mă aşteptam ca “Glass City” să mă surprindă atât de plăcut încât să-l clasific drept cel mai frumos oraş al Canadei. Oraşul pulsează de viaţă la orice ora iar peisajul care ţi se înfăţişează în faţa ochilor îţi taie respiraţia: în faţa ta e oceanul Pacific iar în fundal ai munţii cu vârfurile acoperite de zăpadă.

Majoritatea oamenilor asociază Canada cu frigul şi zăpezi de câţiva metri însă Vancouver-ul e ferit de aşa ceva: clima e foarte blandă (pe de o parte datorită curentului Kuroshio iar pe de altă parte datorită protecţiei munţilor de pe insula Vancouver, o insulă lungă de 450 de km, aflată în Pacific in“faţa” oraşului). Ba mai mult de atât, există şi păduri tropicale!

Vancouver este, ca orice alt oraş mare al Canadei, multicultural: chinezii care reprezintă 30% din populaţie (China Town-ul  fiind al doilea ca mărime de pe continentul nordamerican) convieţuiesc în bună înţelegere cu indienii, japonezii, coreenii, italienii şi grecii.

Un tur al oraşului ar trebui sa înceapa în Downtown, trecând neapărat prin centrul vechi al oraşului (Gastown) continuând cu parcul Stanley (al 3-lea parc ca mărime din America de Nord) iar dacă treceţi podul Lion Gate Bridge şi vă îndreptaţi spre nordul oraşului o să ajungeţi la Capilano Suspension Bridge, unde puteţi trece peste un pod suspendat la 70 de metri deasupra unui râu ca să descoperiţi vegetaţia tipică pădurilor tropicale.

Impresii şi fotografii: Adelaida