Fortificaţiile din Ţara Bârsei: Prejmer

După două încercări eşuate, am ajuns în sfârşit şi la Prejmer. Prima oară când am aterizat în faţa intrării am nimerit exact după ora de închidere (adică după ora 15:00 pe perioada programului de iarnă şi ora 17:00 vara). A doua oară am venit într-o zi de luni. Cetatea are program de muzeu, adică duminică şi luni este închisă, mare atenţie! Ne-am mulţumit atunci să-i dăm câte un ocol. Ştiţi cum se spune, a treia oară e cu noroc şi, la sfârşit de martie, am reuşit să intrăm în spatele zidurilor şi vreau să vă spun că am rămas plăcut surprinşi.

Aflaţi în faţa porţii am sunat la sonerie şi ni s-a deschis. Am plătit taxa de 8 lei şi am primit şi câte o vedere. Am scos aparatul şi am început să căscăm gurile şi ochii la vechea cetate de la Prejmer, cunoscută mai demult după numele ei nemţesc Tartlau.

Am intrat într-o curte mică înconjurată de pereţi cu cămări, balcoane şi scări, care din păcate nu se puteau vizita. Aceasta este ”Curtea primăriei”, adăugată la construcţia principală în secolul XVII.  Privim spre stânga şi vedem încă o curte, îngustă şi lungă. Aceasta este ”Curtea brutarilor”. Nici aici nu se putea intra. Mergem printr-un gang scund care este de fapt calea de acces în cetate. Ajungem în faţa bisericii. Ne uităm în jur şi ne minunăm. Curtea aceasta nu foarte spaţioasă este înconjurată de pereţi înalţi de 14 metri dublaţi cu peste 270 de cămăruţe, toate dispuse pe patru nivele. În faţa fiecăreia dintre aceste uşi pitice şi negre sunt balcoane, mai mari sau mai mici şi o mulţime de scări, care mai de care mai lungi şi mai abrupte, toate din lemn înnegrit, care contrastează atât de frumos cu albul zidurilor. Observăm că toate acestea sunt deschise circulaţiei şi ne entuziasmăm la gândul că o să ne putem plimba şi noi pe acolo pe sus.

Intrarea in cetate

Curtea cetatii

Curtea cetatii

Camarutele

Până atunci vizităm biserica. Se pare că, înainte de izgonirea lor, cavalerii teutoni au început construirea acestui edificiu sub forma unei cruci latine. Este cea mai veche în Ţara Bârsei, iar fortificarea ei a început tot prin secolul XIII. Intrăm pe una dintre laturi. Vedem că au fost păstrate arcadele vechi, din piatră măcinată de timp. Păşim înainte şi ajungem în faţa altarului. Remarcăm că este diferit faţă de ceea ce mai văzusem în astfel de lăcaşuri. De data asta este o pictură pe lemn. Sub ea citim o mică placă. Aflăm că este cel mai vechi altar din ţara noastră, pictat pe ambele părţi între 1450-1460. Iată ce se scundea aici! Ne întoarcem şi vedem orga, la locul ei obişnuit, deasupra băncilor. Şi aceasta este o piesă veche,  montată la 1803.

Biserica

Altarul

Orga

Pe scari

Revenim în curte. Urcăm câteva scări ce duc la unele încăperi fie goale, fie închise. Mai mergem puţin şi vedem o intrare boltită care urcă. Bucuroşi ca nişte copii care au descoperit ceva ascuns, urcăm încet, atingând pereţii din piatră. Se face din ce în ce mai întuneric. Şi ne vedem ajunşi pe drumul de strajă, unde singura sursă de lumină vine din micile goluri de tragere, din gurile de păcură şi din celelalte orificii folosite în luptă. Mergem tot înainte descriind încet un cerc de-a lungul marelui zid de formă rotundă, până ne întoarcem înapoi de unde am pornit. Şi o luăm de la capăt şi pentru că ne-a plăcut atât de mult dar şi pentru a vedea şi cele trei culoare ce duc în încăperile inferioare. Nu am vrut să ratăm nimic. Scări abrupte şi foarte înguste, de lemn sau piatră ne coboară prin cele două turnuri păstrate până azi şi ieşim înapoi pe balcoane. Acestea  ne duc la câteva încăperi care au fost amenajate ca nişte mici muzee. ”Vechea Şcoală” este  o cameră folosită în timpul ameninţărilor. Se pare că primii dascăli au predat aici începând cu 1460. Înăuntru nu se poate intra, însă uşa e lăsată deschisă şi se poate vedea cam tot ce e important. Mobilierul nu este chiar aşa de vechi, însă pereţii sunt acoperiţi cu picturi murale din care se mai deosebeşte câte ceva. Alături aruncăm o privire într-o cameră tipic ţărănească cu mobilier din lemn pictat şi cu o pălărie veche atârnată-n cuier. Am admirat un atelier de fierărie şi alte unelte folosite în muncile agricole şi în diverse meşteşuguri.

Pe balcoane

Drumul de straja

Camera taraneasca mobilata

Cetatea Tartlau a fost ridicată în 1427, odată cu creşterea ameninţărilor otomane. A devenit imediat cea mai puternică biserică-cetate din Transilvania, cu pereţii ei înalţi şi foarte groşi. La exterior a fost protejată de un al doilea scut înalt de patru metri, ale cărui rămaşiţe se mai pot vedea, precum şi de un şanţ de apărare lat şi adânc, cândva umplut cu apă. În timpul luptelor din sudul Transilvaniei, ea a apărat întreaga regiune. În cinci secole de existenţă, a fost incendiată de 50 de ori. Şi totuşi, este încă în picioare.

Aşteptările mele au fost cu mult depăşite. M-am simţit într-adevăr ca într-o fortificaţie. Plimbându-mă prin toate acele culoare, cămăruţe, balcoane şi mici văgăuni îmi puteam  imagina cum era viaţa pe acolo. Am descoperit un loc deosebit şi foarte valoros din punct de vedere istoric, despre care până acum nu ştiam nimic. Abia aştept să văd ce o să găsim data viitoare.

Articole similare:

Fortificaţiile din Ţata Bârsei: Hărman

Legende învăluite în ceaţă la Cetatea Poenari

Vechiul Castel ascuns de la Liteni

Articole similare:

• Fortificaţiile din Ţara Bârsei: Hărman
• O excursie în trecut prin Ţara Moţilor
• Traseul celor trei fortificaţii
• Bisericuţa dintr-un lemn
• Rezumatul săptămânii 1-7 martie

Urmărindu-și una dintre pasiuni, Octavia a hotarât să studieze literatura. O altă pasiune, precum și mare iubire, este muntele. De aceea Octavia vrea să ajungă în cele mai îndepărtate si ascunse colțuri ale naturii. Pentru ea, fiecare călătorie făcută este o aventură plină de emoții și impresii puternice ce trebuie împărtășite cu oricine dorește să asculte.

Octavia Bortes

Website-ul meu

5 Comentarii la “Fortificaţiile din Ţara Bârsei: Prejmer”

1. anca a says:

   April 14, 2011 at 11:50 am

   Voi stiti ca eu nu sunt carcotasa (sau mai bine zis sunt, dar incerc sa practic toleranta ca semn al intelepciuni )). Si mie mi-a placut la Prejmer f. tare cu un singur amendament. Serviciile – mare diferenta intre Prejmer si Harman (desi sunt la doi pasi). La Prejmer am urcat cateva trepte pana in micul muzeu ca sa platim intrarea de 8 lei unde am fost intampinati (sau mai bine zis, n-am fost intampinati) de o doamna plictisita si obosita care ne-a oferit cate o vedere uratica si de proasta calitate in loc de bilet. Eu cerusem bilet pt. ca m-am gandit ca poate mi-l cere careva prin cetate. Cetatea – senzationala dupa cum frumos povesteste si Octavia. Dar, in afara de cativa vizitatori rataciti,nu era acolo nimeni care sa-ti spuna ceva sau sa te indrume in vreun fel. Dar, ca sa nu ma repet, am scris despre asta http://www.funtur.ro/blog/2010/08/07/cetatea-prejmer-fortificatii-in-transilvania/ si despre Harman http://www.funtur.ro/blog/2010/08/17/harman-fortificatii-in-transilvania/
2. Roxana says:

   April 14, 2011 at 12:17 pm

   Da, din pacate in Romania poti sa ai si surprize din astea sau experiente la polul opus, cu oameni pasionati care si-au pus ani de zile in slujba restaurarii unui loc si ii vezi cum dau pe afara de entuziasm, chiar daca traiul lor nu este tocmai unul prosper si fericit. Eu inca nu mi-am dat seama unde inclina mai tare balanta, spre nepasare sau spre implicare… si nu ma refer la stat ci doar la nivel de indivizi.
3. anca a says:

   April 14, 2011 at 12:35 pm

   Daca ma gandesc la implicarea indivizilor, as tinde sa zic ca balanta inclina spre pozitiv sau cel putin, ca, intr-un sistem cat de cat normal, lucrurile ar merge incomparabil mai bine pentru ca exista multi oameni entuziasti si implicati. Cel putin asa sper.
4. florinbad says:

   April 16, 2011 at 12:30 am

   La noi balanta a inclinat spre negativ. Dupa ce ne-am clatit ochii cu frumusetea Harman-ului, la Prejmer n-am putut intra doarece singurul paznic se imbolnavise…
   In tot Prejmerul nu s-a gasit un inlocuitor al paznicului, asa ca ne-am delectat privirile cu aruncatul pe poarta bine ferecata a cetatii.
   In schimb, la intoarcerea din periplul nostru transilvanean (tinta a fost Sovata si salina Praid), am reusit cu chiu cu vai sa ajungem la… Biertan, o alta bijuterie medievala, aflata intr-o localitate plina cu tigani, ocupand casele parasite de sasi si betivii obisnuiti ai locului, pravaliti de atata munca pe scarile birturilor.
   http://florinbad.blogspot.com/2010/03/biertan.html
5. O zi prin Braşovul meu, cu hashtag # | impresii din lumea mare says:

   October 10, 2011 at 8:05 am

   [...] că nu am apucat să vedem şi Cetatea Prejmer, care era iniţial în plan, doar ploaia e de vină! Dar a scris deja Octavia despre ea, aşa cum [...]