Fortificaţiile din Ţara Bârsei: Prejmer

Fortificaţiile din Ţara Bârsei: Prejmer

După două încercări eşuate, am ajuns în sfârşit şi la Prejmer. Prima oară când am aterizat în faţa intrării am nimerit exact după ora de închidere (adică după ora 15:00 pe perioada programului de iarnă şi ora 17:00 vara). A doua oară am venit într-o zi de luni. Cetatea are program de muzeu, adică duminică şi luni este închisă, mare atenţie! Ne-am mulţumit atunci să-i dăm câte un ocol. Ştiţi cum se spune, a treia oară e cu noroc şi, la sfârşit de martie, am reuşit să intrăm în spatele zidurilor şi vreau să vă spun că am rămas plăcut surprinşi.

Aflaţi în faţa porţii am sunat la sonerie şi ni s-a deschis. Am plătit taxa de 8 lei şi am primit şi câte o vedere. Am scos aparatul şi am început să căscăm gurile şi ochii la vechea cetate de la Prejmer, cunoscută mai demult după numele ei nemţesc Tartlau.

 

Am intrat într-o curte mică înconjurată de pereţi cu cămări, balcoane şi scări, care din păcate nu se puteau vizita. Aceasta este ”Curtea primăriei”, adăugată la construcţia principală în secolul XVII.  Privim spre stânga şi vedem încă o curte, îngustă şi lungă. Aceasta este ”Curtea brutarilor”. Nici aici nu se putea intra. Mergem printr-un gang scund care este de fapt calea de acces în cetate. Ajungem în faţa bisericii. Ne uităm în jur şi ne minunăm. Curtea aceasta nu foarte spaţioasă este înconjurată de pereţi înalţi de 14 metri dublaţi cu peste 270 de cămăruţe, toate dispuse pe patru nivele. În faţa fiecăreia dintre aceste uşi pitice şi negre sunt balcoane, mai mari sau mai mici şi o mulţime de scări, care mai de care mai lungi şi mai abrupte, toate din lemn înnegrit, care contrastează atât de frumos cu albul zidurilor. Observăm că toate acestea sunt deschise circulaţiei şi ne entuziasmăm la gândul că o să ne putem plimba şi noi pe acolo pe sus.

 

Intrarea in cetate

 

Curtea cetatii

 

Curtea cetatii

 

 

Camarutele

Până atunci vizităm biserica. Se pare că, înainte de izgonirea lor, cavalerii teutoni au început construirea acestui edificiu sub forma unei cruci latine. Este cea mai veche în Ţara Bârsei, iar fortificarea ei a început tot prin secolul XIII. Intrăm pe una dintre laturi. Vedem că au fost păstrate arcadele vechi, din piatră măcinată de timp. Păşim înainte şi ajungem în faţa altarului. Remarcăm că este diferit faţă de ceea ce mai văzusem în astfel de lăcaşuri. De data asta este o pictură pe lemn. Sub ea citim o mică placă. Aflăm că este cel mai vechi altar din ţara noastră, pictat pe ambele părţi între 1450-1460. Iată ce se scundea aici! Ne întoarcem şi vedem orga, la locul ei obişnuit, deasupra băncilor. Şi aceasta este o piesă veche,  montată la 1803.

 

Biserica

 

Altarul

 

Orga

 

Pe scari

Revenim în curte. Urcăm câteva scări ce duc la unele încăperi fie goale, fie închise. Mai mergem puţin şi vedem o intrare boltită care urcă. Bucuroşi ca nişte copii care au descoperit ceva ascuns, urcăm încet, atingând pereţii din piatră. Se face din ce în ce mai întuneric. Şi ne vedem ajunşi pe drumul de strajă, unde singura sursă de lumină vine din micile goluri de tragere, din gurile de păcură şi din celelalte orificii folosite în luptă. Mergem tot înainte descriind încet un cerc de-a lungul marelui zid de formă rotundă, până ne întoarcem înapoi de unde am pornit. Şi o luăm de la capăt şi pentru că ne-a plăcut atât de mult dar şi pentru a vedea şi cele trei culoare ce duc în încăperile inferioare. Nu am vrut să ratăm nimic. Scări abrupte şi foarte înguste, de lemn sau piatră ne coboară prin cele două turnuri păstrate până azi şi ieşim înapoi pe balcoane. Acestea  ne duc la câteva încăperi care au fost amenajate ca nişte mici muzee. ”Vechea Şcoală” este  o cameră folosită în timpul ameninţărilor. Se pare că primii dascăli au predat aici începând cu 1460. Înăuntru nu se poate intra, însă uşa e lăsată deschisă şi se poate vedea cam tot ce e important. Mobilierul nu este chiar aşa de vechi, însă pereţii sunt acoperiţi cu picturi murale din care se mai deosebeşte câte ceva. Alături aruncăm o privire într-o cameră tipic ţărănească cu mobilier din lemn pictat şi cu o pălărie veche atârnată-n cuier. Am admirat un atelier de fierărie şi alte unelte folosite în muncile agricole şi în diverse meşteşuguri.

 

Pe balcoane

 

Drumul de straja

 

Camera taraneasca mobilata

Cetatea Tartlau a fost ridicată în 1427, odată cu creşterea ameninţărilor otomane. A devenit imediat cea mai puternică biserică-cetate din Transilvania, cu pereţii ei înalţi şi foarte groşi. La exterior a fost protejată de un al doilea scut înalt de patru metri, ale cărui rămaşiţe se mai pot vedea, precum şi de un şanţ de apărare lat şi adânc, cândva umplut cu apă. În timpul luptelor din sudul Transilvaniei, ea a apărat întreaga regiune. În cinci secole de existenţă, a fost incendiată de 50 de ori. Şi totuşi, este încă în picioare.

Aşteptările mele au fost cu mult depăşite. M-am simţit într-adevăr ca într-o fortificaţie. Plimbându-mă prin toate acele culoare, cămăruţe, balcoane şi mici văgăuni îmi puteam  imagina cum era viaţa pe acolo. Am descoperit un loc deosebit şi foarte valoros din punct de vedere istoric, despre care până acum nu ştiam nimic. Abia aştept să văd ce o să găsim data viitoare.

Articole similare:

Fortificaţiile din Ţata Bârsei: Hărman

Legende învăluite în ceaţă la Cetatea Poenari

Vechiul Castel ascuns de la Liteni

Urmărindu-și una dintre pasiuni, Octavia a hotarât să studieze literatura. O altă pasiune, precum și mare iubire, este muntele. De aceea Octavia vrea să ajungă în cele mai îndepărtate si ascunse colțuri ale naturii. Pentru ea, fiecare călătorie făcută este o aventură plină de emoții și impresii puternice ce trebuie împărtășite cu oricine dorește să asculte.