Echipamentul montan: ieri şi azi

Dintotdeauna omul a găsit o provocare în a urca munții, fie de nevoie, fie de plăcere. Dar pe noi nu ne interesează campaniile militare ale lui Alexandru Macedon sau Hannibal, ci plăcerea de a te învinge pe tine însuți.

Începuturile

În anul 126 e. n., împăratul Adrian a urcat muntele Etna. El îți dorea un lucru simplu, să vadă răsăritul. Cu această ocazie a fost construit primul refugiu montan. I-au urmat destule nume celebre. Dante Aligheri, Petrarca, Leonardo da Vinci, cu toții au căutat frumosul din munți. Și așa au început să apară primele piese de echipament. Mulți deschizători de drumuri și-au dat seama de necesitatea asigurării cu o coardă (frânghie după cum i se spunea atunci), în special în locurile abrupte și expuse sau pe zăpadă și ghețari. Apoi apare și un strămoș al pioletului, un fel de băț ascuțit într-un capăt. Acesta este însoțit de vechile crampoane (colțarii de azi). Și lucrurile continuă să evolueze…

La data de 3 august 1787 a fost urcat Mont Blanc. Momentul a fost notat drept ziua în care s-a născut alpinismul. Dar nu este de ajuns. Din ce în ce mai multe vârfuri sunt urcate. Se caută să se îmbunătățească avansarea pe ghețari și în condiții de iarnă. În 1828 s-a atins un vârf din Himalaya de 6220 metri, cea mai mare altitudine la care urcase omul până atunci. Au urmat altele. Au început să se deschidă rute noi, mai dificile. Apoi vine epoca alpinismului tehnic, în care omul deja caută vesanții cei mai abrupți, încercând să-i depășească prin orice metodă posibilă. Aiguilles de Chamonix, Dent du Geant, Aiguille du Dru sunt printre primele itinerare de escaladă din lume. Prin anii 1870 un alpinist francez a folosit pentru prima oară sandalele cu talpa din sfoară țesută, folosiți până în secolul trecut, chiar înainte de espadrile, încălțările speciale folosite în ziua de azi. Încet, încet au apărut pitoanele, folosite pentru asigurarea corzii. Apoi a fost inventat rapelul. În 1877 Radu Porumbaru a fost primul român care a urcat Mont Blanc. Noi orizonturi au fost deschise. Însă nu trebuie uitat că echipamentul a jucat un rol secundar. Pe primul loc a stat voința omului de a-si depăși limitele. Restul a venit din necesitate.

Tehnicile au fost îmbunătățite. Trasee din ce în ce mai grele sunt deschise. Se încearcă cucerirea unor înălțimi din ce în ce mai mari. 1950 a fost anul în care a fost atins primul optmiar, Annapurna. Apoi în 1953 a urmat Everestul, acoperișul lumii. Apoi Nanga Parbat, K2, Cho Oyu, Makalu și multe altele. Omul își dorește din ce în ce mai mult.

La începutul secolului XX, la noi în țară, foarte multe văi montane erau considerate aproape inaccesibile. Însă în 1935 se reușește parcurgerea primului traseu de alpinsim de dificultate, pe un perete vertical, în Munții Bucegi. Deci limitele pot fi depășite.

Trecutul întâlnește prezentul

Să ne imaginăm o întâlnire între doi montaniarzi. Unul este un coleg de-al nostru, echipat cu ultimele produse de pe piață. Celălalt este, să zicem, Carl Lehman, un drumeț neobosit al secolului trecut. Cei doi se întâlnesc undeva pe munte, într-o excursie de o zi de vară. Prietenul nostru poartă o pereche de adidași impermeabili, ușori. Lehman o pereche de ghete grele, unse cu untură pentru a nu intra apa. Unul are niște pantaloni sintetici, respirabili, răcoroși, se usucă imediat dacă se pornește ploaia. Celălalt are niște nădragi de bumbac, cam rupți de cât i-a folosit, care absorb până și umezeala din aer. Tricoul este de asemenea performant. Nu se udă așa ușor de la transpirație. Dincolo vedem o cămașă, cam fleașcă și cam puturoasă. Dar știm bine că domnii trebuiau să arate elegant. Și avem un rucsac și el ușor, micuț, are tot felul de buzunare și forme cât mai ”trendy”. În fața lui, pe spatele bătrânului, vede un fel de grămadă de material strâns laolaltă de niște sfori, parcă n-are nicio formă. Dar asta e, asta e ranița lui Carl. În rucsacul primului găsim o jachetă călduroasă și o geacă de ploaie. Mai avem o hartă, un briceag la care celălalt se tot minunează. Are și cuțit, și furculiță, și șurubelniță, mare invenție! Este și o lanternă frontală, micuță, încape și într-un buzunar. Și pentru că vrea să se miște cât mai repede, și-a luat un bagaj cât mai ușor. Mâncarea lui este sub formă concentrată, batoane și geluri. Carl mai că se crucește. Unor lucruri aproape că nu le găsește rostul. El în rucsac mai are vreo două cămăși, că doar una peste alta țin de cald. Și încă o bluză voluminoasă dintr-un material mai dens, cică să țină de ploaie. Niște chibrite, un cuțit, o furculiță, o sforicică de cânepă agățată de raniță, că doar omu-i pionier, deschide noi trasee, nu știe pe unde ajunge. Pe colegul nostru mai că-l apucă râsul. Și își continuă încrezut drumul pe creasta Pietrei Craiului, pe care Lehman a parcurs-o în 1936 pentru prima oară în condiții de iarnă cu ajutorul unui echipament nu foarte diferit de ceea ce tocmai v-am descris.

Acum echipamentul este variat. Sunt fel și fel de produse din care putem alege. Totul este din ce în ce mai performant. Practic, ni se oferă totul pe tavă. Dar este oare de ajuns?

Acum vreau să adresesez câteva înrebări cititorilor noștri iubitori ai naturii. Vă mai amintiți primele ieșiri la munte? Erați copii sau deja mari? Poate nu erați prea bine echipați, fie din lipsă de bani sau pur și simplu nu știați cu ce se manâncă (eu eram din ultima categorie). V-a împiedicat asta să vă simțiți bine? Cum era față de azi? Și cum e azi față de ieri? Și deoarece fiecare om are viziunea și părerile sale, iar activitățile montane sunt atât de variate, nu cred că-mi este cu putință să fac o listă a echipamentului montan fără a omite ceva sau fără a deranja. Așa că vă rog pe voi să răspundeți printr-un comentariu. Nu uitați, este vorba de munte, adică de la drumeții în sus. Poate așa vom reuși să realizăm o listă modestă, utilă oricui dorește să descopere ceva mai mult.

Articole similare:

• Poţi fugi dar nu te poţi ascunde de trecut

Urmărindu-și una dintre pasiuni, Octavia a hotarât să studieze literatura. O altă pasiune, precum și mare iubire, este muntele. De aceea Octavia vrea să ajungă în cele mai îndepărtate si ascunse colțuri ale naturii. Pentru ea, fiecare călătorie făcută este o aventură plină de emoții și impresii puternice ce trebuie împărtășite cu oricine dorește să asculte.

Octavia Bortes

Website-ul meu

5 Comentarii la “Echipamentul montan: ieri şi azi”

1. Narcisa says:

   July 25, 2011 at 12:31 pm

   citeam de curând undeva o chestie interesantă: “Climbing mountains outside is climbing mountains inside.” pe care mi-am amintit-o citind articolul ăsta.

   legat de echipament, chiar weekendu trecut m-a depăşit pe traseu, pe creasta Făgăraşului, un baiat ce mergea pe lângă măgar. mergea probabil să ducă mâncare la vreo stână. era încălţat cu cizme de cauciuc şi nu părea să aibă vreo problemă. mai mult de atât, mi-a luat-o serios înainte.

   poate că ne-am cramponat prea mult în echipament şi în industria asta. am înlocuit până şi beţele de lemn cu performantele beţe de trekking. de îcălţări nici nu mai zic, aproape că m-aş încălţa în bocancii cu vibram şi pentru un picnic. o fi din cauză că muntele ajunge să fie de palmares, pentru recorduri şi nu mai reprezintă acel “mountain inside” de care ziceam mai sus?!
2. Alina says:

   July 26, 2011 at 11:17 am

   Narcisa, iti multumim pentru comentariu! Octavia fiind mai mult pe stanci decat pe blog, va aparea si raspunsul ei la un moment dat. Insa ca iubitoare a muntelui, sunt sigura ca intelegi.
3. Oanna says:

   January 11, 2012 at 11:44 am

   Mi-aduc aminte ca eram tare emotionata cand am urcat prima oara pe munte. Primul meu traseu a fost pana la Crucea de pe Caraiman si mi-a placut foarte mult. Atunci insa nu aveam cine stie ce echipament de munte, dar ulterior m-am interesat si mi-am luat ce trebuie. Mie cineva mi-a recomandat un site, ii zice ProAlpin de unde sa imi achizitionez echipamentul necesar. Mi-am luat de acolo o pereche de bocanci de la Kayland si sunt tare multumita, si de produs si de servicii. Plus ca acolo am gasit si un blog cu tot felul de informatii, de echipament, de calatorii, sfaturi. Eu l-am pus la bookmark!
4. Iulian Sirbu says:

   March 19, 2012 at 11:30 pm

   Extraordinar articol! Se simte ca este scris de cineva care iubeste muntele! Multumesc, Octavia, chiar nu stiam de imparatul Adrian si de Radu Porumbaru!
5. Alina says:

   March 20, 2012 at 2:16 am

   Ca sa fii sigur ca primeste comentariul tau, eu zic sa-i trimiti si-un mail Mai ales ca in curand pleaca spre Turcia, chiar saptamana viitoare, daca nu ma insel. Ca sa se catere pe niste munti, evident