Distracţia la motociclişti – întruniri moto la Breaza 2008-2009

                Dedicaţie: in memoriam Răducu

La începuturile mele motociclistice am avut un noroc fenomenal. Am cunoscut o grămadă de oameni faini, am intrat printr-un noroc chior într-o gaşcă teribil de amuzantă, cu oameni de toate culorile şi soiurile, care mai şcoliţi, care mai înţelepţi, care tineri, care mai în vârstă,  cu o singură pasiune în comun: motocicleta.

De ce zic că am avut noroc – pentru că am avut de la cine învăţa, pentru că am făcut călătorii împreună şi pentru că ne-am distrat împreună. Aşa cum le zic uneori prietenilor mei: motociclismul aşa cum îl văd eu e cea mai socializantă experienţă pe care am cunoscut-o vreodată. Bine, sunt alţii pe tipicul “the lone rider”, dar asta nu e genul meu  deşi am făcut plimbări şi singură, tot mai mult îmi place când ai cu cine schimba o vorbă la un popas, să-i arăţi cuiva ceva din mers, sau de ce nu, să mai schimbi câte o glumă (da, se poate, dar asta e în alt episod).

Ca dovadă – prin intermediul grupului ăstuia i-am cunoscut pe Roxana,  Alex şi pe Lorena. Q.E.D.

În spiritul aceluiaşi noroc, am prins nişte petreceri fenomenale şi de povestit nepoţilor, tot cu aceeaşi gaşcă. Ştii pozele alea de umblă pe net mai nou, cu dacă sunt motociclist ce crede familia că fac, sau ce crede societatea, şi ce fac de fapt? Cam aşa şi pe la noi, de unde imaginea motociclistului e “satanist-violator-de-babe” de fapt mulţi suntem oameni normali, care adoptăm animale, mergem la birou, bem cu prietenii, strângem ajutoare pentru cămine de copii şi de bătrâni. Şi ca în orice domeniu există şi niscaiva descreieraţi, aia e.

prieteni

Nu vreau să intru prea mult în romanţarea imaginii de motociclist în România, deşi mi-ar plăcea să ştiu ce părere ai.

Vreau să îţi povestesc două-trei amintiri de la singurele întruniri moto la care am mers, la Breaza. Pentru cei complet nefamiliarizaţi cu subiectul: întruniri de genul ăsta se fac cam în toată ţara, sunt împărţite pe regiuni sau organizate de grupuri moto de genul Seawolves din Constanţa, Dac Motors, Heavy Riders MC din Ploieşti ş.a.m.d., sau de sezon: Bikes on Ice, sau dupa vârstă – întrunirea motoveteranilor. Acum, ştiind că sunt atât de multe poate că experienţa mea la o singură locaţie de acest gen o să pară “subţire”, dar revin şi zic că am fost împreună cu gaşca de prieteni, ceea ce pentru mine a fost suficient.

În primul rând, ce faci la o întrunire de-asta? Păi primul pas e că trebuie să şi ajungi acolo. La prima a fost ceva mai greu pentru mine, pentru că înainte de a ieşi din oraş  am luat şi prima mea trântă (ştii că motocicliştii se împart în cei care au căzut şi cei care n-au căzut încă). Bine, că în anul ăla am şi exagerat, era mia de kilometri şi căzătura.

(paranteză cu căzătura:

Deci cum ziceam, prima  apropiere de asfalt a fost deoarece (după cum mi s-a explicat), eu întorc precum camionu’ – respectiv iau aşa laaarg curba, şi intru pe contrasens. Am picat la intrarea pe o străduţă.  Eu pe contrasens, o maşină tot pe-acolo, nu’ş ce căuta, dar avea tot dreptul, eu mă sperii, îi trag o frână, bracat ghidon, aplecat pe dreapta… aplecat… aplecat, buf. Asfaltul mă privea în ochi.
Oups. Opresc motorul, mă gândeam ce-am rupt la el, că tocmai ce trebuia sa plecăm la întrunire la Breaza, după cum zisei.  Mă mai uit in stânga, în dreapta… vine o maşină pe acelaşi contrasens pe care îl evitasem cu greu mai devreme. O gagică, care era în dreapta, mi-a explicat aşa din înalta ei înţelepciune cum că uite aşa o să mor… Zic bre femeie, te-am încurcat cu ceva??? Nu eram căzută pe sensul ei, nu am incomodat-o cu ceva, nu s-au oprit, ea şi şoferul, doamne-ferea să m-ajute (deşi eram fix in mijocul intersecţiei şi era clar că la un moment dat o să jenez totuşi pe cineva acolo…) Atât a dus-o pe ea capul. N-am înţeles ce-avea cu mine. A venit însă  un nene, trecut bine de primele tinereţi, m-a ajutat să ridic motorul de jos, s-a oferit singur-singurel… Mi-a povestit apoi cum avea şi el Mobra în tinereţe. Am pornit-o… şi-am plecat.
Gata prima căzătură, mai am d-astea, dacă mai vreţi să-mi ziceţi).

ma odihnesc un pic

Bun, am ajuns într-un final la Breaza, asta era în 2008, primul meu an de motociclism. Am mai fost apoi şi anul următor, că prea îmi plăcuse prima.

Ce se face la o întrunire moto? Păi întâi d-astea gen “arată-mi-o pe a ta să ţi-o arăt pe-a mea” (evident, la motociclete ne gândim). Pentru mine asta e una din marile distracţii oriunde se află un număr mare de motoare, să stai să te zgâieşti la ele pe îndelete.

Se mănâncă, se bea cu prietenii, se stă la discuţii, se dansează, se stă fiecare prin cortul lui (pentru doritorii de hotel de 4 stele: n-avem. Pentru curioşi, nu, nu ştim ce se întâmplă în cort). Se fac concursuri de mers încet, de burn-out pe iarbă, de tricouri ude.

Ăla de mers încet e aşa: ai un traseu, câştigă cel care ajunge ultimul. E cu atât mai greu să-ţi ţii echilibrul cu cât e viteza mai mică, deci e o probă de îndemânare. Şi nu, n-ai voie să pui piciorul pe jos.

Ăla de tricouri ude e aşa: pentru băieţi.

Burn-out-ul  dacă nu ştiai, scoate fum. Dacă vrei să vezi e plin internetul de filmuleţe. Nu încercaţi aşa ceva acasă.

Alţii, cu motorete dedicate pentru aşa ceva, se dau hai-hui pe dealuri.

Dar ce să faci la o întrunire moto dacă plouă? (Nu, în continuare nu ştim ce se petrece în corturi). Păi, tehnica e să ai un prieten cu o maşină de off-road, te duci şi te dai pe dealuri. Senzaţii tari garantate. Dar pentru că aici vorbim de moto, nu detaliez.

Intrunire moto Breaza

Se mai întâmplă şi câte o defilare, cu autorizaţie de la poliţie cu tot, ca să fim în regulă. Iar motiv să te zgâieşti la mobre1.

Ca să nu uit să zic şi de aspectele negative: unul din obiceiurile proaste la întruniri e să turezi motorul.  Chestie care face un zgomot înfiorător, de obicei pe la 1-2 noapte când unii prin corturi de data asta încearcă să doarmă. N-o să zic că la Breaza n-au exitat deloc, dar graţie organizatorilor au fost ţinute la un minim.

Şi nu în ultimul rând, de la întrunire mai trebuie să şi pleci când se termină. Dacă poţi.  Că în 2009 după ce ne-a plouat zdravăn, s-a făcut un mega-noroi  la ieşire pe care mobrele cu călăreţi cu tot patinau îngrozitor. De unde şi amuzamentul celor care stăteau pe margine şi făceau pariuri despre cine o să cadă în noroi şi cine nu.

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea-aşa.

 _______________________________________________

1 (n.a.) nume de alint dat de posesorii motoarelor motocicletelor proprii, care de multe ori sunt de ultimul tip răcnet şi nu prea mai au mare lucru în comun cu mobrele.

*Disclaimer: pentru cine s-o găsi prin poze şi nu vrea să-l vadă mama/ iubita/ tata/ şeful  că are motor şi că a mers la asemenea loc de pierzanie, rugăm frumos daţi un semn şi coborâm poza.

 

 

 

 

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.