Ştii cât de entuziasmată eram că ajung din nou în Dolomiţi. Nici nu-mi venea să cred că mi s-a ivit ocazia asta spontan, pe nesperate, neaşteptate, nebugetate, ne-ce-vrei-tu. Alex tocmai participase la Exposki 2012 şi, din vorbă în vorbă, m-am trezit invitată să văd cu ochii mei cât de frumos e în Paganella sau la San Martino di Castrozza. Aveam să zic nu? Şi mai ales, puteam fi dezamagită cumva?
Ei bine, da, puteam… dar nu de locurile în sine, care sunt fabuloase şi o să aflaţi imediat de ce, ci din cauza ploii! Ploaie care a început din ziua în care am pornit spre Andalo şi nu a făcut decât foarte scurte şi insuficiente pauze cât am rămas pe acolo, adică două nopţi.
Aşa că LumeaMare a renunţat la gândul de a se întoarce acasă pe coasta însorită a mării, a renunţat la ultima briză de vară şi a pornit hotărâtă spre munte, spre măreţii şi adoraţii Dolomiţi. Iar munţii ia-i de unde nu erau, că se piteau şi jucau nascondino (v-aţi ascunselea) după perdele de apă şi draperii groase de nori. F^#^i!

Dar hai să ne trezim la realitate şi să-ţi amintesc un fapt simplu. Munţii ăştia frumoşi se află în Trentino, adică în nordul Italiei, adică într-o zonă turistică în care oamenii care fac asta de ani de zile ştiu foarte bine că, din când în când, la munte mai plouă. Şi că atunci când vine omul şi oama cu familia ce conţine minim un copil, la munte, a sta sub pătură cu o carte în mână şi a te bucura de linişte nu e o opţiune. N-ai munte? Nu merg telecabinele, nu ai pe unde să te plimbi că e ud şi rece? Foarte bine, mergi la piscină, mergi la patinoar…
O destinaţie pentru familii: Andalo, Paganella
Şi lucrurile nu se opresc doar aici, pentru că în Paganella, zona care cuprinde atât Andalo (1040 m), staţiunea în care am popsit eu, cât şi Molveno (864 m), Fai della Paganella (958 m), Cavedago (864 m) sau Spormaggiore (700 m), există infinit de multe opţiuni pentru petrecerea timpului, mai ales pentru familii.
În primul rând am fost impresionată de faptul că hotelurile pentru familii cu copii sunt hoteluri pentru familii cu copii. Trebuie să îţi spun că am rotit ochii în jur la cină şi n-am văzut masă fără urmaşi. O să continui apoi cu animatorii care erau prin zonă, pentru a oferi creioane şi coli de colorat mititeilor care s-ar fi putut plictisi la masă, cu poveştile pictate de pe pereţi, cu spaţiile speciale de joacă. Jos pălăria, nimic neglijat , nimic de reproşat.
La Hotel Serena lucrează Elena, o învăţătoare din Alba Iulia, o mămică departe de copilul ei. M-a durut sufletul când mi-a povestit că nu poate ajunge la începerea primului an de şcoală, că ar fi putut să îşi ia liber dar nu a mai găsit un billet de avion la un preţ decent. M-am întrebat cum m-aş simţi eu dacă, prinsă în valurile vieţii şi în lipsurile de care suferă atâţia dintre noi, aş fi pusă într-o astfel de situaţie. Eu eram acolo invitată, răsfăţată cu tot ce e mai bun şi mă bucuram inclusiv de ploaie sau de drăgălăşenia Elenei, pe care Petra a iubit-o din prima. Pentru un copil e atât de important să poată vorbi cu cineva în limba lui, am constatat asta în această călătorie şi mi s-a confrmat la întoarcere, când LumeaMică s-a emoţionat toată în faţa unor firme şi panouri publicitare: “mami, ce fain e să văd totul scris în limba română! Înţelegeam eu ceva din italiană, dar totuşi…”. Avem mereu de învăţat sau de reamintit lucruri de la cei mici…
Dincolo de hotelurile de familie şi avantajele care decug de aici, există peste tot în jur atracţii, activităţi sau programe pentru copii. Un Centru Sportiv de o dimensiune impresionantă, cu piscină, patinoar, ternuri de sport de toate felurile, tobogane, pereţi de căţărare, cai, karturi, cinema şi diverse spectacole seara. Şi SPA pentru părinţi stresaţi! Te duci mai încolo, la Spormaggiore, şi vezi un parc cu urşi şi lupi. Din ăştia avem şi noi, în surplus, dar cred că cei din parcul cu pricina nu au inclus încă oamenii în meniu. De la Malveno poţi să urci la Forest Park, un parc de aventură pentru orice vârstă. Şi dacă tot nu e suficient, poţi veni în perioadele în care se organizează Dolomiti Paganella Family Festival, săptămâni în care au loc zilnic mai multe acţiuni şi evenimente speciale, dedicate copiilor.
Şi să nu uit de drumeţii pentru vară sau schi pentru iarnă! Vine iarna acuşi. Iar şcolile de schi pentru copii sunt toate în staţiune, foarte aproape, au grădiniţă şi tot ce trebuie chiar pe pârtie, poţi sta liniştit că vei fi aproape de cel mic dacă va fi nevoie.
V-am spus că eu vreau să revin, îmi asum toate “riscurile” şi promit să nu mă supăr pe Dolomiti di Brenta dacă se ascund în nori.
Până la urmă ştiu eu că se vor arăta, măcar puţin, uite aşa! (o parte de fotografii sunt preluate din dosarul de presă, ca să vedeţi şi voi cum arata pe vreme bună)
Mai multe, foarte multe informaţii şi idei se găsesc aici sau aici. Şi dacă nu te descurci, dacă ai nevoie de mai multe detalii, cred ca ştiu unde să întreb şi mă ocup cu mare drag, aşa că nu te sfii, întreabă-mă!
Cele două nopţi petrecute în Paganella mi-au fost oferite de CONSORZIO SKIPASS PAGANELLA DOLOMITI dar, aşa cum v-am obişnuit şi cum se poate observa, experienţele şi impresiile sunt cât se poate de personale.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!