(P) Concurs – ţie de ce ţi-e dor?

În serialul meu despre Slow Travel am povestit despre cât de bine e să petreci mai mult timp în mai puţine locuri. Se pune întrebarea firească: bun, şi dacă nu-mi ajunge timpul, dacă zilele mele de concediu sunt limitate şi tot nu e suficient? Ce fac? Răspunsul pe care îl dau mereu este: te întorci! Da, nu e nimic în neregulă să vii şi să revii, vacanţele nu sunt făcute numai din statistici care cuprind un număr impresionant de oraşe, ţări sau continente, ci mai degrabă din experienţele pe care le trăieşti şi din bucuria de a reveni în locurile care au însemnat ceva pentru tine. Mie mi se întâmplă frecvent şi îmi urmez fără ezitare pornirea de a revedea locurile care mi-au căzut cu tronc. Şi, deloc surprinzător, îmi este deseori dor de un sat, o potecă, o stradă sau pur şi simplu emoţia pe care mi-o hrăneşte o privelişte.

Ţie ţi-e dor? De ce anume ţi-e dor? Nu te întreb doar de formă, de data asta mă aştept chiar să dai un răspuns, dar nu mie, ci urmând linkul TRIPDor, agenţia care tocmai a lansat un concurs pentru tine. Trebuie sa intri pe site, să încarci o fotografie din locul de care ţi-e dor şi, cu puţin noroc, să câştigi printr-o tragere la sorţi, una dintre cele 14 experienţe. Lecţii de scufundări, drumeţii călare, zbor cu parapanta sau cu avionul, canyoning, rafting, toate sună foarte bine. Concursul e valabil doar până pe 24 noiembrie (vezi și regulamentul, aici). Îţi ţin pumnii!

Dacă după ce te înscrii pe websiteul TRIPDor te mai întorci aici, iată şi lista mea de locuri de care îmi este cel mai dor, cu imagini cu tot. Nu voi menționa locurile din România, pentru că aici știu că nu e foarte greu de ajuns, de oricâte ori mi-ar fi dor. Mergem așadar puțin mai departe și…

Mi-e întotdeauna dor de Viena, deși am fost acolo de foarte multe ori:

Mi-e dor de Hallstatt, locul meu pereche din lumea asta mare:

Mi-e foarte dor de Barcelona, orașul din care n-aș mai fi vrut să plec:

Mi-e dor de Chile, în special de Patagonia.

Mi-e dor de Iordania:

Și mi-e dor de Oman, dar acolo vom reveni curând, la finalul acestui an:

Și asta sunt doar câteva dintre locurile în care am revenit sau în care îmi doresc foarte mult să revin.

TRIPDor a fost înfiinţată de Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri şi este o structură de economie sociala- SES, care sprijină angajarea sau reintegrarea pe piaţa muncii a persoanelor aflate în situaţii de risc social. Prin TRIPDor.ro poţi alătura vacanţei tale şi experienta cunoaşterii unor locuri pitoreşti, bucuria trăirii unei aventuri sau a unor clipe autentice, prin pachete care promovează locuri cu suflet, cu tradiţie şi momente speciale, de care să iţi fie dor.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.