Călătorie în Atacama– Salar de Tara

29 decembrie 2014

Ca orice deșert care se respectă, Atacama are multe secrete și locuri în care numai picioare de temerari sau exploratori ajung. Salar de Tara nu este unul dintre ele, deși peste tot poți citi că e alegerea potrivită pentru cei care vor să descopere cărările mai puțin bătătorite. E mult de mers până acolo și ai nevoie de o zi întreagă pentru această tură (prețul ceva mai mare fiind o consecință firească), altitudinea e mare (se ajunge la 4900 m), deci nu e pentru cei care vor să stea puțin sau abia au ajuns în Atacama. Cu toate acestea peisajele sunt la înălțime, în ambele sensuri ale cuvântului, și suficient de vaste încât puținii turiștii să pară doar furnici rătăcite de mușuroi.

– Mami, nu o să îmi fie rău, nu?

– Nu mami, nu cred, ne-am obișnuit deja.

Credeam că ne-am aclimatizat. În dimineața aceea am simțit însă din nou disconfortul din prima zi, cu toate provocările sale, de la stomacul puțin crispat și capul amețit până la plămânii nemulțumiți și un frig pe care se sprijineau picioare de păsări flamingo. Încercam să gustăm din micul dejun oferit de ghid la marginea drumului, când Alex mi-a arătat pojghița subțire de gheață, lucind discret pe câteva ochiuri sărate de apă.

– Sigur nu e sare?

– Nu, e și sare, dar uită-te bine pe apă, e gheață.

M-am uitat la păsările care ciuguleau ceva, nestingherite de gheața de la picioare, și m-am bucurat că nu sunt flamingo și că pot să port șosete și bocanci.

În drum spre Salar de Tara și Reserva Nacional Los Flamencos am văzut indicatoare către Bolivia, vulcani neteziți de vânt și multe vigonii (vicuña). Drumul a fost lin și asfaltat până la intrarea în rezervație. După care am continuat de bunăvoie și cu bunădispoziție programul care includea peisaje lunare, pietroaie solitare, un prânz la malul lacului Tara, faună și, bonus, tasarea vertebrelor. Nu a fost nimic intens, grăbit sau prea obositor. Mașina ne lăsa într-un punct, ne dădea un timp de pozat și mers pe jos, indicându-ne un punct mai îndepărtat unde aveam să ne regrupăm și să ne deplasăm pe roți până la altă zonă de interes. Am văzut formațiunile numite Monjes de la Pacana și Catedrales, pietre și stânci straniu modelate de cei mai perseverenți sculptori: vântul și, cândva în trecutul îndepărtat, apa. Felii subțiri de pietre ne-au scrâșnit pe sub picioare iar câțiva nori ne-au protejat atunci când soarele era cel mai puternic. În jurul lacului Tara era plin de păsări și alte viețuitoare, la vedere sau ascunse, acolo Alex chiar ar fi vrut să stea mai mult, dar noi trăgeam înainte la plăcintele calde pregătite pe post de prânz (empanadas).

Drumul de întors a părut nesfârșit. Am mai făcut o oprire doar la Laguna Verde, un lac ce își schimbă culoarea în funcție de lumină sau vânt. Și sculptorul de care vorbeam mai devreme era în focurile creației, nu glumă, așa că l-am lăsat doar pe Alex să-l înfrunte, noi ne simțeam prea obosite ca să mai coborâm din mașină.

Nu făcusem mare lucru, ziua se consumase într-un ritm destul de relaxat, însă deșertul Atacama își cerea însă birul pentru frumusețile pe care ni le pusese la picioare în ultimele zile. Încântarea venise la pachet cu oboseala, cu uscăciunea, cu dorința de a evada de acolo. Știam că și Petrei îi era suficient și că orice am fi încercat să mai facem, n-am fi reușit fără o oarecare constrângere. Deși nu-mi venea să cred că fac asta, iar Alex era de-a dreptul uluit, imediat ce ne-am întors din Salar de Tara în San Pedro de Atacama am mers la agenție și am anulat excursia de a doua zi de dimineață, către Geysers del Tatio, una dintre cele mai vândute atracții. Poate tocmai de aceea nu a fost nicio problemă să primim banii înapoi, gest pe care l-am apreciat mult.

Deodată lumea a părut mai frumoasă, atunci când am respirat ușurată și am știut că a doua zi nu trebuie să ne trezim la patru dimineața, doar ca să bifăm tot ce ne propusesem să bifăm. Am putut să lăsăm pe dimineață spălatul hainelor și organizarea bagajelor și să alegem, în schimb, o masă de-a dreptul ”gourmet”, în micul San Pedro cu case de chirpici. Când am terminat eram deja cu toții împăcați și optimiști. Știam că ar fi trebuit să stăm mai mult în Atacama. Știam că nu ar fi trebuit să ne propunem în fiecare zi câte o tură, ba chiar două. Patagonia ne ademenea și ne ocupa deja gândurile, așa că aveam un motiv bun să spunem: ”lasă că mai ajungem noi pe aici!”.

Text: Roxana Farca

Foto: Alexandru Farca

Citeşte şi:

Itinerariu şi sfaturi practice pentru Chile

Iată că am ajuns în Valparaiso!

Valparaiso şi casele lui Neruda

Valparaiso şi funicularele

Street art în Valparaiso

Crăciun cu peripeţii în Viña del Mar

Atacama, cum am ajuns şi cum ne-am organizat

Atacama, lagune altiplanice şi păsări flamingo

Atacama, El Pukara de Quitor și Valle de la Luna

Atacama, Salar de Tara

Patagonia – Pinguinii din insula Magdalena

Patagonia Aysen – Trekking pe gheţar şi plimbare cu caiacul

Trekking în Torres del Paine – sfaturi practice de călătorie

Mulţumiri:

Zborul către Chile a fost posibil cu sprijinul AirFrance-KLM România. AirFrance operează zilnic zboruri pe ruta Bucureşti – Paris – Santiago de Chile. KLM operează 3 zboruri pe săptămână pe ruta Bucureşti – Amsterdam – Santiago de Chile.

Fotografiile de mai sus au fost realizate cu Nikon D90 şi Sony A7, pentru care mulţumesc Sony Romania.

Mulţumim BNI România pentru susţinere.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!