Mai mult decât o poveste despre o drumeție călare

Acesta este ultimul episod din seria articolelor dedicate vacanței noastre de vară, în familie. Pentru că ne plac caii și o mare parte din povestea acestei vacanțe s-a construit din drumeții călare, ceea ce vei găsi mai jos merge dincolo de un simplu jurnal de călătorie. Îți voi dezvălui câteva lecții pe care le-am învățat din mers și care și-au găsit cea mai bună confirmare în plimbarea de la Cross Country Farm, în apropiere de Sighișoara, și în discuția pe care am purtat-o cu fondatorul fermei, un om cu o viziune bine conturată asupra turismului ecvestru: Mihnea Vîrgolici. Ideile asimilate de noi cu această ocazie se pot aplica în orice călătorie în familie și mai ales în activități care implică anumite riscuri. Faptul că nu ești expert într-un anumit domeniu nu îți oferă scuze ca să nu te documentezi și să nu pui întrebări înainte de a te încrede în cei care au (sau nu) suficientă pregătire pentru a-ți oferi o experiență frumoasă, în condiții cât mai sigure cu putință. Am întâlnit mulți aventurieri, dar n-am întâlnit până acum părinți care să vrea, în mod conștient, să riște viața sau sănătatea copilului lor. Foarte multe accidente se întâmplă însă din neștiință. Iar neștiința asta poate să vină fie de la tine, fie de la cei pe profesionalismul cărora te-ai bazat fără prea multe întrebări. Siguranța nu ar trebui să fie un lux, ci o responsabilitate, atât a ta, cât și a celor care îți oferă o experiență de vacanță. Iar călăria e doar un exemplu de care mă voi ocupa în rândurile următoare.

cross_country-7843

Nu urca în șa, până nu știi a cui e cu adevărat. Dezlegarea la ochi.

Am început la 18 ani. La 19 ani încercam să îmi acopăr costurile calului sau cailor mei dând lecții de călărie. Am dat cu capul și am luat șuturi în fund de m-am plictisit. Așa se întâmplă când ai 20 de ani și degeaba vrei tu, citești tu, faci tu, stai în cap, stai și în mâini, faci voluntariat, te duci și deschizi și uși, tot ești 0,0. În 93-94 începeam clubul de călărie cu caii ținuți prin garaj sau mai știu eu pe unde, iar în București mai existau cel mult alte trei locuri cu cai. Acelea au fost începuturile și eu am fost acolo.” – Mihnea Vîrgolici

Pe Mihnea îl auzi și îl recunoști imediat ce apare la fermă. Vocea lui are un timbru aparte, imposibil de confundat, gesturile lui denotă multă încredere în sine și uneori ceea ce spune la adresa altora pare zeflemitor, asta până ajungi să înțelegi că atitudinea lui e justificată. Având ambiții mari, foarte mulți ani de experiență în spate, o evoluție profesională impresionantă și festivaluri internaționale serioase care îi poartă semnătura (Transylvania Horse Show și Karpatia Horse Show), Mihnea nu se sfiește să se arate intolerant față de cei care se joacă cu viața clienților lor.

Se apucă omul, ori pe lângă o pensiune, ori fără să aibă vreo pensiune, ia caii, își face un grajd, cumpără niște șei, pune placa cu Centru de Echitație la intrare și chiar e convins că are acolo un centru de echitație. Iar tu, consumatorul, n-ai de unde să știi. Dacă are și un grajd mai drăguț, iar caii sunt bine îngrijiți, tu crezi că ăsta e locul! În 9 cazuri din 10 cazuri țeapa poate să fie foarte mare, în sensul că riscul de accidente e uriaș. Lucrurile se fac haotic, oamenii care se ocupă de clienți nu au suficientă experiență, iar mai departe nu știi ce se întâmplă.” – Mihnea Vîrgolici

Știu că are dreptate pentru că și noi am călărit uneori cu ghizi care nu făceau altceva decât să ne dea caii și să meargă în față, fără să încerce să ne explice ceva mai mult despre animalele pe care suntem sau despre călărie în general și fără să ne prevină asupra pericolelor. Culmea e că asta ni s-a întâmplat atât la noi în țară, cât și în străinătate, acolo unde te-ai aștepta ca și caii să umble cu covrigi în coadă, nu doar câinii. Acum, când mă uit în spate, am senzația că am plecat de multe ori ca legați la ochi, bazându-ne doar pe încredere și noroc. Și da, am avut noroc, chiar dacă nu-mi amintesc să fi pornit într-o primă drumeție, în niciun caz cu Petra, fără să fi făcut câteva ore de călărie în manej, înainte. Între timp ne-am dezlegat la ochi: am vorbit cu oameni mai deștepți ca noi, am aflat, am învățat și încă mai avem de învățat.

cross_country_farm-7763

Ca începător, nu pleca tot cu un începător

Cătălin Ursache, alături de care am călărit de două ori în Călimani, a făcut o comparație foarte bună: ”Dacă nu știi să mergi pe bicicletă, te duci într-o vacanță să-ți închiriezi bicicletă și să pleci la drum cu ea? Probabil că nu. De ce ai face asta cu un cal?”

Din păcate, foarte mulți dintre cei care organizează ture călare nu gândesc așa, iar unii, chiar dacă au cele mai bune intenții, își asumă riscuri pentru că trebuie de undeva să-și acopere, măcar parțial, costul pasiunii pentru cai. Se bazează pe faptul că au cai buni, cuminți, dar încep din ce în ce mai mult să cred că acesta e doar textul oficial, pe care îl spun clienților. În realitate niciun cal nu poate fi de lemn, e vorba de o ființă care poate avea anumite reacții la anumiți stimuli. Iar tu, dacă ești pentru prima dată acolo în șa, tensionat și preocupat cum să te ții mai bine, s-ar putea să nu ai răspunsul cel mai bun la reacția neprevăzută a animalului. De aceea Mugur Pop nu iese niciodată cu începători și mi-a explicat atât de frumos că drumul nepregătit poate fi foarte scurt. De aceea îl întreb și pe Mihnea cum procedează cu începătorii.

Da, este ok să ies cu începătorii, dacă pe mine mă cheamă Mihnea Vîrgolici și dacă eu știu ce fac, dacă nu se întâmplă accidente și dacă iau doar caii (cel mult patru din grajdul ăsta) cu care știu eu că mă duc în siguranță cu oameni care n-au mai fost pe cal în viața lor. Frecvent poate chiar mergem noi pe lângă oameni, nu ne mai urcăm pe cai și avem grijă să le mai povestim, să facem exerciții cu ei și așa mai departe. Când am avut evenimente corporate și am avut, de exemplu, 70 de oameni care trebuiau să și călărească, pe rând, am adus încă 25 de oameni de la București să mă ajute – oameni care știau cum se comportă un cal și care au mers pe jos pe lângă cei din acest grup. Există oameni care știu călărie super bine, dar nu au capacitatea de a se pune în pielea începătorului sau a clientului. Sunt călăreți extraordinari, dar care nu au această abilitate de a se uita în spate, de a scana un grup chiar și de trei oameni și de a vedea că în următoarele secunde calul din față se va întoarce și va lovi calul din spate. Sau bicicleta care vine pe deal și care s-ar putea să sperie calul, iar ei să povestească  ”vedeți că s-ar putea să reacționeze așa calul, noi facem așa”. Și astea sunt detaliile pe care eu pun accent foarte mult, iar oamenii care ies cu clienții sunt verificați și răs-verificați de mine și antrenați pe chestia asta. Sunt oameni care au capacitatea de a imagina scenarii și a prevedea accidente. În plus, la noi când stă un cal în grajd trei zile și trebuie să vină clientul, nu-l dăm așa. Mergem noi înainte și îl călărim, să ne asigurăm că e ok. Îl lăsăm pe pășune ca să nu se bucure de libertate cu clientul în spate. Sunt o mie de scenarii pe care unii clienți le știu și apreciază cum procedăm noi, alții le află mai târziu când sunt cu mâna legată de gât.” – Mihnea Vîrgolici

cross_country-0268

Dar nici asta nu este suficient. Cum spuneam și mai devreme, calul și călărețul (sau mă rog, călărețul aspirant) sunt două ființe înzestrate cu anumite atribute fizice sau emoționale. O vorbă înțeleaptă spune să dai cal bătrân călărețului tânăr și cal tânăr călărețului bătrân. În vacanța noastră am călărit, la Simion, pe un cal cu care am simțit foarte bine cum e să nu ai chimie. Am crezut că e 100% ”vina” mea, până când am vorbit cu Mihnea.

cross_country-0260

Nu pleca la drum dacă nu ți se potrivește șaua. Sau calul.

Noi ne ocupăm zeci de minute, uneori ore pe zi, doar ca să analizăm cum se potrivește profilul călărețului pe profilul calului. Nu închidem ochii și alegem la întâmplare. Tu trebuie să știi unde e omul din punct de vedere al cunoștințelor, unde e din punct de vedere emoțional – dacă se panichează, dacă are încredere în el, dacă a mai ieșit, dacă nu a mai ieșit, să știi ce faci ca să fie ok și cu ceilalți din grup.” – Mihnea Vîrgolici

Bianca Radu, parte din echipa Cross Country și ghidul nostru la plimbarea din acea zi, ne-a întrebat înainte să ajungem ce experiență avem, ne-a ales caii și ne-a pus să îi pregătim înainte de drum, de la curățatul copitelor până la șa. Nu cred că ne-a făcut un profil psihologic atât de amănunțit cum spune Mihnea, dar a fost o ocazie bună de a învăța și compatibilitatea a fost reușită, într-adevăr. Iar în timpul plimbării a stat tot timpul cu ochii pe noi, cu sfaturi, atenționări sau soluții la potențiale pericole. Plimbarea a ieșit minunat, chiar dacă ne-a plouat jumătate din drum, iar noi ne-am simțit băgați în seamă și mai încrezători. Vezi o galerie cu fotografii la finalul acestui articol.

cross_country_farm-7757

cross_country-7880

Nu lua decizii doar pe baza prețului.  Caii nu se hrănesc și nu se potcovesc cu pasiune.

Întreținerea cailor e foarte scumpă, am aflat asta de la toți cei care se ocupă cu așa ceva. Caii înseamnă mai mult decât fân, potcoave și grajd, iar cei care practică prețuri mici și nu au alte surse de venit ajung să fie frustrați și să sacrifice din bunăstarea cailor.

Noi vindem foarte mult fie pachetele de o zi care acoperă masă, casă și o călăreală de 4-5 ore, 3 ore dimineața și 2 ore seara, fie pachetele de weekend. Ocazional facem și ture mai scurte de o oră sau două pentru clienții care apar în zonă și vin mai mult sau mai puțin regulat. În general avem clienți care vin de foarte mulți ani, prin recomandările lor mai aduc și pe alții, sunt oameni care fac rezervările și cu un an înainte. Am avut și momente în care cei care veniseră pentru weekend au plecat și, când au ajuns la Brașov sau la București, m-au sunat și m-au întrebat dacă pot să se întoarcă. Când se reîntorc clienții, ai niște satisfacții.

Ținta mea pe plan profesional este să aduc ferma într-o zonă în care să se poată autosusţine, în care eu să trăiesc rezonabil, nu cu fițe, să pot să îmi plătesc bine oamenii, să nu își dorească să decoleze în alte părți. Oricine vrea să ajungă într-o zonă de confort minim financiar, trebuie să înțeleagă asta. Cine face zi de călărie cu 150 de lei taie din calitate și din îngrijirea cailor.” – Mihnea Vîrgolici

cross_country-0270

Prețul pentru pachetele pe care le menționează Mihnea este de 450 de lei pentru o zi cu cazare, masă și călărie, sau 900 pentru weekend. Mai multe detalii găsești aici, iar fotografiile noastre din acest loc minunat sunt la finalul articolului.

cross_country-0086

Turismul ecvestru este încă în proces de maturizare în România, poate că și în lume. La noi însă, mai mult ca oriunde, pe o piață a deciziilor dictate de prețul cel mai mic, ar trebui ca măcar noi, cei care iubim călătoriile și natura, să încercăm să ne autoeducăm, să fim responsabili și pregătiți să facem diferența dintre calitate și amatorism, dintre o aventură care ne poate lăsa cu amintiri frumoase și una din care ne putem alege cu traume și frici, dacă nu și mai rău de atât. Noi am învățat din experiențe bune și mai puțin bune, de aceea sperăm ca astfel de articole și oamenii care le-au inspirat să te ghideze în alegerile pe care le vei face, în vacanțele tale viitoare.

Mulțumim pentru experiență și exemplul pozitiv, Mihnea Vîrgolici și Bianca Radu.

Click pe imagini pentru a te bucura de ele la o dimensiune mai prietenoasă.


Text: Roxana Farca

Foto: Alexandru și Roxana Farca

Administratori şi iniţiatori al proiectului LumeaMare, Roxana, Alex şi Petra alcătuiesc o familie şi o echipă care călătoreşte cât de frecvent poate împreună, practicând un turism responsabil. Roxana și Alex sunt pasionați de fotografie, dar pe Alex nu-l întrece nimeni la gătit. Iar Petra este cea care testează destinaţiile din punctul de vedere al unui copil.