In Austria sau in nordul Italiei muntii “pozeaza” – culmile superbe, vag triunghiulare, expuse parca, in adancime, cu multiple nuante de gri, albastrui sau mov, sunt atat de frumoase incat par decoruri de teatru sau film, inspirat elaborate, din registrul “deja vu”.

Spania, insa, te surprinde cu zone montane de o marime, forma, structura si culoare, mereu alfel, uluitor diversificate; de la gigantul fierastrau, Montserrat, sfintit de credinta si arta dedicata ei, pana la masivele formatiuni sterpe, maronii, spre Don Juan de la Pena, de la Picos de Europa, cu cheile si zapezile vesnice, pana la Pirineii bogati in cascade, in fiecare tinut muntos exista alt gen de frumusete.

Iar El Torcal, parcul natural al Antequerei, ofera un adevarat spectacol de piatra.

Urcand pe serpentine spre el, formatiuni gri deschis ne anuntau deja ca vom vedea ceva deosebit; din parcarea aflata in apropierea Centrului de Informare am intrat direct, pe o carare, in Tinutul Fermecat. Era soare dar racoare asa ca ne-am pus veste, palarii, incaltaminte adecvata si am urmat serpuirile potecii ale carei pietre, roz pe alocuri, erau lustruite de atatea tropaieli; grupuri de copii cu profesori, cupluri de toate varstele si nationalitatile urcau si coborau fara ghid pe aceasta Ruta Verde, in liniste si incantare.

Numitorul comun al acestor munti calcarosi ridicati din mare, compusi din roci de consistente diferite, era ingramadirea de straturi paralele, pe orizontala, ce pareau burdufuri culcate sau foietaje de materie dura, plisata.

Ploile si inghetul au sculptat forme care sugereaza infatisari umane:
“Batrana”, “Regele si Regina”, “Supraveghetorul minerilor”, animale: “Dromaderul”, “Dragonii”, “Cap de caine”, “Dinozaurul”, obiecte familiare: “Cutitele”, “Cele sapte mese”, “Palariuta”, “Surubul”, “Rezervorul” etc.

Imaginatia populara le-a dat nume, dar, fiecare privitor putea gasi inca grupuri de soldati solemni, impietriti, care pazeau cetati adormite pe veci, o femeie cu un copil in brate, castele sau turnuri.

Unele stanci pareau puse usurel, cu doua degete (de dimensiunea unor macarale desigur) peste o mareata mama a lor, capusoare intr-un echilibru stabil din moment ce nu porneau “tup, tup” prin vai si labirinturi.

Un templu natural
Deocamdata numai noi oamenii eram in miscare,urcand sau coborand usor, sarind uneori de pe cate o piatra; la distanta si la inaltime, pe niste culmi late, un grup de capre salbatice, maronii, umblau si ele linistite, vazandu-si de viata, fara sa se teama ca vreuna din ganganiile bipede de pe poteca le-ar putea face vreun rau. Intr-un teritoriu in care numai frunzele si florile se balansau, alintate de vant, aparitia animalelor m-a surprins atat de tare incat am exclamat “Iaaa!” ca un copil, deoarece mi s-a parut chiar suspect sa vad ceva miscand printre stancile vechi de peste o suta de mii de ani, nepopulate dar iata, nu lipsite de viata. Pe loc, soaptele de “ssst” ale celorlalti tovarasi necunoscuti de drum mi-au amintit ca eram, de fapt, intr-un urias templu natural, in ruina, deschis sub cer, acolo unde numai miile de pasarele aveau dreptul sa impodobeasca linistea.

Din loc in loc cararea se dizolva in pajisti pline de iarba deasa si flori stralucitoare; pana si scaietii infloriti erau incantatori. Treceam prin umbra peretilor de piatra, chei si labirinturi, crevase si pesteri (in pestera Taurului erau vestigii preistorice) izvoare si plante rare. O frumoasa floare alba, plusata, asemanatoare cu floarea de colt, se bucura de lumina acelei zile; nimeni nu o rupea, trecatorii admirandu-o numai, constienti ca ar fi comis un sacrilegiu daca ar fi smuls-o din paradisul unde era regina.

Torcal peste timp
Soarele s-a ridicat mult inundand cu caldura lui arbori, arbusti, flori pe pietre si vietuitoare; nu era un simplu drum ci o sarbatoare. Se fotografia, se filma spre neuitare. Ce inventie insa putea sa pastreze mirosul minunat, de miere de padure, si extazul de pe fetele tuturor?

Personal, eu nu mai eram o persoana. Coplesita si dominata total de imaginile ce la fiecare cotitura erau si mai frumoase, cand incercand sa depistez formele despre care citisem, cand descoperind altele, cand uimindu-ma pur si simplu in fata liniilor orizontale adanci, straturi ordonate cumva, in mod miraculos, uimitor, nemaivazute undeva.
Eram o fiinta umblatoare, mandra ca pentru una sau doua ore fac parte din acel univers; daca ar fi aparut cel care a asezat pietrele unele peste altele si m-ar fi intrebat ce as fi vrut sa fiu acolo, as fi ales “capra” (cu toate ca agilitatea mea lasa de dorit, impiedicandu-ma si alunecand de mai multe in ciuda faptului ca “indrumatorul” Michel, iubitul meu sot, programatorul calatoriilor prin lume, imi atragea mereu atentia, ca atunci cand eram studenti: “Ghiocel, vezi ca e o groapa!” sau .. orice altceva). Numai ca eu, ca si atunci, ma uitam mai mult pe sus decat la picioare.

Am inceput aceste randuri nu ca Sadoveanu, “in linistea unei prisaci” ci, cu televizorul in  coastra, din care se revarsau impuscaturi, tipete si alte zgomote de temut. Dar lumina de departe s-a intensificat pe masura ce scriam, dominand totul.

Amintirea lui El Torcal ma urmareste si acum, ca un far, de la locul lui, unul din multele de acest fel pe care Spania mi le-a oferit.

Cum ajungi la El Torcal d’Antequera
Exista doua cai de acces
1. Granada, Antequera, soseaua C 3310
2. Malaga, din cartierul Puerto de la Torre spre Villanueva de la Conception, soseaua N 331 care se intalneste apoi cu aceeasi C 3310

Articole similare:

Picos de Europa, o redută naturală

San Juan de la Pena

Prin Pirinei, episodul 1 si episodul 2

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!