ZECE ZILE ÎN CROAŢIA, PARTEA I
Un deceniu de independenţă şi respectul pentru frumuseţe
Se făcea vara anului 2001, ceea ce însemna că trebuia să umblăm după albastru, cer şi mare; am iubit enorm Marea Neagră mulţi ani, încercasem şi după ’89 să o revedem numai că litoralul vieţuia într-o confuzie; nu se făcea privatizare, statul nu întreţinea sau renova, micii negustori sufocau plajele, aşa că, cine putea, fugea spre alte ţărmuri.
Ajutaţi de computer şi internet am optat pentru Croaţia; începea pe atunci să fie din ce în ce mai lăudată.
După ce a fost mult timp componentă a Iugoslaviei multinaţionale, după ce a trecut printr-un război, Croaţia a devenit independentă şi a început să-şi vindece rănile, să construiască intens şi să continue valorificarea frumuseţilor naturale începută acum două mii de ani. Identitatea ei a fost supusă unor influenţe numeroase: ilirieni, liburieni, romani, greci, slăvi, avari, veneţieni (au stat aici 600 de ani), habsburgi, francezi, italieni, sârbi, au trecut şi trăit în Croaţia, unii lăsând moşteniri importante, mai ales romanii, veneţienii şi habsburgii. A plătit tribut turcilor şi veneţienilor pentru a avea libertate dar abia acum este independentă. Cum au supravieţuit croaţii păstrându-şi limba şi fiinţă, învăţând de la toţi cotropitorii şi păstrând ceea ce a fost valoros? Cred că respectul faţă de frumuseţe şi lucrul bine făcut i-a împiedicat să distrugă ceea ce alţii au construit mai ales că acest “lucru” a dus la menţinerea turismului ca primă sursă de bunăstare. Au împrumutat de la piatra şi apa înconjurătoare tăria şi tenacitatea?
În drum spre Slatine, sat din apropierea Trogirului am avut câteva opriri: în faţa noastră, în Ungaria, s-a produs un accident “fericit”, adică dintr-o maşină ieşită din şosea şi răsturnată cu rotile la soare au fost scoşi de şoferii opriţi şi o salvare venită în goană mare, vii şi nevătămaţi, doi adulţi şi doi copii; la Balaton am admirat lebede şi iole, la fast-food ne-am hrănit, în parcări ne-am dezmorţit.
Intrarea în Croaţia a fost o plăcere. Vameşii erau numai zâmbete, lapte şi miere însă ne-au verificat rezervarea, şoselele şi autostrăzile excelente, la marginea lor puzderie de oferte – soba, zimmer, cameră, restaurante cu grătare mari şi ţepuşe în care se învârteau miei, vile cu interioare şi curţi puse la punct, case construite special pentru a fi închiriate, curăţenie şi amabilitate, mic dejun consistent, toate ne-au impresionat. Atunci nu ştiam cum se face turismul în alte ţări, experienţele noastre cu locuinţe particulare fuseseră nefericite aşa că am recunoscut, dormind într-o asemenea vilă o noapte, că am intrat în altă lume! A doua zi dimineaţă era răcoare, vegetaţia plină de rouă şi o ceaţă uşoară plutea deasupra copacilor; doar eram la munte! Am plecat în direcţia Zadar. Când a apărut indicatorul de Hotel Plitvice şi Bellevue am parcat.
Plitvicka Jezera, raiul de pe pământ
Aflasem din folclorul călătorilor că există în Croaţia parcuri naturale iar Plitvice ar fi cel mai frumos dintre ele. Accesul era direct din şosea, se plăteau trei trasee în funcţie de timpul de care dispunea omul; nu ne grăbeam aşa că ne-am ales şi bine am făcut, traseul cel mai lung; după parcurgerea lui (în şase ore) am hotărât că dacă ar trebui ales un loc pe pământ de comuniune deplină cu natura, pace cu susur şi vuiet de ape în care se văd peştii, cântec de păsări, pădure virgină, cascade şi peşteri, flori şi stânci, un rai compensator aici, pe pământ, Plitvice Lakes – Plitvicka Jezera ar fi primul.
Am mers pe malul unor lacuri de forme şi culori diferite, de la albastru ceruleum la cobalt, turcoaz (în Spania se mai găsesc lacuri de acumulare de asemenea culoare, la Guadalest, de exemplu), verde, kaki; am văzut izvoare, pâraie, căderi de ape fiecare cântând în felul ei, stropind, pulverizându-se, aruncându-se în coloană de pe stânci sau pe stânci, despletindu-se în perdele şi şuviţe, înspumate, neobosite. Ape târâtoare ieşeau din pamând şi pietre, dispărând vijelioase pe drumuri numai de ele ştiute. Pe lângă lacuri domnea liniştea. Trunchiurile de copaci prăbuşite în ape erau îmbrăcate în catifele verzui şi maronii. Clopoţei mov, mii de flori delicate colorau verdeaţa abundenţa de pe coline; în golfuleţe păstrăvii se jucau netemători, dacă întindeai o mână, îi puteai atinge. Sub un podeţ de lemn un păstrăv tată serios şi autoritar îşi aliniase soldăţeşte familia disciplinată, toţi în aceeaşi direcţie, primind în faţă şuvoaie repezi. Alţi peşti se ridicau la suprafaţă (“să ia o gură de aer ca de apă sunt sătui”, zise Michel), se jucau sărind şi plescăind. Libelule albastru închis zbârnaiau printre trestii viguroase, bine înfipte în locuri umbroase, puţin adânci, peste care treceau aleile de lemn. Fluturii fâlfaiau deasupra florilor.
Vuietul ne anunţa că urmau cascadele (mai mult de 90!) ce făceau legătura dintre cele 16 lacuri. Izvoarele veneau din ţinutul muntos Mala Kapela se adunau şi despărţeau, apa modela relieful carstic, prin depunerile permanente de calcar se formau baraje, apa trecea peste ele sau, întâlnind obstacole care le deviau cursul, creau noi albii. Pe treptele născute dintr-o perpetuă mişcare la niveluri diferite şuvoaie limpezi saltau înspumate de la fire, până la mari şi răspândite căderi de apă.
Pe bănci la umbră, populaţia (în lungi şiruri, adulţi, copii, bătrâni, perechi sau grupuri mari) îşi trăgea sufletul iar cine era avizat rodea diverse chestii din pungi căci la cele şase ore de mers nu te dor numai picioarele ci te pârleşte şi foamea. Noi am intrat pe traseu ca nişte habarnami, fără apă sau provizii, ni s-au lipit burţile de spate! Coşurile de gunoi incăpătore, cu saci negri de plastic, primeau toate ambalajele (vai! ale altora! ziceau flămânzii) nimic nu întina frumuseţea neprihănită a naturii.
Cu un fel de bac am traversat un lac după care a apărut, ura!, un restaurant, destul de scump dar de neocolit! Am înghiţit foarte repede doi cârnaţi cu cartofi prăjiţi, o plăcintă cu măr, am băut coca-cola, am uitat complet de “mâncarea sănătoasă” şi ne-am înscris în clubul fraierilor căci din toată lumea aceea care mărşăluia prin parc foarte puţini intrau în restaurant. Toţi umblau harnici, orientaţi de săgeţi, tineri, părinţi cu copii mici căraţi în diferite moduri, profesori cu clase numeroase, câini în lesă, nimeni nu încurca pe nimeni, era loc, slavă Domnului! (300 de km pătraţi)
Pe scări abrupte am urcat într-o grotă (din al cărui plafon şiroia apă), cu ieşire la o coastă de unde se vedea panorama lacurilor. Marea Cascada (Sastavci) de 80 de metri ne-a tăiat respiraţia; îmi venea să mă aşez în faţa ei şi să mă închin: fire subţiri de apă coborau de la mare înălţime, unele saltau pe denivelări, altele ajungeau jos sub formă de pulbere, o ţesătură mişcătoare şi fragilă ca o perdea în cântec de păsări şi zumzăit de insecte.
Acum pot aşeza această plimbare alături de altele din Spania (parcurile Torcal, Ordesa şi Piedra), din Portugalia (parcul castelului de la Sintra) din Franţa (Cheile Tarnului şi ale Jontei, Gerardmer).
Plitvice a fost numit vestul sălbatic al Europei; datorită excepţionalelor sale peisaje aici s-a turnat ecranizarea cărţii lui Karl May, Winnetou cu alt titlu, Comoara din lacul de argint.
Contactul cu frumuseţea te acaparează în asemenea măsură încât îţi spală pentru un timp toate petele negre din suflet şi te purifică. Am ieşit din acest parc încărcaţi de energie pozitivă şi cu sentimentul că am câştigat pentru totdeauna un tablou viu şi unic.
Fotografiile din perioada aceea nu sunt cine ştie ce, aşa că am împrumutat câteva din Cum să convingi copilul să se bucure de o drumeţie în natură.
Va urma!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
