Ştiam eu! ŞTIAM EU că lumea asta mare prin care călătorim ne arată viaţa în maxima ei frumuseţe, că ne aduce mai aproape poveşti pe care merită să le auzim ca şi poveşti în care merită să intrăm, în care trebuie să jucăm un rol.
Acum să vă spun ce nu ştiam. Până să găsesc cartea despre care voi vorbi, nu ştiam cine este Bogdan Teodorescu. Ruşine mie, aşa de întâmplă când nu te uiţi la TV, scapi de toate relele dar ai şi mai puţine şanse să auzi bunele. Dacă mai sunt şi alţi ignoranţi ca mine pe aici, ţin să vă spun că Bogdan Teororescu a publicat peste 1500 de articole în presă, a realizat peste 750 de emisiuni de radio şi televiziune, este doctor în comunicare şi profesor, a avut diverse funcţii importante pe care nu le voi mai detalia, a publicat romane sau poezie şi a scris cartea despre care vă voi povesti eu acum. Am aflat cine este acest scriitor odată cu volumul 54+1/24. Adică 54+1 de locuri de vizitat din 12 ţări sau „poveşti dintr-o viaţă din care să fie păcat să mori.”
Voi inversa ordinea clasică a discursului. În comunicare şi publicitate se lasă la sfârşit acea „selling proposition” sau invitaţie la acţiune. Se face întâi omul curios, se prezintă punctele forte, se coace o poveste şi aşa mai departe. Nu, nu este cazul. Eu voi începe cu: „băgaţi mâna în portofel, luaţi 30 de lei şi cumparaţi imediat această carte!”
Acum că am zis-o, ar trebui să am bunul simţ să mă opresc aici, să mă întorc la treaba mea şi să vă las să o descoperiţi singuri. La revedere!
………………………………………..
(credeam că am bun simţ)
………………………………………..
Ei bine, nu pot să plec până nu vă mai spun câte ceva. Exact asta am păţit şi citind cartea, m-am trezit de multe ori hăituind-o fie pe mama, fie pe Alex, punându-i să asculte indiferent dacă aveau chef sau nu, să râdă âmpreună cu mine. Am savurat-o acasă sau în troleu, m-am trezit râzând singură atunci când nu aveam companie decât ochii miraţi ai altor pasageri.
Poveştile sale despre locurile în care a călătorit combină o documentare minuţioasă, uneori frustrantă (momentele acelea în care te simţi cam tâmpit şi lipsit de cultură generală), cu impresii personale pline de sensibilitate, o înţelegere deosebită a mediului şi a oamenilor cu care intră în contact cu percepţii senzoriale şi descrieri culinare ce te obligă să cauţi furibund ceva de mâncat prin casă, la ore complet nepotrivite. Şi peste toate acestea umorul este mereu prezent, adaugându-se fie în doze mai mici, aducând cu ironia, fie în supradoze, în urma cărora hohotul devine imposibil de stăpânit.
Deşi documentarea nu lipseşte, aşa cum am afirmat mai sus, ceea ce reuşeşte cel mai bine autorul este să redea senzaţiile pe care le-a trăit în locurile pe care le-a văzut. Aşa cum spune chiar el, „odată ieşit pe uşa hotelului ai intrat înr-o altă lume în care bunul cel mai de preţ sunt senzaţiile pe care începi să le trăieşti, să le aduni, pentru ca la un moment dat să ţi le poţi aminti cu bucurie, nostalgie, satisfacţie, pasiune, amuzament, înţelepciune”. El numeşte turistul „colecţionar de senzaţii, imagini şi trăiri” şi asta este exact ceea ce ne oferă lectura acestei cărţi. Fie că avem parte de senzaţiile culinare ale unei mese în care „colesterolul ţopăie vesel”, fie că participăm la scene aflate la limita între hilar şi penibil sau că ajungem să îl simpatizăm pe patronul microbist cherchelit dintr-un restaurant, fie că vizităm o rezervaţie pe ceaţă sau că ne întâlnim cu leii, fie că rămânem în tăcere gândindu-ne la nebunii Germaniei (unul care a făcut castele de poveste, altul care a făcut lagăre) sau medităm la unghiul cel mai potrivit pentru a privi o floare de cireş, imaginile „pictate” cu ajutorul cuvintelor sunt atât de clare, atât de expresive, încât închidem cartea având senzaţia că am fost şi noi acolo şi că astfel de senzaţii merită trăite înainte de a muri.
Acum chiar mă retrag şi vă las să va bucuraţi în linişte… dar dacă simţiţi nevoia să „vă râdeţi” cu cineva, ştiţi unde mă găsiţi!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
