Bobby Voicu a lansat astăzi o leapşă legată de locurile noastre preferate din România. Şi uite aşa, din mână în mână şi din tweet în tweet, a ajuns şi la mine pe twitter, prin intermediul Anei Bulgar.

Greu de hotărât şi de ales un singur loc. Dacă acum câţiva ani aş fi zis, aşa cum a mai glumit cineva, că locul meu preferat din România este Austria :D,  în ultima vreme, tot călătorind prin România, mi-am amintit ce ţară frumoasă avem şi am ajuns la concluzia că e aiurea să amesteci problemele economice sau cele legate de educaţie cu frumuseţea unor meleaguri.  Aşa că deodată aş avea multe locuri pe care aş putea să le numesc: ar fi Delta, aşa cum am cunoscut-o acum cel puţin 10 ani, ar fi Sibiu sau Cluj sau tot ce am văzut ultima dată când am mers spre Cluj, inclusiv Transfagaraşanul acoperit de nori… Ar mai fi Moldova cu amintirile ei din copilărie sau Maramureşul prin oamenii şi magia lui.

Dar mă voi opri totuşi cu enumerarea şi voi alege un loc pe care nu l-am mai văzut de mult dar care nu mi-a ieşit niciodată din suflet, muntele Ceahlău.

Din Piatra Neamţ,  locul în care am trăit până la 18 ani, nu trebuia decât să decidem spontan că plecăm, a doua zi în zori să fim la tren şi în jurul prânzului priveam lumea de sus, admirând privelişti care fac acum parte din bogăţia mea cea mai de preţ. Pe Cehlău am plecat pentru prima dată singură de acasă, în excursii cu cortul. Sau am dormit la cabană, în condiţii dubioase de care atunci puteam să râdem şi să ne simţim bine mai departe. Am dormit şi pe mese, atunci când era prea plin, prea frig să punem cortul şi prea târziu ca să ne întoarcem. Pe vremea aceea cortul de 4 persoane găzduia fără probleme 8 şi ploaia nu era un motiv de îngrijorare.  Erau timpuri în care dragostea nu însemna neapărat sex şi prietenii erau reali, atât pe munte cât şi acasă.

Am trăit (pentru că văzut sau vizitat mi se pare prea puţin) Ceahlăul iarna, vara şi primăvara.  L-am cucerit alături de vechi prieteni, făcându-mi noi prieteni sau acceptând pur şi simplu o aventură. L-am urcat iubind sau suferind după o iubire pierdută. Muntele ăsta a avut parte de tot curcubeul sentimentelor mele.

Ba uneori am văzut şi marea de la înălţimea lui, într-o zi limpede. Şi nu exista o imagine mai liniştitoare, când eram în centrul oraşului Piatra Neamţ, ca silueta lui în depărtare. Zilele senine în care se vedea Ceahlăul din oraş deveneau imediat zile mai bune!

De aceea am vrut să scriu despre el, pentru că nimic nu este mai frumos şi mai memorabil decât emoţia tinereţii în mijlocul naturii! Mi-e dor de Ceahlău!

Vouă de ce loc de suflet din România vă este mereu dor? Dau leapşa mai departe către Cornelia, Imperator şi Marius şi oricui doreşte să o preia!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!