Ce şi cât poţi să accepţi într-o călătorie cu cei mici?

Ce şi cât poţi să accepţi într-o călătorie cu cei mici?

Nu vă aşteptaţi să vă pot oferi un răspuns general valabil la întrebarea aceasta. Cred că fiecare mamă şi fiecare tată trebuie să ştie care sunt lucrurile pe care le poate accepta şi care nu. Vestea bună este că, de când am început să merg la Trainingul Părinţilor Eficace, m-am schimbat şi mi-am dat seama că toate limitele acestea sunt de cele mai multe ori impuse de obişnuinţă, nu de adevăratele nevoi pe care le avem sau ar fi încălcate de comportamentul aşa zis “inacceptabil” al celor mici. Vestea şi mai bună e că am aflat că am voie să mă răzgândesc. Şi că dacă anumite lucruri mi se par inacceptabile acasă (de exemplu culcatul târziu), în călătorii pot să las copilul să stea atât cât stau şi eu, fără să am remuşcări că în felul acesta îi stric educaţia sau că sunt inconstantă. Dacă acasă încerc cât de cât să îi ofer o mâncare echilibrată şi sănătoasă, în vacanţe am avut zile la rând în care ne-am hrănit doar cu sandvişuri. Asta pentru că am înţeles că pentru copil era mai important să putem plăti intrarea la o piscină minunată decât să dăm aceeaşi sumă la un restaurant.

Una peste alta sunt şi eu om, am voie să îmi adaptez limitele de acceptabilitate în funcţie de situaţie! Aşa cum mi se pare la fel de normal ca LumeaMică să se răzgândească frecvent, să îi placă azi tenisul şi mâine călăria, să vrea să fie azi pianistă iar mâine creatoare de modă. Şi fac tot posibilul să o las să exploreze toate posibilităţile, fără să mă cramponez în ideea că eu, ca părinte, ar trebui să ştiu mai bine ca ea sau să o influenţez. Dar asta e cu totul altă discuţie, hai să revenim la ce acceptăm şi ce nu.

Trebuie să vă spun mai întâi că cel mai interesant instrument al cursului, de până acum, mi s-a părut fereastra comportamentală. Folosindu-mă de ea am învăţat să recunosc dacă o anumită problemă este doar a copilului, doar a mea sau dacă amândouă avem o problemă. Când ai un conflict, când copilul vine la tine plângând, când ceva te enervează, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să înţelegi a cui este cu adevărat a cui este problema. Acest prim pas este esenţial. Dragi mămici, nu toate necazurile celor mici sunt şi ale voastre, încercaţi să vă asumaţi mai puţine şi să îi ajutaţi, atunci când au cu adevărat o nevoie încălcată, să îşi găsească singuri soluţii de rezolvare. Vor ceva imposibil într-un moment absolut nepotrivit al excursiei? Lăsaţi-i să vină cu o idee, s-ar putea să fie mai uşor decât să încercaţi să îi constrângeţi sau să sfârşiţi într-un scandal. Au mania să cumpere ceva, orice, de oriunde ajungeţi? Stabiliţi un buget decent, zilnic, de care ei să fie conştienţi şi pe care să şi-l poată “administra” şi să vedeţi ce responsabili devin! Vor să se mai joace puţin în iarbă sau la o fântână arteziană? Gândiţi-vă bine dacă alea 5-10 minute în plus vă sunt vitale pentru parcursul călătoriei, înainte de a-i ameninţa cu pedepse care încep cu “dacă nu vii ACUM…” şi care nu sunt decât o reţetă sigură pentru conflict.

Îmi e greu să cuprind tot ce aş vrea să spun într-un singur post, aşa că voi mai continua pe acest subiect. Un singur lucru aş mai adăuga: înainte să hotărâţi că un anumit comportament este acceptabil sau nu pentru voi, gândiţi-vă bine în ce fel vă afectează cu adevărat, ce rău real şi concret vă produce? Dacă nu găsiţi răspunsul veţi înţelege că problema e la voi şi că ar fi bine să vă mai relaxaţi puţin…

Acum că tot v-am stârnit vă întreb: care sunt lucrurile care vă enervează cel mai mult la un copil într-o călătorie? Ce aţi vrea să schimbaţi şi nu ştiţi cum?

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.