Cum ar fi să vii cu noi în Tanzania şi Zanzibar?

Cum ar fi să vii cu noi în Tanzania şi Zanzibar?

It’s no better to be safe than sorry!” îmi cântă de cele mai multe ori în minte cunoscutul hit Take on me (A-ha), atunci când îmi doresc ceva cu tot sufletul şi, chiar dacă „nu e momentul” sau „nu am cu ce”, spun da şansei de a-mi împlini dorinţa. Cam aşa s-a întâmplat şi cu decizia de a merge cu 1001 adventures în Tanzania şi Zanzibar, aşa cum ai ghicit deja de aici. După care a fost uşor, a început să-mi cânte în cap Hakuna Matata!

Am eu bănuiala că nu suntem singurii capabili să luăm o astfel de decizie care e, înainte de toate, una destul de costisitoare! Ca să nu mai menţionez timpul scurt care ne mai rămâne până la plecare, în 31 iulie. Şi aş fi curioasă să aflu dacă printre cititorii noştri s-ar mai găsi şi alţii care să vină cu noi, în aceeaşi perioadă. De aceea şi scriu acest articol şi îţi spun că mai este o şansă să faci şi tu parte din aventură, pe ultimele locuri.

Detaliile sunt foarte frumos prezentate în broşura 1001 adventures, dar voi extrage aici esenţialul, sau cel puţin tentaţiile la care noi nu am putut rezista.

Mi-a plăcut în primul rând faptul că în cele 5-6 zile în Zanzibar vom avea libertatea de a ne organiza după cum dorim programul. Ne vom selecta după propriul gust activităţile, alegând poate un tur al mirodeniilor, o vizită la broaştele ţestoase din fosta insulă închisoare sau o plimbare prin pădurea Jozani, în căutarea maimuţelor roşii. Nici Stone Town, oraşul vechi din Zanzibar inclus în patrimoniul UNESCO, nu va fi ocolit şi nu e nevoie să menţionez că LumeaMică ne va constrânge, cu ameninţarea propriilor vieţi, să „vizionăm” cât mai multe din senzaţionalele plaje de pe insulă. Ce am citit până acum despre urmărirea sau mai bine zis hăituirea delfinilor de către ambarcaţiunile cu turişti nu m-a încurajat deloc, dar vom încerca la faţa locului să vedem dacă există şi opţiuni mai responsabile pentru a admira frumoasele creaturi, aşa cum am avut ocazia să o fac în Oman. Nu vom căuta nici amintirile copilului care a devenit Freddie Mercury, deşi l-am iubit de la o vârstă fragedă şi îl iubesc încă, pentru că ştiu că e doar o găselniţă de marketing şi nu are sens să ne imaginăm că vedem ceea ce nu poate fi văzut. Mai sunt multe alte activităţi interesante, cum ar fi să facem un curs de gătit sau să învăţăm să cântăm la instrumente tradiţionale, dar vom vedea abia acolo câte vom apuca să facem cu adevărat. Nu aş vrea să tratez Africa în viteză, dacă m-aş grăbi aş simţi că rup vraja unui tărâm pe care aştept de mult timp să păşesc, într-un ritm care să i se potrivească.

DSC00251

DSC00788

În partea a doua a excursiei vom ajunge înapoi pe continent, în Tanzania, unde ne aşteaptă trei parcuri în care vom face safari: parcul naţional Tarangire, arealul de conservare şi craterul Ngorongoro şi parcul naţional Lake Manyara. Din tot ce am citit şi am aflat, şansele de a întâlni animale mari pe care doar la Zoo le-am văzut până acum (the big five –  elefantul, leul, bivolul, leopardul şi rinocerul), de data aceasta în deplină libertate, sunt maxime. Parcul Naţional Lake Manyara este vestit pentru bogăţia de flamingo roz şi pentru leii săi, care obişnuiesc să se caţere în copaci, în timp ce renumitul crater Ngorongoro găzduieşte, printre multe alte specii, rinoceri negri şi elefanți africani. Craterul Ngorongoro aparţine patrimoniului mondial UNESCO încă din 1978 şi este considerat de unii ca fiind a 8-a minune a lumii.

D3S5820b

IMG_4421

IMG_9277

În restul timpului avem mai multe ocazii pentru a observa viaţa triburilor locale: e vorba de triburile Chagga ce trăiesc la poalele masivului Kilimanjaro, de fierarii din tribul Tindiga, dar şi boşimanii (bushmen) din triburile Hadzabe şi Datonga. E interesant de ştiut că Hadzabe sunt printre puţinele popoare vânătoare rămase în lume. Chiar dacă nu-mi place ideea de vânătoare, o pot accepta atunci când ştiu că aceasta este un mod de existenţă. Oamenii din tribul Hadzabe vânează cu săgeată şi arc, punând otravă pe vârful săgeţilor pentru prăzile mai mari. Dacă le cade pradă un vânat mai mare, cum ar fi o girafă (vai!), mai degrabă îşi mută satul lângă pradă decât să aducă prada în sat. Vânătorii ca vânătorii, dar stai că avem şi războinici. Spre marea mea bucurie, vom avea ocazia să vizităm un sat al tribului Maasai, deja foarte cunoscuţi în lume prin cărţile scrise de Corinne Hoffmann. Acum ce să zic, m-am chinuit cu adevărat să citesc prima ei carte, “Îndrăgostită de un masai”, pentru că scriitura e slabă, la fel şi traducerea în română. Dar am făcut-o şi am răbdat până la capăt tocmai pentru a înţelege mai multe despre masai. Nici prin cap nu-mi trecea, în timp ce citeam, că voi avea atât de curând ocazia să păşesc cu picioarele mele într-o astfel de comunitate.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Cam asta e, pe scurt, sărind anumite detalii şi alte atracţii pe care le vom întâlni pe drum. Perioada în care mergem este 31 iulie-14 august iar preţul pachetului se ridică la 2878 EUR/persoană. Sunt foarte multe incluse în acest preţ, de la zbor, cazare, toate intrările în parcurile naţionale, vizitele la triburi şi o parte din mese. Am înţeles că, în plus, ar mai fi nevoie de un minim de 300-500 de euro pentru cheltuieli personale, asta însă depinde de nevoile şi obiceiurile fiecăruia.

Dacă simţi că ţi-a crescut pulsul şi entuziasmul ştii unde ne găseşti. Dar cel mai bine, în cazul în care ai nevoie de mai multe detalii şi informaţii, citeşte aici sau contactează echipa de la 1001 adventures.

Ne vedem în Zanzibar? De ce? Uite aşa, pentru că vrem, pentru că merităm şi pentru că… de la Freddie şi Queen citire sau cântare: “the show must go on!”

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.