Pentru hoinari și nebuni: două cărți excelente

Printre alte lecturi despre care voi scrie, în curând, pentru Clubul Cititorilor Pasionați, în noiembrie am dat gata două cărți care m-au impresionat prin conținut și prin contrastul dintre autorii călători: de la hoinarul cu dor de ducă și peniță sensibilă până la exploratorul nebun și periculos. Cine să facă prima mișcare? Nebunul, bineînțeles.

Nebun, Rău și Periculos. Autobiografia – Ranulph Fiennes

Ranulph Fiennes - Nebun, rău și periculosRanulph Fiennes, sau mai bine zis Sir Ranulph Fiennes, este mai mult decât un călător. Există tot felul de aventurieri pe lume, dar experiențele prin care a trecut el sunt atât de variate și atât de nebunești, încât, chiar și după ce citești despre întreaga lui viață, tot nu-ți poți răspunde la întrebarea: din ce fel de aluat este plămădit un astfel de om? Ranulph Fiennes a fost primul care a făcut înconjurul globului pe verticală, a supraviețuit unor condiții cumplite atât la Polul Nord, cât și Sud, în repetate rânduri, ba împreună cu altcineva, ba singur, a participat la șapte maratoane pe șapte continente și în șapte zile consecutive, după ce fusese operat pe inimă, iar după șaizeci de ani a urcat pe Everest. Iar pentru că asta tot nu i-a fost de ajuns, s-a hotărât să se vindece de frica de înălțimi tocmai pe fața nordică a Eigerului, o provocare extrem de dificilă chiar și pentru cei mai buni alpiniști, în situația în care el nu mai era tânăr și, repet, avea probleme cu inima și vertijul. În expedițiile lui viața i-a atârnat de multe ori de cel mai fragil fir, iar dacă citești acum relatările lui amănunțite, din Nebun, Rău și Periculos, ai o revelație: ființa umană nu este atât de firavă pe cât credeai. De ce a făcut asta, e o întrebare pe care nu are rost să o pui unui om ca Ralulph Fiennes. A fost modul de viață pe care și l-a ales, a trăit din aventură, din prelegerile pe care le-a ținut și din cărțile pe care le-a scris. Nu a călătorit niciodată pe banii lui, ba mai mult, prin încercările lui ieșite din comun a strâns milioane de lire în scopuri caritabile. Și dacă te întrebi de unde îți sună cunoscut numele, știi tu ceva. Ranulph e văr cu actorii Fiennes, Ralph și Joseph. Era cât pe ce să devină și el actor, dar viața i-a rezervat o scenă mult mai mare, prin cele mai dificile și imposibile colțuri sau margini de lume.

Citește cartea chiar dacă știi încă de pe acum că nu i-o vei lua pe urme. Vei privi cu alți ochi specia om.

O poți comanda cu transport gratuit de aici.*

The Way of Wanderlust: The Best Travel Writing of Don George by Don George, Pico Iyer

Oricine aspiră la o viață de „travel writer” știe de Don George. Am auzit pe foarte mulți pomenind cartea lui numită How to be a Travel Writer (Lonely Planet), dar înainte să o studiez, m-am hotărât să cumpăr pe kindle cea mai nouă apariție, The Way of Wanderlust, o antologie cu cele mai bune texte publicate de Don George de-a lungul anilor. Am făcut o alegere excelentă, fiecare text e de o calitate și de o emoție deosebite, o lecție despre scris în sine și nu numai, pentru că fiecare experiență transmite un mesaj și devine o ilustrare a modului  în care călătoriile te schimbă sau te îmbogățesc. Pe lângă povestirile selectate, autorul are și o introducere autobiografică menită să inspire. La rândul lui, Don George și-a ales acest mod de viață și a făcut tot ce a putut mai bun din el, ridicând scrisul de călătorie la rangul de emoție și poezie, în multe paragrafe. Nu și-a riscat viața (deși chiar el scrie că riscul poate să apară și la traversarea unei străzi), dar a găsit bucurie și împlinire în felul profund în care știut să asimileze experiențele trăite în călătorii. Cartea e proaspăt apărută și cred că poate fi găsită doar în engleză.

O astfel de colecție ar trebui studiată în școală, ca și altele editate de același autor. Dacă am citi mai multă literatură de călătorie de calitate, poate că am deveni mai selectivi cu tot ce se scrie pe internet. Cum se spune tot în engleză, wishfull thinking.

Una peste alta, printre rândurile superbe ale acestei cărți, am găsit esența LumiiMari:

Travel teaches us how small we are — and when we truly understand this, the world expands infinitely.

Don George

The Way of Wanderlust poate fi descărcată și pe kindle, de aici*


*valabil la momentul în care a fost publicat acest articol.

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.