Aventura arctică, de Peter Freuchen. O altă privire către viață și relații.

Mă impresionează oamenii care trec fără să clipească de la confort la un mod de viață ce necesită o mare putere de adaptare, abilități de supraviețuire și câștigarea respectului într-o comunitate cu mentalități și comportamente neobișnuite. Danezul Peter Freuchen a întrunit aceste calități, ba mai mult, a avut și talentul de a-și povesti viața și de a scrie cartea pe care ți-o recomand astăzi și care este mai mult decât ceea ce anunță titlul: Aventura arctică.

Aventura arctică, de Peter Freuchen

Colecția Ocheanul întors, Editura ART, 2017.

Aventura arctică

Peter Freuchen, explorator arctic, antropolog și scriitor, a descris în Aventura arctică experiența trăită de el în Groenlanda, locul în care a deschis un post comercial, împreună cu Knud Rasmussen, s-a căsătorit cu o localnică, a avut doi copii și o mulțime de expediții de cercetare sau cartografiere care puteau să-l coste viața. Mărturia lui mi se pare extrem de valoroasă în special pentru înțelegerea unui mod de viață pe care noi nici nu-l putem concepe și în care ne inițiază fără menajamente, judecăți inutile sau păreri subiective.

Autorul își relatează experiențele cu o detașare remarcabilă. Poți avea senzația că îți explică o zi din viața unui funcționar atunci când scrie despre oameni care ajung să își mănânce câinii sau hainele de pe ei, mame nevoite să își sugrume copiii pentru a nu-i lăsa uciși de foame, femei care nasc și în câteva ore revin la treburile lor, bărbați care fac schimb de neveste pe motive întemeiate și obiective, vânători și negocieri cum n-ai mai văzut, dar și petreceri strașnice cu cele mai dubioase feluri de mâncare de care ai auzit vreodată.

Din Aventura arctică am aflat detalii foarte interesante despre gândirea și viața inuiților, așa cum se petrecea ea în jurul anului 1900. Multe s-au schimbat de atunci, cu siguranță, ceea ce face o astfel de istorisire cu atât mai prețioasă. Așa cum am fost fascinată să descopăr viața beduinilor, în Nisipurile arabe (Wilfred Thesiger), tot cu respirația oprită am citit și despre conviețuirea și supraviețuirea în Groenlanda. Inuit înseamnă om și băștinașii nu se strigau niciodată după nume. Se recunoșteau după voce (cu atâta timp petrecut pe întuneric e o metodă mult mai bună) și se prezentau întotdeauna „Oanga”, adică „eu sunt”. Atât, eu sunt, fără nume. În carte am întâlnit mai degrabă termenul eschimos, dar din alte surse știu că aceasta nu e cea mai măgulitoare denumire pentru locuitorii ghețurilor.

„Aici în ținutul nostru suntem oameni! Și pentru că suntem oameni, ne ajutăm unii pe alții. Nu ne place să auzim pe nimeni că mulțumește. Dacă eu primesc azi ceva, mâine s-ar putea să primești tu. Unii bărbați nu omoară niciodată ceva pentru că n-au noroc sau poate că nu reușesc să se miște sau să vâslească la fel de repede ca alții. Așa că s-ar simți nefericiți să trebuiască să le mulțumească celorlalți tot timpul. Și n-ar fi plăcut nici pentru marele vânător să simtă că ceilalți sunt mereu umiliți de el. I s-ar stinge plăcerea. Noi pe-aici spunem așa: cu daruri ai sclavi și cu biciul ai câini.” (p. 53)

Foarte interesant era obiceiul de a schimba nevestele, descris obiectiv și cu toate argumentele în mai multe secvențe din carte. Am descoperit că atitudinea bărbaților inuiți față de sex și femeie era una normală, cinstită și, în ciuda aparenței, morală. Făceau schimb de neveste sau își împrumutau femeia unui burlac atunci când era nevoie, dar totul era pe față, fără minciuni și trădări. „De ce să faci legi care nu pot fi respectate?” s-a întrebat Navarana, soția lui Peter, după ce a încercat să treacă la creștinism și misionarul a început cu avansuri amoroase. Am găsit răspunsul potrivit mai târziu, chiar dacă în alt context: „Logica ar trebui să meargă după omul alb ca un câine – dar deseori se rătăcește.” (p. 400)

Să citești o astfel de carte și să încerci și tu să nu judeci și să nu blamezi, înseamnă să îți alegi un punct de vedere diferit asupra vieții și relațiilor dintre oameni. Măcar pentru o săptămână sau două, cât îți va lua să parcurgi Aventura arctică.

„Eram singur și nu mai era nimeni care să fi putut face exact ceea ce făceam eu. Asta mă flata și mă făcea să cred că mi-o datoram mie să rămân aici și să-mi construiesc singur fericirea. Fără asta, nimănui nu-i iese nimic.” (p. 203)

Aventură plăcută! Ai 558 de pagini de parcurs și întâmplări care nu te vor lăsa indiferent. Iar dacă ți-a plăcut cartea aceasta, s-ar putea să te atragă și aventurile arctice ale lui Ranulph Fiennes (Nebun, rău și periculos), despre care am scris aici.

Aventura arctică

 

 

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.