(P) Dă-mi un aparat foto și trimite-mă afară, în frig și ploaie

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le înveți atunci când faci fotografii este că nu există redare obiectivă a ceea ce observi în jur. Ce vezi printr-un obiectiv nu seamănă niciodată cu ce ce vezi prin altul sau cu ochiul liber și oricât de îngust sau larg ar fi unghiul pe care îl cuprinzi, tot selectiv rămâi. Dar cel mai important lucru pe care îl înveți, atunci când călătorești și faci fotografii, este că vremea nu este la dispoziția ta. Soarele nu răsare întotdeauna direct din mare, cele trei piramide devin două atunci când ceața nu se dă dusă, priveliștea pentru care ai mers timp de cinci zile se poate ascunde definitiv în nori, apusul care trebuia să fie o văpaie roșie devine vânt gri, ninge într-o zi de primăvară sau o furtună de nisip îți transformă aparatul într-o râșniță de cafea. S-ar putea să nu vii mereu acasă cu cele mai frumoase cărți poștale. Asta nu înseamnă că nu merită să ieși afară și să încerci. În cel mai rău caz vei avea parte de amintirea unei zile de pomină și, cine știe, de câteva imagini la care nu te-ai gândit până acum. Vremea neprielnică te obligă de multe ori să vezi altfel și să scoți creativitatea din tine la lumină.

În situația aceasta am fost noi peste weekend. Am primit spre testare un aparat foto și două obiective de la Canon, cu libertatea de a ne alege tema fotografiilor. Știind că în această perioadă se desfășoară și un concurs organizat de Canon, cu trei categorii în care participanții pot să-și încerce mâna, ne-am hotărât să ne jucăm și noi cu aceleași subiecte în trei etape diferite (#travellover, #natureseeker, #portraitlover, vezi mai multe detalii la finalul articolului).

Etapa I – #travellover sau #nu-mă-ncurc-eu-de-o-ploaie

Ne-am propus să fim din nou străini în orașul nostru și să ieșim la plimbare indiferent de vreme, așa cum am face în orice altă aventură în afara orașului sau a țării. Eu am avut la dispoziție un Canon EOS 1300D și două obiective potrivite cu tema: Canon EF-S 10-18mm f/4.5-5.6 IS STM pentru cadre mai largi și Canon EF-S 55-250mm f/4-5.6 IS STM pentru detalii și subiecte pe care aș vrea să le detașez de fundal. Pe alocuri am folosit un trepied sau o oglindă mică. Vezi mai departe ce a ieșit.


Ziua bună se cunoaște de dimineață, mai ales dacă începe la un ceai bun. Camera din față poate mulțumi atât iubitorii de ceai, cât și pe cei de cafea. În plus, e singura ceainărie din București care oferă și mic dejun, dimineața devreme.

La un ceai la Camera din față

Mamaie e un personaj, la Camera din față

Vine Moșu

Pe mine ceaiul mă inspiră. Așa că am folosit oglinda din dotare și am pornit într-o altfel de descoperire a detaliilor de arhitectură.

Tânăra domniță
și Căpcăunul.
Omniprezenta avertizare pe străzile din București.

Ideea am păstrat-o și pentru mai târziu, când am încercat să-l surprindem pe Moș Crăciun, încremenit (de frig, probabil), în încercarea lui de a urca pe horn, în câteva case din Cotroceni.

Hai că poți, Moșule!

Căutând detalii am remarcat și cât de puțin își decorează bucureștenii casele și grădinile pentru sărbători sau ne-am întâlnit, ca de obicei, cu fragmente nostalgice din Bucureștiul vechi, unele reînviate, altele abandonate.

O pasăre de iarnă într-un copac.

La Palatul Regal am stat în ploaie și am privit pelerinajul umbrelelor prin fața gardurilor împodobite cu flori, un ultim omagiu adus Regelui Mihai.

Flori și candele pentru Regele Mihai

Foamea ne-a dus pentru scurt timp pe meleaguri mai calde, într-un restaurant spaniol, un loc în care eu mi-am respectat postul cu legume și o porție de Pimiento de padron, iar cine a putut a ales să moară de ciocolată (Muerte por chocolate).

Pimiento de padron

Muerte por chocolate

Cum n-am reușit să ajungem până acum la Târgul de Crăciun, am profitat de motivul ieșirii ca să facem o inspecție scurtă și acolo. Un ceainic delicat din sticlă de la una dintre căsuțe mi-a atras atenția. Lumina nu era grozavă și încercam să prind un moment în care acesta nu era bătut de vânt, când artista s-a răstit destul de violent la mine: „Gata, gata! Câte mai faceți?”. I-am explicat, cu mai mult calm decât credeam că sunt în stare, că sunt fotograf și blogger, nu chinez care fabrică sticlă și copiază idei. M-am îndepărtat uimită, așa ceva nu mi s-a mai întâmplat la niciun alt târg din lume. Cât pe ce să plec cu un gust amar când am descoperit alte obiecte frumoase din sticlă și cupru. Mădălina Ion, de la Zdrăngănele, mi-a întins zâmbind o carte de vizită. „Dacă puneți fotografia pe facebook, vă rog să menționați și sursa.” „Păi atunci să fac o fotografie în care să se vadă și eticheta”, am propus eu și uite așa am intrat în vorbă și greu m-am lăsat dusă de acolo. Nu e momentul să intru acum în detalii, dar cele două experiențe mi-au spus foarte multe despre târg, cu bune și cu rele.

Târgul de Crăciun din București

Târgul de Crăciun din București

Târgul de Crăciun din București

Târgul de Crăciun din București
Zdrăngănele, un nume care m-a făcut să-mi aduc aminte de copilărie

Târgul de Crăciun din București

Târgul de Crăciun din București

Târgul de Crăciun din BucureștiTârgul de Crăciun din București

Frigul ne-a intrat definitiv în oase și, după o ultimă plimbare pe străduțele din Cotroceni, ne-am refugiat din nou într-o ceainărie. Cum la Infinitea am mai fost de câteva ori, am decis să încercăm și altceva, așa că am poposit în micuța Joie de Vivre. A fost bine, dar dacă ar fi să aruncăm zarurile din nou, cred că am prefera să pice pe Infinitea.

Cu asta sunt 100% de acord!

Meniu Joie de Vivre

Joie de Vivre - ceainărie în Cotroceni

După toate acestea am ajuns în sfârșit acasă, unde am pregătit încă un ceai și m-am așezat cu laptopul în brațe, pentru a-ți povesti și arăta toate cele de mai sus.


Sper că ți-a plăcut, mai ales pentru că urmează încă două provocări: #natureseeker și #portraitlover. Până suntem noi gata, nu uita că până pe 31 ianuarie 2018 poți să participi și tu la concursul Obiective diferite, Poveşti diferite. Îți poți înscrie pozele tale pe pagina dedicată, unde afli și toate detaliile: https://www.canon.ro/differentstories. Pentru fiecare categorie va fi ales câte un câștigător, iar acesta va primi un workshop personalizat de o zi, „one to one”, cu unul din cei trei fotografi ai concursului: Cristian Vasile – IGU (categoria #travellover), Andreea Retinschi (categoria #portraitlover) și Sebastian Vasiu (categoria #natureseeker).

Baftă și spor la fotografii, indiferent de vreme!

PS: pentru cine nu s-a prins, iată un making of al fotografiilor cu oglida:

Imagine realizată cu obiectivul Canon EF-S 55-250mm, folosind o diafragmă închisă (profunzime mare de câmp)
Imagine realizată cu obiectivul Canon EF-S 55-250mm, folosind o diafragmă deschisă (profunzime mică de câmp)

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.