(P) Dă-mi un aparat foto și trimite-mă să caut natura din București

După prima provocare, în care am îndurat ploaia și frigul doar pentru a rămâne un călător încăpățânat chiar și în București, a venit momentul să privesc capitala ca pe o destinație în care poți să te bucuri de natură. Orașul acesta nu poate fi numit un oraș verde, spațiile înfrunzite nu echilibrează nicicum numărul betoanele sau al țevilor de eșapament, dar parcuri și grădini există. Mai mari sau mai mici, mai sălbatice sau mai pline cu instalații și locuri de joacă pentru cei mici, mai îngrijite sau mai murdare, ai totuși de unde alege ceva pentru sufletul tău. Putem practica ecoturismul și la noi acasă, cu alte cuvinte, iar dovada e în imaginile de mai jos.

Etapa II – #natureseeker sau #se-poate-și-n-București

Parcuri din Bucuresti

Pentru articolul de astăzi, al cărui scop este să te inspire și să te invite să participi la concursul Canon (vezi detalii la finalul articolului), am plecat la drum prin București cu un Canon EOS 750D și două obiective potrivite cu tema: Canon EF-S 10-18mm f/4.5-5.6 IS STM pentru cadre mai largi și Canon EF-S 55-250mm f/4-5.6 IS STM pentru detalii. Dat fiind că peisajele ample nu sunt atât de atractive iarna, mai ales când nu ai nici culori, nici zăpadă, nici soare, vei observa că cel mai mult m-am folosit de varianta 55-250mm.

Parcul Herăstrău iarna

Primele parcuri din București în care am ajuns, într-o zi cu burniță, au fost Plumbuita, Tei și Parcul Circului. Plumbuita m-a șocat cu mizeria de pe lac, o peliculă nesimțită de sticle și ambalaje aduse de apă spre mal, de unde bărci improvizate plecau cu pescari. Foamea sau inconștiența îi mâna pe aceștia, dat fiind că apa din toate lacurile de pe cursul râului Colentina e departe de a fi bună pentru consum. Până la lac, aleile înguste din parc și copacii bătrâni îți pot lăsa o impresie destul de plăcută. Totul e să nu ajungi în Plumbuita într-o zi cu soare și pe vreme caldă, atunci parcul e mult prea mic pentru valul de oameni care lovește dinspre blocuri. Când m-am plimbat eu erau mai multe veverițe decât oameni, iar un câine de vânătoare crăpa de ciudă fugind fără succes după o coadă stufoasă.Veverițe în Parcul PlumbuitaPăsări pe lacul din Parcul PlumbuitaParcul Plumbuita iarnaMesteceni în Parcul PlumbuitaPoduri în Parcul PlumbuitaIarna în Parcul Plumbuita

Parcul Tei nu a reușit niciodată să mă cucerească, iar pe vreme proastă cu atât mai puțin. De fiecare dată când trec pe lângă el și văd roata luminată, mă întreb dacă se dă vreodată cineva în ea sau dacă a fost o idee profitabilă să se facă parc de distracții în așa un colț de București. După ce am scăpat de priveliștea instalațiilor, am ajuns pe malul lacului la fel de murdar ca și cel din Plumbuita. În afară de ceva stuf nu prea aveam ce să fotografiez, deși ciripeli anunțau prezența unui păsăret destul de vioi prin zonă.

Parcul TeiParcul Tei Parcul Tei

M-am grăbit așadar spre Parcul Circului, destul de diferit față de primele două. Mai mare și mai curat, m-a întâmpinat cu amintirea uscată a nuferilor sau lotușilor, dar și cu prezența vie și gălăgioasă a clanurilor de rațe. Am stat pe mal și m-am distrat observând cearta dintre găști, fugărelile prin apă, plimbările romantice în cuplu și demonstrațiile de bălăceală ale mândrilor rățoi. Urmărind ritualul de scufundare, am văzut că nu se bagă cu totul sub apă până nu se stropesc mai întâi cu ciocul și până nu-și etalează, ca niște virtuozi dirijori, penajul aripilor. Lacul întreg era un cor de măcăneli și ciripeli. Puțin mai încolo, în iarbă, un corb se străduia să spargă ceva ce semăna cu o ghindă și trăgea de prada lui cu ghearele și cu dinții, la propriu.

Rațe în Parcul Circului Rațe în Parcul Circului Rațe în Parcul Circului Rațe în Parcul Circului Parcul Circului iarna Parcul Circului iarna Parcul Circului iarna Parcul Circului iarna

În altă zi am dat fuga afară când am văzut că iese soarele în București, după mai multe zile cu nori. M-am îndreptat către parcul meu favorit, Herăstrău, dar n-am avut noroc de cer albastru decât pentru puțin timp. Asta nu m-a împiedicat să profit de traseul lung care înconjoară lacul și pe care am fost încântată să văd chiar și iarna alergători. În Herăstrău poți petrece niște ore bune. Iar dacă mai adaugi și Muzeul Satului în itinerariul tău, poate fi o zi întreagă și-ți rămân colțuri de explorat și pentru data viitoare. Fructele roz din tufe, copacii dezgoliți, dar cu crengi galbene sau roșcate, coniferele mereu verzi, mi-au dovedit că peisajul hibernal are mai multă culoare decât mă așteptam.

Parcul Herăstrău iarna Parcul Herăstrău iarna Parcul Herăstrău iarna Parcul Herăstrău iarna Parcul Herăstrău iarna Parcul Herăstrău iarna Parcul Herăstrău iarna Parcul Herăstrău iarna Parcul Herăstrău iarna

După ce am ieșit din Herăstrău am zis să dau o fugă și până în Parcul Bordei, mic și cochet după cum citisem. Am ieșit repede de acolo. Nu știu de ce ai vrea să te plimbi la margine de șosea, cu atâta Herăstrău în imediata apropiere. E adevărat că niște noroaie și lucrări lăsate în așteptare nu m-au încurajat deloc să-i caut frumusețea ascunsă.

Parcul Bordei iarna Parcul Bordei iarna

Singura ieșire cu soare hotărât și temperaturi primăvăratice a fost în altă zi, în Parcul Tineretului și Parcul Carol, alte spații suficient de mari și generoase cât să ai unde să te plimbi sau să mergi cu bicicleta. Lacul din Tineretului are un aer romantic, grație celor două podețe care trec peste el, iar opțiunile de joacă sunt nelimitate și pe toate gusturile.

Parcul TineretuluiParcul Tineretului Parcul Tineretului Parcul TineretuluiParcul Carol Parcul Carol

Simt că plimbările mele vor continua. Așa că te întreb: care este parcul tău sau colțul de natură preferat din București?


Indiferent dacă îți place natura în stare pură sau știi să te bucuri de tot ceea ce te înconjoară, dacă îți place să călătorești și să fotografiezi locuri și oameni, indiferent de aparatul pe care îl folosești, ai șansa să câștigi un premiu la concursul Obiective diferite, Poveşti diferite. Ieși la plimbare, apoi intră pe website-ul Canon https://www.canon.ro/differentstories, înscrie o fotografie sau mai multe (dacă vrei să-ți crești șansele) și grăbește-te să faci asta deoarece concursul se încheie pe 31 ianuarie. Există trei categorii în care îți poți înscrie fotografiile, pentru fiecare în parte va fi ales câte un câștigător, iar acesta va primi un workshop personalizat de o zi, „one to one”, cu unul din cei trei fotografi ai concursului: Cristian Vasile – IGU (categoria #travellover), Andreea Retinschi (categoria #portraitlover) și Sebastian Vasiu (categoria #natureseeker).

Baftă și spor la descoperit lumea din jurul tău, indiferent de vreme și loc!

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Fondatoare a blogului LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. Ulterior a studiat fotografia și a devenit licențiată în Grafică, la Universitatea Națională de Arte. Interesată de ecoturism, natură și conservare, Roxana scrie și desenează, inspirată de propriile călătorii, de natură, dar și de istoria artei.