Mi-a luat mai bine de opt ani ca să mă hotărăsc să-ți spun bancul acesta. Nu pentru că ar fi indecent, nici pentru că ar fi nou, îl știu de când eram copil. Dar mai bine ți-l spun și abia apoi îți explic de ce.
Se duce într-o zi iepurașul la brutărie și întreabă:
– Aveți pâinișoare mici, mici, mici?
– Nu avem iepurașule !
Pleacă iepurașul dezamăgit, dar a doua zi apare din nou:
– Aveți pâinișoare mici, mici, mici?
– Nu avem iepurașule!
A treia zi la fel.
În a patra zi, se gândesc brutarii la bietul iepuraș și se pregătesc să îi facă o surpriză. Coc mai multe pâini mici, mici, mici și îl așteaptă să le cumpere. Acesta vine si întreabă:
– Aveți pâinișoare mici, mici, mici?
– Da, avem!
– Și ce faceți cu ele?
Mie mi-a luat mai mult decât brutarilor până să decid că pun un amărât de buton Paypal pe blog, pentru donații deocamdată. Am fost mândră, mi-a fost jenă, de parcă o donație ar fi însemnat că bag mâna în buzunarul cuiva. Mi s-ar fi părut mult mai logic să cer un tarif de abonament, decât o pomană (sincer, așa cred încă, dar aștept să se coacă o pâine mai bine pregătită pentru asta). Acum m-am încumetat. Butonul e mai jos, dar și în sidebar (partea din dreapta a paginii), ca să îl ai mereu la îndemână.
Tot ce pot spera e să nu vii la noi ca iepurașul și să ne întrebi: și ce faceți cu el? Sper mai degrabă să vii la noi ca Moș Crăciun, în orice zi a anului, să dai click și să donezi un euro sau cât crezi tu de cuviință. Asta doar dacă ești de părere că merităm, dacă ți-a plăcut ceva din ce ai citit în tot acest timp pe blog, dacă te-am ajutat și noi vreodată cu un sfat, o idee, un zâmbet, o emoție. Dacă ai uitat, poți oricând să începi de aici sau să consulți pagina cu resurse pentru călători.
Trebuie să știi ceva: nu o dată mi-am spus că închid taraba și îmi caut altceva mai productiv de făcut. Nu ne-a fost ușor, mie și lui Alexandru, să susținem o familie și costurile implicate de mentenanța LumeaMare dintr-un singur salariu, să călătorim, să fim dedicați unui proiect și unei pasiuni care, chiar dacă a mai produs ceva bănuți, nu au fost niciodată suficienți. Cu toate acestea, ne-am păstrat principiile, nu te-am bombardat cu publicitate și nu am agreat decât campaniile produselor și serviciilor testate, în care am crezut 100%. Toate acestea au însemnat un cost pentru noi, sau mai bine zis o gaură în buget. 2018 va fi un an definitoriu pentru traiectoria LumeaMare. Depinde și de tine dacă și cum va merge mai departe.
Nu suntem perfecți, sigur am făcut și vom mai face greșeli, te asigurăm doar că, indiferent dacă ne vei susține sau nu, atât timp cât vom rămâne pe aici nu vom face compromisuri și vom încerca să-ți oferim, ca și până acum, informație testată personal și un conținut de bună calitate.
Mulțumim!
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!