Pe malul lacului Ștevia am șezut și n-am plâns

Îmi aduc aminte foarte bine momentul în care mi-a scârțâit prima zăpadă sub bocanci, în toamna lui 2017. Era o zi însorită în Retezat, doar câteva fire de nori se deșiraseră pe cerul de un albastru intens, urcasem pieptiș prin pădure și, după o porțiune mai lină crezusem că ce a fost mai solicitant a trecut. Dar ajunsesem la întinderea de bolovăniș pe care trebuia să o urcăm măcar pentru a ajunge la lacul Ștevia, dacă nu până sus, pe vârful Retezat. Plecasem devreme și pământul fusese înghețat, până atunci, iar petice subțiri de zăpadă străluceau pe suprafețele bolovanilor. Nu știam dacă să mă bucur de întâlnire sau dacă să mă îngrijorez.

Retezat, urcând pe Valea Șteviei

Îmi mai aduc aminte la fel de clar și cum mă simțeam în seara în care am ajuns la Cabana Salvamont din Râușor: în același timp privilegiată și încurcată. Eram mică, pe o canapea mare din cabana foarte ordonată și curată, în prezența unor oameni care știam că iubesc atât de mult muntele încât sunt gata oricând să-l accepte cu toate amenințările și victimele lui. Știam că majoritatea traseelor din Retezat sunt lungi și dificile și îmi era greu să îmi ascund emoțiile. Singurul lucru pe care nu aveam de gând să-l ascund era faptul că genunchiul pe care mi-l luxasem în Passau, la plecarea în tura noastră lungă pe biciclete, nu fusese încă investigat și dădea semne clare că nu a fost vorba doar de o simplă entorsă. Gândul că voi fi însoțită de un ranger salvamontist era reconfortant, dar nu-mi era ușor să-i zic: sper să mă țină genunchiul și să nu trebuiască să mă aduci înapoi în spate.

Pe drum spre Râușor, cu Retezatul în depărtare
Pe drum spre Râușor, cu Retezatul în depărtare

Acestea fiind spuse, n-am zis nu propunerii unui traseu ușor și am mers pe mâna Zmeului, numele de cod al celui care avea să mă ghideze în ziua aceea, spre Vârful Retezat. Putem urca pe Valea Șteviei, ajungem la lac și, în funcție de cum te simți și cum stăm cu timpul și vremea, hotărâm acolo dacă urcăm și pe vârf sau ne întoarcem, mi-a propus el cu diplomație, a doua zi în zori. Ba când o să te vezi acolo, sigur o să vrei și sus pe vârf, a adăugat Ovidiu, directorul Salvamontului Hunedoara și președintele Asociației de Turism Retezat. Mă știa doar de o zi. Eu mă cunoșteam de mai bine de patruzeci de ani și nu puteam fi atât de optimistă.

Țara Hațegului – Retezat: drumeție pe valea Șteviei

Mi-am îndesat în rucsac aparatul foto, obiectivele, apa, sendvișurile, emoțiile și am plasat în rucsacul ghidului trepiedul pe care nu-l folosesc niciodată când îl am la mine, dar am nevoie de el exact atunci când nu-l am.

Era destul de rece când am pornit la drum, iar aerul curat îmi hrănea toate celulele și mă încărca cu energie. Am urcat pantele, am pășit ezitant și cu maximă concentrare pe întinderea de bolovăniș, am încurajat câinele care ne însoțea și care se temea mai tare ca mine să sară de pe un bolovan pe altul, deși mai trecuse prin experiența asta de nenumărate ori. Era o femelă superbă de ciobănesc german, a cărei carieră de câine salvator a fusese întreruptă de un element surpriză: în timpul antrenamentelor se descoperise că urma să fie mamă. Prezența ei mi-a făcut bine, am aflat astfel că nu eram chiar cea mai temătoare ființă din Retezat. Nu o dată a trebuit Zmeul să se întoarcă după ea și să-i arate calea pe cele mai bune pietre.

Spre lacul Ștevia, sub vârful Retezat

Și uita așa, privind ba spre soare și spre Vârful Retezat, ba spre Țara Hațegului care se întindea în zare, ba la picioare, am dat cu ochii de un petec verde și nemișcat de apă. Încă puțin sus, apoi în jos, și am ajuns, mi-a spus Zmeul.

Privind spre Țara Hațegului, dinspre Retezat

Lacul Ștevia, Retezat

Pe malul lacului Ștevia am șezut și n-am plâns. Am împărțit sendvișuri și ciocolată, am privit pelicula fină și mată de gheață de la suprafața lui, găsind o reflexie a muntelui doar într-un colț lucios ce fusese binecuvântat cu soare. Am făcut câteva fotografii și am decis că nu mergem mai departe, deși timp aveam suficient. Zmeul mi-a spus că devine mai abrupt și e periculos mai sus, cu zăpada aceea de pe bolovani. Am vrut să-l cred. Apoi am scos frica de urcare din buzunar și am lăsat-o să zboare spre cer, ușoară ca un balon cu heliu. În schimb, frica de coborâre leșinase pe fundul rucsacului și știi cât de grea e o victimă care nu colaborează cu tine: pur și simplu n-am putut să o urnesc din adâncuri.

Lacul Ștevia înghețat

Valea Șteviei Retezat

Când am pornit la vale, porțiunile de pământ înghețate se transformaseră în noroi, făcând zăpada de pe bolovani să pară deodată o suprafață mult mai de încredere. Iar când am ajuns la pădure, la porțiunea cu cea mai mare înclinație, m-am uitat în jos și am întrebat: „vrei să spui că eu am urcat pe aici?”. Am făcut și pasul greșit la un moment dat, am alunecat pe o rădăcină și am căzut într-o poziție nefirească, exact pe piciorul defect. Am urlat scurt, apoi am sărit în picioare și m-am scuturat. Eram bine. Durea puțin, dar nu mai tare ca înainte. Zmeul se repezise deja la rucsac, să scoată ceva de prim ajutor de acolo, dar am insistat să continuăm și am ajuns cu bine din nou jos, în Râușor. Soarele lumina încă o parte din pârtia pe care se schiază iarna, iar cățelul alerga pe sub instalații și mușca aerul, încercând să prindă telescaunele din amintire. Am pornit pe ulița spre cabană și mi-am dat seama că rucsacul meu se ușurase brusc. Frica de coborâre se trezise și pășea grăbită în urma mea, dar eu mă depărtam tot mai mult de ea.

Misiunea fusese îndeplinită. Trebuia să scriu câteva cuvinte despre Țara Hațegului și Retezat, într-un articol mai amplu despre ecoturism din National Geographic Traveler*, și chiar dacă prin lumea dinozaurilor mai trecusem cu ceva timp înainte**, nu privisem Retezatul în ochi și nu mă simțeam confortabil să pun niciun cuvânt pe hârtie fără să am o trăire personală a muntelui. Deși eram departe de a înțelege cu adevărat Retezatul, acest munte spectaculos, cu multe lacuri și trasee care pot scoate untul din tine, dar și exclamații extaziate, măcar venisem înapoi cu o mostră de sentiment, ca o sticluţă mică de parfum pe care o primești cadou atunci când îți cumperi ceva mai scump. Îmi cumpărasem o febră musculară care avea să-mi aducă aminte de toți mușchii și toți pașii mei în Retezat pentru cel puțin o săptămână. Mostra s-a dovedit a fi mult mai prețioasă, ține și astăzi. De fiecare dată când o deschid în amintire, nările mi se inundă cu aerul proaspăt pe care l-am inhalat când am deschis geamul de la cabană și mi-am spus: aș vrea să respir aerul acesta în fiecare zi.

Drumul spre Râușor


** La momentul publicării acestui articol, poți găsi încă la chioșcuri revista în care am publicat 16 pagini despre ecoturismul din România, un material rezultat dintr-o colaborare frumoasă cu National Geographic și colegii mei minunați din Asociația de Ecoturism din România.

Roxana Farca - National Geographic Traveler

**Alte detalii despre Țara Hațegului – Retezat, ca destinație de ecoturism

Atracții și elemente distinctive care definesc ecoturismul există din plin în mai multe colțuri de România, fie că e vorba de natură, animale sălbatice, meșteșuguri sau tradiții. Dar nicăieri în altă parte nu s-a descoperit un simbol mai „exotic” decât în Țara Hațegului: dinozaurul bondoc, o specie unică nu numai în România, ci în întreaga lume. Țara Hațegului – Retezat este primul loc în care am găsit, dincolo de atracțiile care se învârt în jurul unei istorii vechi și foarte vechi, o poveste bine închegată și articulată. Nu i-am cunoscut chiar pe toți membrii Asociației de Turism Retezat, dar Anca Rusu, Ovidiu Bodean și Cristian Ciobanu mi-au arătat că acolo unde e pasiune, perseverență și profesionalism se poate construi o marcă turistică, chiar și în România cea cu resurse limitate și  susținere spre zero de la stat. Dacă Sibiul sau Colinele Transilvaniei, alte destinații care dau lecții de marketing întregii țări, au o prezență imbatabilă cel puțin din punctul de vedere al diversității și promovării, Țara Hațegului – Retezat ar putea să eclipseze prin originalitate. Păi cine se mai poate lăuda cu dinozauri, în România?

Nu vreau să dezvolt acest aspect acum, poate nici nu ar fi trebuit să mă abat de la tema articolului, dar am făcut această scurtă paranteză ca să te conving că Retezatul nu este singurul motiv pentru care să ajungi în zonă. Anul trecut noi am călătorit în familie și am cuprins în planul nostru și Țara Hațegului. Am cutreierat puțin mai departe de marginile formale ale destinației, dar asta e mai puțin important. Am pregătit mai jos câteva fotografii în plus și linkuri din care poți afla mai multe:

Țara Hațegului și Hunger Games – o zi care a cuprins Geoparcului Dinozaurilor, Casa Vulcanilor, un traseul pe Dealurile Vulcanice, biserica din Densuș și Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Spre Peștera Cioclovina, pe poteci mai puțin bătute.

Cetăți dacice, doi căței și o pisică – despre Sarmizegetusa Regia și cetatea Piatra Roșie.

De data aceasta am mai avut ocazia să vizitez Cetatea Mălăiești, foarte frumos restaurată și devenită spațiu pentru evenimente și concerte, iar pe drum spre Râușor am putut vedea ce a rămas din fortăreața medievală Colț, „castelul” din Carpați care l-ar fi inspirat pe Jules Vernes.

Au mai fost și alte opriri și mai sunt idei, dar te las mai bine să studiezi website-ul asociației (https://turismretezat.ro) sau pagina de facebook https://facebook.com/ecothr, apoi să alegi tu ce ți se potrivește.

Pentru cazare, în afară de Pensiunea Dacica despre care am povestit deja aici și care este puțin mai departe de Hațeg, m-am mai simțit foarte bine și la Vila Silva, aflată chiar în oraș.

Dacă mai ai și alte recomandări sau trasee încercate personal, nu te sfii să lași un comentariu cu sugestiile tale.

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.