Sintra, Portugalia (2)

După încântătorea vizită la Palatului Naţional de la Pena (despre care poţi citi aici) am coborât spre Sintra, oprindu-ne la Castelul Maurilor. Fortificaţie militară datând din secolul al VIII-lea, construit de arabi pentru supravegherea liniei de coastă dar şi a Lisabonei, castelul a avut o mare importanţă strategică. A fost cucerit de către creştini în 1147. Primul rege al Portugaliei, Dom Alfonso Henrique şi urmaşii lui l-au folosit pentru depozitare de arme. Autocarul care urcă la palatul de la Pena are staţie şi pentru castelul înconjurat de o centură de ziduri puternice cu turnuri de observaţie. Pădurea, stâncile, pantele abrupte ale căilor de acces făceau din această cetate maură un loc de refugiu şi un bastion greu de cucerit. În zona cea mai înaltă era construită o reşedinţă înconjurată de ziduri, concepută ca ultimă redută de rezistenţă în cazul unor atacuri din interiorul sau din exteriorul fortăreţei. O poartă secretă (Potra da Traicao) permitea intrarea sau ieşirea refugiaţilor sau armatei. Din Turnul Real se  vedeau peisaje magnifice şi panorama Sintrei. O cisternă de mari dimensiuni dotată cu conuri de ventilaţie pentru menţinerea calităţii apei, colecta apa pluvială extrem de importantă pentru populaţia refugiată în fortăreaţă, în caz de încercuire. În exteriorul zidului se află prima biserică parohială din Sintra, construită în secolul al XII-lea după reconchista, de către Don Alfonso Henrique. Ar fi trebuit să vizităm acest loc a doua zi, când am fi fost mai odihniţi.

Am continuat să coborâm şi am ajuns în Sintra cea plină de vile elegante şi case vechi, hoteluri, pensiuni, restaurante, magazine.

Aici am cumpărat două azulejos delicate. Această artă a picturii pe plăci de faianţă, veche de secole, este una dintre cărţile de vizită ale Portugaliei. Motive florale sau geometrice, peisaje, scene de gen, scene din istoria îndepărtată sau recentă, azulejos îmbracă biserici (în Porto), locuinţe, în exterior şi interior; le întâlnim în palate, gări (Porto, Lisabona – gara Rossio), muzee, metrou, hoteluri. Ele acoperă suprafeţe mari dar pot fi şi de dimensiunea unui tablou. Flori, păsări, animale, vestita caravelă a exploratorului Don Henrique, vă pot înviora un interior amintindu-vă de o ţară mică şi frumoasă, care, în ciuda unei istorii zbuciumate, are ce oferi călătorului.

În piaţa Republicii se află Palatul Regal de la Sintra, ridicat pe fundaţiile unei foste reşedinţe a guvernatorilor mauri, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Hornurile sale conice sunt emblema şi mândria locului. Stilurile gotic, manuelin şi influenţele maure s-au combinat în mod fericit în cel mai vechi palat portughez, reşedinţă de vară a familiilor regale. De la ferestre se vedea oceanul. Mult mai sărac în mobilier şi în obiecte decorative ca Palatul de la Pena, el este vizitat pentru sălile sale renumite  – sala lebedelor şi sala coţofenelor, cu plafoane magnific decorate şi sala cerbilor cu cel mai mare ansamblu de azulejos al ţării. Un grup de elevi adolescenţi au vrut să ştie cât este de bine într-un pat regal, fără a fi prinşi asupra faptului şi au reuşit. Supraveghetoarele aranjau păturile, bombănind, în urma lor. Fuseseră, probabil şi la Pena unde severitatea personalului nu le-a permis nicio mişcare, iar aici au trecut la fapte.

Timpul nu ne permitea să vedem toate frumuseţile Sintrei. Totuşi am urcat, din nou, spre alt palat: Quinta da Regaleira. Ne-am întâlnit cu o fântână veche deteriorate de timp dar foarte picturală şi cu un zid de piatră grandios. Palatul şi grădinile încărcate de metafore, simboluri masonice şi ale cavalerilor templieri, sunt realizarea în plan concret de către arhitectul Manini, a visurilor mistico – magice ale proprietarului – Carvalho Monteiro. Stilul neo-manuelin caracterizează exteriorul din piatră gri. Interioarele enigmaticului şi surprinzătorului monument sunt înfrumuseţate de plafoane din lemn sculptate în stil baroc, cu basoreliefuri excepţionale. Chiar de la intrare ne-a întâmpinat  un şemineu din marmoră şi un mozaic înfăţişând animale (începuse să-şi piardă culorile, ar fi trebuit cumva protejat).

Grădinile sunt populate de statui. Pe bănci de piatră stau de pază câini de piatră. Pe un lac cu grote, înconjurat de verdeaţă, plutesc raţe sălbatice. Un tunel straniu duce spre fântână iniţierii. Noi eram străini de francmasonerie dar această nu ne-a împiedicat să ne bucurăm de ceea ce vedeam. Labirinturi, fântâni, terase, turnuri, grote, grădini geometrice, stânci, capela, referinţele la mitologie şi la mari poeţi, toate elementele  sugerau un pelerinaj prin timpuri străvechi şi prin lume, concepută ca infern şi paradis totodată.

Şase palate, un castel maur, grădini, fântâni, muzee, festivaluri renumite, fac din Sintra un centru cultural şi natural important demn de a fi cunoscut. La 19 km este Cabo de Roca, cel mai vestic  punct al Europei. O zi nu este suficientă. Ca şi la Potsdam, unde am ajuns din Berlin şi am constatat că trebuia să îl “facem” după, nu întrerupând vizitarea capitalei germane pentru o zi, era mai bine dacă ne luam rămas bun de la Lisabona şi rămâneam o noapte la Sintra. Am simţit nevoia să o spun şi altor drumeţi.

Căi de acces

Din Lisabona, cu trenul, 29 km; cu autoturism, A 9 Crel, E N 249, 27 km.

Citeste si prima parte a articolului

Impresii scrise de: Ghiocel(a)

Perioada călătoriei: Iunie 2009

Ţi-a plăcut acest articol? Nu uita să votezi, e simplu, vezi mai jos. Îţi mulţumim!

Ghiocel(a) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.

Ghiocel(a)

3 Comentarii la “Sintra, Portugalia (2)”

1. dinu says:

   March 21, 2010 at 12:38 am

   Castelul maurilor (Castelo dos Mouros) este, din pacate, doar o replica/reconstruire din prima parte a secolului 19, datorata regelui Ferdinand al II-lea (cel care a construit si ciudatenia din vecinatate: “Palácio Nacional da Pena”)
2. dinu says:

   March 21, 2010 at 12:52 am

   Mi s-a parut umilitor sa iau autobuzul de la Sintra pana pe deal… la Mouros. Ca atare, am urcat pe jos pana la Mouros, tot pe jos am mers pana la Pena… si tot pe jos am coborat inapoi in Sintra.
   Cand am ajuns la Lisabona nu am mai fost in stare decat sa beau o “ginjinha” (visinata portugheza) in Rossio si sa fac un tur al orasului cu tramvaiul turistic
3. O săptămână în Portugalia | impresii din lumea mare says:

   January 17, 2012 at 8:01 am

   [...] Sintra e unul dintre locurile cele mai frumoase din Portugalia, în care se respiră o atmosferă romantică datorată numeroaselor palate, parcuri şi grădini, un loc de basm în care timpul parcă s-a oprit, recunoscut şi de către Unesco, care l-a declarat patrimoniu al umanităţii. O zi întreagă nu e de ajuns ca să vezi tot ce are de oferit şi veţi rămâne, cum mi s-a întâmplat mie, cu regretul că aţi lăsat în urmă locuri nedescoperite. Noi am ajuns seara, din păcate şi din greşeală, prea târziu ca să mai apucăm să găsim vreo atracţie deschisă. Am reuşit doar să tragem o fugă până sus pe deal şi să admirăm de la intrare turnul luminat al Palacio de Pena. Aşa că a doua zi de la 10 şi până la 18 când s-a închis tot, nu ne-am oprit deloc. [...]