Ideea de a merge la Dubrovnik a venit aşa, deodată, fără să mă uit pe hartă, ci pur şi simplu, cu gândul şi la nişte fotografii văzute din vacanța de anul trecut a unui pasionat de motociclete şi de fotografie. Și inspiraţia a fost pe măsură!

Am aşteptat cu nerăbdare plecarea, după ce mi-am luat cu două luni înainte biletul de avion (Tarom, 160 euro cu taxe, dus-întors) și cazarea (un apartament chiar la intrarea în cetate). Până la Dubrovnik am zburat cam doua ore, dar am ajuns cu o oră mai târziu față de plecarea din România (diferenţa de fus orar între România și Croaţia este de o oră).

Încă de la sosire ne convingem (Ana și cu mine) că Dubrovnikul ne aştepta: bagajele vin primele și ieşim repede să vedem cum ajungem în oraş (sunt 20 de km de la aeroport până în oraş și nu aveam nimic stabilit pentru transfer; lăsasem ca ultimă variantă un taxi). Un autocar de la Atlas (compania de transport particulară a Dubrovnikului) ne aştepta cu ultimele două locuri libere. Nu era problema că nu aveam kune la noi (moneda lor) pentru că am putut plăti biletul și în euro (5 euro sau 35 de kune). Următorul autocar venea peste o oră. 😀 Un taxi ne-ar fi costat 28 de euro.

Mă simt ca un copil plecat pentru prima oară în vacanță! Și știi bine că nu e așa! 🙂

Din staţia centrală – de la intrarea în cetate – de unde ne lăsa autocarul, după ce ne minunăm de frumuseţea de Adriatica și de curăţenia din jur, mergem cam 10 minute până la apartamente, pe străzi în pantă ce ne storc litri de transpiraţie. Apoi vom descoperi că accesul se putea face urcând 204 de trepte ce se terminau fix în poarta noastră.

DALMAȚIA DE SUD se mândreşte cu orașul-fortăreață Dubrovnik, cel mai frumos oraş din Adriatica, iar în largul coastei se află unele dintre cele mai încântătoare insule ale Croaţiei, Mljet, cu lacurile sale gemene, și Korcula, locul de naştere al lui Marco Polo. Dalmaţia își are numele de la un trib de iliri – dalmaţii – ce au trăit pe aici prin anul 1200 I. Chr.

Lumina caldă de pe zidurile reci ale cetăţii este ceva unic. Lemnăria verde – în toată cetatea – creează o combinaţie misterioasă cu zidurile şterse ale cetăţii. Este cel mai frumos oraş-cetate la mare pe care l-am vizitat! Și gândește-te că în 1991 era un oraş distrus de război. Este incredibil cât de repede a şters urmele războiului și a renăscut.

Credeam că frumuseţea Cretei nu poate fi depăşită, dar Dubrovnikul este câştigător. Nu aș greşi dacă aș spune că Dubrovnikul a luat locul Sibiului si Sighişoarei în inima mea. Mai ales că aici este și marea… o mare superbă care nu primeşte norii deasupra ei (cel puţin nu cât am fost eu pe acolo). Adriatica mi-a oferit cea mai frumoasa combinaţie de albastru de mare cu albastru de cer. O mai văzusem și chiar mă scăldasem în ea de pe malul celălalt, al Italiei, dar se pare că a fost dragoste la a doua vedere.

Odată păşind prin Poarta Pile, te întâmpină Fântâna Onofrio care, de secole, aduce apa proaspătă între zidurile cetăţii. Deasupra acestei porţi, dar și a celorlalte porţi de acces în cetate, se află statuia Sf. Blaise – patronul spiritual al Dubrovnikului.

Nu poţi spune că ai fost în cetate dacă nu te-ai plimbat pe Strada Prijeko ce duce la vechiul port – poarta comercială a cetăţii – și nici nu ai cum să ratezi de fapt acest lucru. Vei admira cu siguranţă și Bisericile Franciscană și Dominicană. Tot în Dubrovnik se află și cea mai veche farmacie din lume.

Fortăreţele Sf. Luka și Sf. Ioan sunt importante puncte de belvedere asupra mării și a acoperişurilor de case seculare, toate roşii. Catedrala, Palatul Parohilor, Palatul Sponza, Columna lui Orlando sunt alte câteva embleme ale cetăţii.

Tot aici găseşti și una dintre cele mai vechi sinagogi din Europa – evreii au ajuns în Dubrovnik prin secolul al XV-lea.

Grădina Verde este o frumoasă grădina în care descoperi bijuterii și alte minunaţii croate de vânzare (la preturi destul de mari). Artiştii sunt prezenţi peste tot în cetate: pictori, graficieni, dar mai ales muzicanţi. În aer se simte un miros mai mult sau mai puţin discret de pește. Pesemne aceasta explică prezența a numeroase pisici.

Palatul Pucic, Primăria, Teatrul Marin Drzic, Piaţa Gundulic, Muzeul Maritim, Acvariul sunt repere unde sigur vei poposi. Fort Bokar, Fort Minceta, Fort Lovrijenac și Fort Revelin au fost vreme de secole puncte de „întâmpinare” a celor nepoftiţi.

Corabia de război – Galionul Argosy – a fost menţionat în două piese ale lui Shakespeare: „Neguţătorul din Veneţia” și „Îmblânzirea Scorpiei”.

Dubrovnikul are sistem de canalizare din 1296. În 1377, aici a fost declarată prima carantină din Europa. Republica Dubrovnik a fost prima care a recunoscut SUA ca stat suveran.

Restaurantul Pescarija, pe care Ana și cu mine l-am descoperit întâmplător – pe motiv de foame – este unul dintre cele mai renumite din Dubrovnik. Am avut noroc că am găsit imediat o masă liberă și nu am aşteptat și o oră, cum aveau răbdare cei care doreau să încerce fructele de mare – o minune – gătite aici. Nu o să uit niciodată gustul calamarilor înecaţi în sosul mediteranean cu rozmarin și busuioc, sos pe care l-am lins de pe oala în care mi-a venit uriaşa porţie.

După Bulgaria, Croaţia este prima țară în care simt că vreau să îi învăţ limba (dintre țările frumoase și cu limbi complicate) deoarece aș vrea să revin pe aici în fiecare an.

Dimineţile ni le petreceam nu pe nisipul fierbinte pentru că nu există aşa ceva în Dubrovnik, ci pe pietrele rotunjite de pe mal. Apa caldă și curată a marii, fără alge sau meduze, îţi dă prilejul să înoţi printre peştişori lunguţi și agili. Nu se lasă prinşi. 🙂 Ce nu mi-a plăcut era că aerosolii erau combinaţi cu mirosul de motorină de la sutele de bărci/vapoare/şalupe/vase de croazieră acostate sau în trecere. Valuri nu sunt aproape deloc. Un singur val răzleţ m-a învăluit în cele câteva zile.

Dimineaţa de croazieră o începem cu o cafea la Jazz Troubadour Cafe, aşezată perfect încât să observi o dimineaţă în cetate.

Planurile de croaziera fac să navigam exact în ziua în care mai aniversam o Mişcare de Revoluţie. Croaziera o dorim de o zi – nu numai de câteva ore – și o alegem pe cea la Insulele Elafiti (250 kune, ~35 euro), având inclus și prânzul constând din unul sau doi peşti – depinde cum îţi era norocul – și o salată de varză, precum și băutura (răcoritoare, vin alb și vin roşu) toată ziua. Evident că am profitat, deoarece aveam și de sărbătorit. 😛

Vedem între orele 11 și 18 insulele Elafiti: Kolocep, Sipan și Loput. Excursia, oricât de mult ar fi ţinut, tot mi s-ar fi părut scurtă. Cele trei insule fac parte din cele 50  de insule locuite ale Croaţiei, din totalul de peste 1 100. În primele două poposim câte o jumătate de oră și aproape două pe ultima, prilej să mă mai bălăcesc puțin în apele mării.

Nu mai zic că, într-una din după-amiezi, soarele ne-a dat gata și am tras și un pui de somn. Nu mai făcusem această activitate de luni bune. Serile ni le animau cei de la Fiori Musicali: o mică orchestră formată dintr-un violonist, un flautist, un chitarist și un…sticlar sau cum se numeşte nenea care cântă la sticle. Și cânta bine!

Printre lucrurile importante pe care le ştiam despre Croaţia înainte de a ajunge aici, era „bunătatea” lichiorului de nuci încercat de Sofia și recomandat ca de neratat. L-am încercat și este… delicios!

Dintre lucrurile pe care nu le voi uita niciodată în Dubrovnik se numără îngheţata: cea mai bună ever. De fiecare dată eu aleg îngheţata de ciocolată, dar… nu erau de dat la o parte nici cea de lămâie sau de cireşe… cu cireşe. Mmmmmmmmm! La cele în jur de 40 de grade Celsius, îngheţata chiar era remediul cel mai bun să te mai răcoreşti. A, și poate ai noroc să vezi și când se schimbă garda. Nu ştiu cum reuşeau băieţii ăia să stea nemişcaţi atâta timp și îmbrăcaţi pe căldura aproape insuportabilă.

În fiecare zi se făcea întrecere: cine reuşeşte să stea în echilibru pe bucăţica aceea de piatră și să își dea tricoul jos, plus pus la loc, fără să cada. Copiii ieşeau de fiecare dată câştigători și erau aplaudaţi cu entuziasm. Nu, doamnele nu încercau sau… cădeau (vrut sau nevrut :D) înainte de a-și da tricoul jos!

Apa de băut ni s-a părut foarte scumpă, asta până ne-am prins noi că nu cumpăram de unde trebuie. Am descoperit un magazin DM – poreclit de noi Depeche Mode – de unde luam 1 litru de apa cu 4 kune (în loc de 12- 4 cum făcusem până atunci:) ).

Îmi place mirosul de mâncare – nu de cantină – dintre zidurile cetăţii, mirosul ăsta de fructe de mare, misterios gătite. Doar de un an sunt fan fructe de mare (caracatiţă și calamar, mai puţin scoici), iar calamarii de aici sunt pe primul loc înaintea caracatiţei din Rethymnon. Fiecare străduţă din Dubrovnik – din cetate – este o terasă. Cu greu le vei alege pe cele la care vei manca în câteva zile de popas. Mai recomand Pizzeria Mea Culpa (sunt trei pizzerii cu numele ăsta, dar au aceeași bucătărie).

Ne-am nimerit în timpul Dubrovnik Summer Festival Libertas – 10 iulie – 25 august – aflat la a 60-a aniversare.

Zidurile cetăţii – Gradske Zidine – au 1 960 m lungime, 25 înălţime și până la 6 grosime. Te costă 50 de kune să le străbaţi la pas.

Dubrovnik a fost nominalizat în acest an la World Travel Awards. În iulie 2008, a avut record de vizitatori: 141 000. În 2006, Dubrovnikul a fost vizitat de 11 milioane turişti. Face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1979. Alte obiective UNESCO din Croaţia sunt: Complexul istoric din Split cuprinzând Palatul lui Dioclețian, Catedrala Sf. Iacob din Sibenik, Parcul Naţional Plitvice.

În NV cetăţii se află Fortăreaţa Minceta construită de familia Mencetic, al cărei nume îl și poartă.

Până la această călătorie nu ştiam că Croaţia este mama cravatei. Numele de „cravata” vine de la à la croate, modul în care își ţineau legate eşarfele la gât soldaţii croaţi.

În apropiere:

CAVTAT se află la doar 20 km de Dubrovnik și este, totodată, cel mai sudic punct al Croaţiei. A fost întemeiată în 689 i Chr de către colonia grecească Epidaurum. Are relativ puţine obiective culturale din cauza distrugerii acestora în urma ocupării franceze, sub conducerea lui Napoleon.

PENINSULA PELJESAC. Oraşul Orebic, care a fost cel mai important bastion al Republicii Dubrovnik, se găseşte în nord-vestul peninsulei și ne încântă prin vegetaţia sa mediteraneană. Se recomandă mai ales familiilor cu copii mici, datorită plajelor sale.

DUBROVNIK – „Cine caută raiul pe pământ, trebuie să viziteze oraşul Dubrovnik” – spunea George Bernard Shaw, după o vizită în centrul cultural și turistic al Dalmaţiei de Sud. Și eu am avut senzaţia că l-am găsit aici… raiul!

 

Impresii scrise de: Cornelia Florea

Articole similare: Croaţia văzută de pe 6 roţi