Nu credeam să-mi fie dor de Edy

Să nu îmi spuneţi că nu îl cunoaşteţi pe Edy… ala mare de pufăie greu în spatele tău dacă mergi prea încet sau te face pe tine să pufăi dacă te nimereşti în spatele lui la o urcare. Ei bine, da, nu o sa credeţi dar astăzi am realizat că mi-a fost dor de Edy. Mi-a fost dor de drum, dor de şosele, dor de tiruri. M-aş fi descurcat şi fără ele, nu spun nu, însă prezenţa lor pe drum m-a făcut să realizez că sunt într-o călătorie. Mică, dar totuşi o călătorie.

Prima destinaţie pe ziua de azi a fost Sibiu. Mi-ar fi plăcut să aleg drumul prin Braşov şi Făgăraş dar am plecat cam târziu din Bucureşti şi am ales calea clasică: Piteşti – Dealul Negru – Valea Oltului..

În timp ce mă avântam pe autostradă am avut şi prima mea surpriză: când am vrut sa verific vitezometrul, de teamă să nu depăşesc viteza luminii (pentru cine nu ştie, eu sunt departe de a fi numită spaima şoşelelor…) am avut senzaţia că am murit şi nu mi-am dat seama. Acul zăcea nemişcat la zero! M-am pipăit, am simţit durerea din umeri cauzată de rucsacul de laptop cam greu, am constatat că nasul tot îmi curge de la răceala proaspăt dobândită… aşadar am tras concluzia că nu pot fi încă în rai. La prima benzinărie am aflat şi că Dumnezeu nu avea nimic a face cu cablul care ieşise de la locul lui.

Alte peripeţii nu am avut. Drumul a fost mai aglomerat ca niciodată însă nu am întâlnit specia isterică sau sinucigaşă care se plimbă de obicei în deplină libertate pe această rută. Edy şi-a văzut liniştit de coloană, neîncercând să depăşească în curbele fără niciun pic de vizibilitate, nu mi-a tăiat nimeni calea, nu m-am trezit cu niciun “gipan” venind în goană pe contrasens, câinii au aşteptat cuminţi pe margine, poliţiştii nici nu s-au uitat la mine când am făcut stânga pe linia continuă, ieşind dintr-o benzinărie…. Vă repet, nu am ajuns în rai, sunt bine merci la Sibiu, scriind asta în loc să mă odihnesc şi eu ca oamenii normali.

Şi orice s-ar zice despre această rută mie tot îmi place. Îmi place pădurea de pe Dealul Negru, îmi plac curbele lungi de după locul cu mici, Deduleşti parcă. Apropo, am fost tentată să opresc să gust şi eu una bucată mic, dar gândul la conversaţia pe care acesta va dori să o aibă ulterior cu mine în cască m-a determinat să continui drumul.

Îmi place apoi zona Călimăneşti – Căciulata şi tot ce urmază de acolo.

Îmi plac dealuri moi, stâncile colţuroase, viaductele, apa care capătă nenumărate forme, vârfurile înzăpezite ale Făgăraşului contrastând cu primăvara violent de verde şi din cauza cărora era să îmi pierd mănuşile. Cum? Păi în apropiere de Sibiu am văzut asta în oglindă

şi am tras urgent pe dreapta. Am scos mănuşile şi aparatul foto, care fiind cel folosit de LumeaMică, nu a fost capabil să surprindă adevărata imagine …

În acest timp Edy tocmai trecea prin zonă, mai puţin interesat de peisaj şi de la curentul lui mănuşile mele au zburat mult în faţă pe şosea. Am reuşit să le recuperez şi să ajung cu bine la Dodo, prietena mea din Sibiu, o persoană extraordinară care m-a copleşit cu ospitalitatea ei.

Am ieşit în centru şi m-am întrebat de ce aici se poate să fie atât de frumos, de ce mă simt ca în altă ţară. Am întâlnit-o şi pe Alexa de la consiliervacante.ro şi uite aşa am încheiat o zi minunată.  De fapt nu am încheiat, pentru că la capătul unei porţii de slăninuţă cu ceapă şi ţuică mă aşteptau mailuri, LumeaMare..

Va urma

PS: şi Loona mea s-a simţit bine astăzi şi abia aşteaptă să mergem mai departe! Pe curând Edy!

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.