Carcassonne, cetatea celor 50 de turnuri

Un episod de memorie involuntară, vorba lui Bergson (grăi tocilarul latent din mine :-P), mi-a readus în atenţie de curând un orăşel francez de care m-am îndrăgostit la prima vedere, şi care – contrar opiniei generale despre acest tip de dragoste – încă se află la loc de cinste printre descoperirile mele în materie de călătorii. N-aş fi aflat poate niciodată despre el dacă întâmplarea nu ar fi făcut să ajung, acum vreo trei ani, într-un alt oraş drag mie din sudul Franţei despre care vă voi vorbi la momentul potrivit, şi anume Toulouse. În fine, aţi prins ideea: Carcassonne, adică orăşelul de care am pomenit mai sus, este situat în sudul Franţei, foarte aproape de Toulouse şi graniţa cu Spania, mai exact în departamentul Aude din regiunea Languedoc-Roussillion.

Oraşul Carcassonne se compune din partea veche, fortificată – zisă „Cité de Carcassonne” – şi partea modernă, situată la poalele cetăţii, cunoscută drept „Ville Basse”. N-am să vă vorbesc prea mult despre zona nouă a oraşului, pentru simplul motiv că nu am avut foarte mult timp la dispoziţie pentru a o străbate.  Ştiu însă măcar câteva motive pentru care merită văzută: străduţele înguste, dispuse în jurul Place Carnot – unde au loc loc târguri săptămânale şi unde veţi găsi o sumedenie de cafenele, baruri, restaurante şi boutique-uri – Muzeul de Arte Frumoase, care găzduieşte o colecţie valoroasă de picturi din secolele 17 – 20, biserica gotică Saint-Vincent cu turnul ei neterminat, catedrala Saint-Michel, dar şi remarcabilul Canal du Midi, canal navigabil construit în sec. 17 căruia i s-a acordat în 1996 statutul de obiectiv inclus  în patrimoniul mondial UNESCO şi …or mai fi ele şi altele pe care nu le ştiu eu. Fie că alegeţi sau nu să vă plimbaţi şi prin oraşul nou, vă sfătuiesc însă să dedicaţi o zi întreagă doar cetăţii medievale.

Despre cetate („Cité de Carcassonne”), care face parte la rândul ei din patrimoniul UNESCO, se spune că este cea mai mare fortăreaţă şi unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură medievală din Europa, aşadar veţi avea cu ce să împuiaţi capul celor din familie şi prietenilor la întoarcere. În prezent, Cité de Carcassonne este o atracţie turistică foarte populară. În mod sigur acest lucru se datorează în primul rând istoriei îndelungate (de vreo 2.500 de ani!) a aşezării, istorie care începe încă din perioada Galiei, când aşezarea se afla într-un punct strategic al rutelor comerciale ale vremii, continuă cu preluarea controlului asupra acesteia de către romani, pentru a fi apoi cucerită de vizigoţi, care la rândul lor o vor pierde 200 de ani mai târziu în favoarea musulmanilor, după care va ajunge într-un final în mâinile lui Charlemagne şi va fi încorporată în Imperiul Carolingian. În Evul Mediu va fi fortificată şi extinsă de una dintre familiile influente ale perioadei, Trencavel, devenind ulterior fortăreaţa sectei eretice catare, aflată sub protecţia acesteia. Şi să nu credeţi că istoria cetăţii se opreşte aici, nici pe departe, dar vă las să mai citiţi şi singuri. Dacă ştiţi deja, chapeau! 🙂

Puţină lume ştie însă că în prezent, în interiorul celor circa 3 km de ziduri ale cetăţii, printre cele aproape 50 de turnuri, îşi au casele vreo 120 de localnici şi că, pe lângă multele bistrouri şi magazine de suveniruri, aici veţi da peste servicii întâlnite în mod obişnuit în orice aşezare micuţă: o poştă, o şcoală, un hotel şi altele.

Pe lângă aceste clădiri rezidenţiale şi comerciale, Cité de Carcassonne mai cuprinde Bazilica Saint-Nazaire – locul perfect în care să vă detaşaţi o clipă de agitaţia de pe străduţele înguste ale cetăţii, admirând superbele vitralii printre care şi pe cel înfăţişând „pomul vieţii” -, un teatru în aer liber şi, desigur, în centru, aşa-numitul Château Comtal, castelul construit în sec. 12 pentru vicontele Trencavel. Şi pentru că, zic unii, orice dragoste trece şi prin stomac, neapărat luaţi loc la unul dintre multele bistrouri (poate chiar la cel numit „Auberge de Dame Carcas”, e testat de mine)  şi comandaţi un cassoulet de la mama lui pe care să îl stropiţi din belşug cu vin roşu. Dacă nu aţi auzit de cassoulet, ceea ce nu m-ar mira pentru că nici eu nu auzisem până atunci, aflaţi că este o mâncare de fasole cu copane de raţă crocantă, cârnăciori şi costiţă plus o mie şi una de mirodenii care mai de care mai gustoase şi înmiresmate, tocmai bună pentru a vă transporta înapoi în perioada cavalerilor!

Dar partea care mie mi s-a părut cea mai interesantă abia acum urmează. Legenda spune că, pe vremuri, oraşul aflat pe atunci sub stăpânirea regelui Ballak al sarazinilor a fost asediat de către armata lui Charlemagne. După moartea regelui Ballak, soţia acestuia, „Dame Carcas”, a preluat conducerea oraşului medieval. Asediul a durat în jur de 5 ani. Către sfârşitul acestei perioade ultimii apărători ai oraşului erau pe cale să piară de foame, astfel încât sus pe metereze mai veghea doar Dame Carcas. Pentru a păstra aparenţele unei armate superioare numeric în stare să salveze oraşul de asediatori, castelana a îmbrăcat păpuşi de paie în oşteni şi le-a plasat pe metereze. Apoi a îndopat singurul porc rămas drept hrană locuitorilor oraşului cu ultimele provizii de grâu şi l-a aruncat peste zidurile cetăţii. Când a atins pământul, porcul a crăpat, din burta acestuia revărsându-se bunătate de grâu. Înspăimântat la ideea că în cetate mai existau încă atâtea provizii încât până şi porcii erau hrăniţi cu grâu, Charlemagne a ridicat asediul, ordonând armatei sale să se retragă. În semn de victorie, Dame Carcas a poruncit să sune toate clopotele din cetate pentru a răspândi vestea cea bună. Se pare că atunci unul dintre vasalii lui Charlemagne i-ar fi spus acestuia: „Sire, Carcas sonne!” (rom. Sire, Carcas sună!). şi uite-aşa „Carcassonne” a rămas numele oraşului. De altfel, lângă una dintre intrările în cetate – Porte Narbonnaise –  veţi descoperi o sculptură neogotică reprezentând-o chiar pe Dame Carcas. Că o fi sau nu pusă acolo pentru turiştii iubitori de legende ca mine, nu avem de unde şti exact, dar hei, mai conteaza?!

Închei prin a vă spune că din păcate (sau nu), taman când am plecat din Toulouse spre Carcassonne a început o frumuseţe de ploaie care nu s-a lăsat alungată toată ziua. Drept pentru care veţi înţelege, sper, de ce nu vă pot prezenta nici măcar o pozişoară în care să apară şi soarele. Deşiii…dacă stau să mă gândesc bine, cetatea este atât de faină încât chiar nu are nevoie de soare pentru a o înfrumuseţa artificial (na c-am întors-o din condei :-D). Ia priviţi!

Ioana este filolog şi jurist, pasionată dintotdeauna de cărţi, călătorii şi limbi străine. Călătoreşte serios de acum vreo 5-6 ani, timp în care a văzut deja peste 130 de oraşe în 25 de ţări din Europa, America şi Asia. Îi place să ia pulsul locurilor vizitate participând la spectacole şi festivaluri specifice şi căutând oraşele mici care păstrează cel mai bine spiritul locului. Iubeşte pescuitul, teatrul, skiul şi înotul. Consideră că investiţiile ei cele mai de preţ sunt amintirile, iar călătoriilor le datorează unele dintre cele mai frumoase amintiri.