Mariazell, pelerinaj în Austria

Locurile la care se fac pelerinaje au devenit  speciale prin legendele, miracolele, vechimea şi frumuseţea catedralelor, a împrejurimilor lor, precum şi datorită comorilor de artă ce le deţin.

Fără să ne propunem un pelerinaj am fost la Monserrat, Guadalupe, Santiago de Compostela, Lourdes, Rocamadour, Bom Jesus ( Portugalia), celebre pentru spiritualitatea creştină, locuri care m-au impresionat profund. De aceea, după ce am vizitat abaţia Melk, am intrat din autostrada de Viena prin St. Polten Sud, pe Mariazellstrasse la capătul căreia se afla Mariazell, destinaţie pentru pelerinii din Austria, Germania, Polonia, Cehia şi Ungaria.

La început şoseaua trecea printr-o zonă plată, pe lângă periferii modeste, banale; pe măsură ce am început să urcăm şi au apărut colinele împădurite, s-au ivit şi casele de lemn, pensiunile şi gasthof-urile încărcate de flori de care suntem îndrăgostiţi pe veci.

Albă şi roz-cărămizie, bazilica ce în 2007 împlinea 850 de ani domină un orăşel încântător cu 2000 de locuitori şi un milion de vizitatori anual. Ca majoritatea catedralelor şi aceasta a cunoscut distrugeri, transformări, reconstruiri şi restaurări, rămânând însă amplasată pe acelaşi loc, considerat sfânt, certificat de o legendă.

Legenda

Se spune că un călugăr numit Magnus, trimis de la mânăstirea benedictină din St. Lambrecht la Mariazell (secolul al XII-lea) pentru îndrumarea spirituală a locuitorilor, a fost oprit din drum de o stâncă prăbuşită în calea lui: după ce s-a rugat Sfintei Fecioare stânca s-ar fi crăpat în două, lăsându-l să treacă. Drept mulţumire, ajuns la destinaţie, Magnus a construit o capelă rudimentară (şi locuinţă totodată) unde a aşezat statueta din lemn de tei a Fecioarei pe care o luase cu el. În urma unor vindecări miraculoase săvârşite în acel loc, pelerinajele s-au înmulţit; personalităţi maghiare şi austriece au sprijinit construirea şi îmbogăţirea unei biserici, mărită apoi. Arhitecţi şi artişti renumiţi, italieni, germani, austrieci, au dat catedralei forma actuală. În 1907 această a devenit basilica minor.

Astăzi

Statuia adusă de călugărul Magnus este venerată şi astăzi, devenind Magna Mater Austriae, deoarece aici s-ar fi înfăptuit minuni – unele sunt scrise, altele sunt ilustrate prin fresce şi tablouri. Interiorul este baroc, bogat decorat cu stucaturi albe şi medalioane pictate, un magnific altar unde tronează micuţa statuie şi un “balcon” splendid, negru cu ornamente aurii, în care este montată orga. În structura edificiului sunt înglobate, pe lângă componentele comune bisericilor romano-catolice, două galerii ce formează un etaj pe trei laturi ale catedralei. În ele se află tezaurul conţinând obiecte liturgice, scene biblice, reprezentări ale Mariei cu pruncul din metale şi pietre preţioase, veşmintele statuetei sacre (ca la Zaragosa şi Guadalupe) precum şi o largă gamă de mărturii ale unor vindecări miraculoase sau vieţi salvate din incendii, naufragii etc. La Lourdes mărturiile sunt scrise  şi fixate pe pereţii a două din cele trei biserici suprapuse, sub forma unor plăci sau basoreliefuri. La Mariazell sunt tablouri inscripţionate cu numele donatorului şi boala vindecată, lumânări, daruri  oferite Mariei (bijuterii, icoane, scene biblice în miniatură din metal, nu ştiu prin ce procedeu închise în sticle!), multe şi diferite obiecte personale emoţionante, fotografii, scrisori, bastoane, valuri de mireasă, pământ din lagăre de concentrare, toate dăruite în semn de mulţumire Sfintei Fecioare pentru ajutorul primit. Un drum al crucii (basoreliefuri din ceramică), un drum al rozariului, apa vindecătoare pentru ochi, nu departe de bazilică, în Capela Sfintei Fântâni, completează atmosfera de sanctuar a oraşului, invitând la meditaţie şi reculegere.

O duminică pentru reculegere

Era duminică; aşezată în bănci lumea participa la ceremonia religioasă; afară s-a dezlănţuit o ploaie puternică că părea fără sfârşit. Nu luasem cu noi nimic pentru această situaţie iar maşina era în parcare, la distanţă. Michel a obţinut o umbrelă împrumut, de la o familie de bătrânei autohtoni (nu au şovăit deloc chiar dacă nu ne cunoşteau şi nici nu vorbeam limba germană), pentru a o aduce pe a noastră. Am ieşit. Culorile oraşului erau şi mai vii, pe străduţa destinată suvenirurilor îngeraşi, icoane, statuete sau mătănii aşteptau cumpărători. Ploaia s-a oprit, aburii se ridicau din păduri.

La Rocamadour pelerinajul a rămas undeva în alte vremuri; la Santiago de Compostela zilnic, la messa pelerinilor, se umple monumentala catedrală cu mulţimea celor care fac pe jos sute de kilometri; la Lourdes în fiecare seară de vară, la procesiunea cu făclii pe uriaşa esplanadă, se mişcă în cerc o mulţime imensă, mereu alta; la Mariazell nu sunt zilnic manifestări grandioase.

Este linişte şi o atmosferă calmă, reţinută. Un alt mod de a simţi şi manifesta credinţa şi speranţa în divinitate?



Articole similare:

Per pedes apostolorum

Fenomenul Lourdes

Rocamadour, fascinaţie şi mister

Gustin Gheorgina (numită de toţi cei dragi Ghiocel) a fost profesoară de limba franceză, a pictat şi a călătorit mult în Europa. Pasionată de lectură şi de călătorii, caută în incursiunile sale prin lumea mare bucuriile pe cate ţi le oferă arta, arhitectura sau frumuseţile naturii.