|
"Tourists don’t know where they’ve been, travelers don’t know where they’re going."
Paul Theroux |
Unul dintre primele lucruri care m-au întrebat prietenii când le-am spus că vreau sa merg în Muntenegru a fost cum ajungi acolo. Ok, o întrebare care arată interesul pentru această destinaţie, dar şi faptul că majoritatea nu prea s-au gândit să meargă acolo. Eu am vizitat aproape toata ţara pe parcursul a 7 zile, iar la sfârşit vă pot spune că este o destinaţie interesantă pentru vacanţă, accesibilă şi ca distanţă şi financiar, chiar pretabilă pentru turismul de aventură.
Cum ajungem in Muntenegru?
Nu foarte uşor, chiar dacă nu e departe. Eu am plecat pe o parte şi am revenit pe alta. La dus am mers prin Serbia, ieşind din România pe la Drobeta Turnu-Severin. Primii 100 de km prin Serbia sunt superbi, prin munţii de pe malul Dunării, însă a doua parte este mai puţin plăcută. Drumurile sunt proaste şi nemarcate, iar navigaţia te conduce pe anumite şosele care nu există fizic, asa că te cam rătăceşti. Dacă treci de această parte vei fi delectat cu o privelişte superbă la ieşirea din Serbia şi apoi prin Bosnia, iar la intrarea în Muntenegru drumul trece prin canion şi este de-a dreptul spectaculos. Eu la întoarcere voiam sa o iau pe alta parte în speranţa că va fi la fel de frumos, însă când am vazut că m-am înşelat m-am întors 200 km doar să mai trec încă o dată prin canion. La întoarcere am luat-o prin Bulgaria. Este drumul obişnuit până la Sofia, iar după încă 200 km te vei intersecta cu drumul descris mai sus. Deci e ok, prinzi cea mai interesantă parte, canionul şi munţii din Bosnia şi Muntenegru.
Ce e aşa interesant la această ţară?
Dacă ai citit partea de mai sus deja am scos în evidenţă două elemente foarte importante: muntele şi marea. Este unul dintre puţinele locuri unde dacă stai la un hotel pe plajă poţi merge la drumeţii în munţi sau chiar la alpinism. Chiar dacă veţi spune că sunt multe ţări care au munte şi mare în acelaşi loc, tot voi încerca să te contrazic. Şi asta cu un singur argument! În majoritatea cazurilor ai parte de un litoral frumos alături de munţi relativ mici şi nu foarte sălbatici. În Muntenegru munţii sunt foarte înalţi, solicitanţi si plini de trasee. Iar de pe munte, la 15 grade, vezi marea şi plaja şi te gândeşti dacă e la fel de frig şi jos. Ei bine, acolo jos nu e la fel de frig iar în 20 de minute temperatura va creşte semnificativ. Având în vedere că am scris pe un site dedicat călătoriilor şi am zis „frig”, unii deja s-au gândit la schi. Sincer asta am făcut şi eu, când am văzut zăpadă pe vârfurile munţilor, la peste 2000 de metri dar, din păcate, era insuficientă pentru o coborâre.
Litoralul
De la graniţă până la litoralul mării Adriatice sunt aproximativ 400 de km. Graniţa este în canion, iar prima parte a drumului prin Muntenegru trece prin munţi şi pe lângă un lac de acumulare de un albastru incredibil. Formele de relief se schimbă foarte rapid şi nu prea îţi dai seama ce urmează. Chiar dacă am vorbit frumos de aceste locuri, nu voi nega faptul că staţiunile de pe litoral sunt obişnuite. Cluburi, restaurante, cafenele şi vânzători ambulanţi, cam ca la noi, nimic special. Plus că majoritatea nu vorbesc nicio limbă străină, asta denotă faptul că nu prea sunt obişnuiţi cu turiştii străini. Nu-i nimic, peste câţiva ani o sa îi vedem pe toţi la cursuri de engleză deoarece la ce refief au sigur vor avea nevoie.
Staţiunea în care am stat se numeşte Herceg Novi şi este destul de dezvoltată şi agitată. E poziţionată într-un golf, în acea zonă mai fiind şi alte staţiuni mai mici, iar la câtiva zeci de km distanţă este oraşul Kotor, partimoniu UNESCO.
Zona este foarte frumoasă, plină de obiective turistice, majoritatea naturale, care merita vizitate. Dacă scopul tău e să vizitezi îţi ajunge o săptămână să vezi tot ce e în zona respectivă, dar trebuie să te plimbi încontinuu. Dacă vrei să stai la plajă sau să te odihneşti vei constata că o săptămână este prea puţin. Este remarcabil că au semnalizat toate obiectivele care merită vizitate, astfel că peste tot găseşti semn cu o cetate, mânăstire sau chiar insulă. Legat de plaje, trebuie menţionat că majoritatea sunt acoperite cu pietre şi nu prea poţi merge fără papuci. Şi nici în apă lucrurile nu se schimbă, primii metri numai pietre. O variantă bună sunt vaporaşele care te duc pe diferite insule. Acolo poţi face plajă sau te poţi duce în plimbare.
În 50 km distanţă de la Herceg Novi ajungi în Croaţia, la Dubrovnik. Nu voi insista pe acest oraş deoarece nu face obiectul acestei povestiri, însă trebuie văzut dacă ajungi în Muntenegru, fiind extrem de aproape.
Munţii
Ce am mai remarcat este că rafting-ul este un fel de sport naţional acolo, pe fiecare stradă vezi seme cu preţuri începând de la 45 euro/persoana. Şi nu e de mirare deoarece râul Tara trece prin cel mai mare canion din Europa. Din păcate nu am avut plăcerea să mă dau chiar dacă mi-am dorit foarte tare, aşa că nu pot povesti mai mult despre acest subiect.
Spre sfârşitul vacanţei noastre începuse să plouă, aşa că am plecat cu o zi mai devreme în dorinţa de a petrece o noapte în munţi şi uite aşa am ajuns într-o staţiune frumoasă care avea mai multe instalaţii de urcare pe cablu. Mie personal îmi place foarte mult muntele şi toate activităţile montane şi, cum stăteam eu la masă şi rodeam la un cotlet de porc, vedeam alţi norocoşi care coborau de sus, cu corzile şi căştile prinse de rucsac. Mă tot gândeam să stau câteva zile acolo la mountain bike sau escaladă dar, din păcate, a trebuit să plec şi nu mi-a rămas din acea staţiune decât dorinţa de a reveni şi amintirea unei fripturi groaznice.
Chiar dacă am lasat la urma un detaliu important al unei vacanţe, totuşi nu l-am uitat. Preţurile sunt relativ mici. În orice caz, mult mai mici decât la noi la mare. Moneda naţională este euro, aşa că nu sunt probleme la schimbul valutar. Vara trecută când am fost benzina costa 1.2 euro/ litru, dar cel mai bine alimentezi din Bosnia, la puţin peste un euro/litru. Majoritatatea unităţilor de cazare sunt apartamente care au şi bucatarie complet utilată. Am remarcat tendinţa asta şi în Austria sau Franţa şi este mult mai bine deoarece sunt mult mai frumoase, mai ingrijite şi chiar mai ieftine decât hotelurile. In Muntenegru noi am stat la o pensiune cu apartamente şi la două hoteluri, iar comparaţia nici măcar nu îşi are rostul. Arată mult mai bine apartamentele decât cele mai multe hoteluri pe care le-am vazut acolo, chiar dacă au mai multe stele, lucru confirmat şi de alt prieten care a fost în aceeaşi perioadă. Preţurile pentru un apartament de 3* încep de la 30e/noapte, cele de 4* fiind puţin mai scumpe.
Acum 30 min, când m-am apucat să descriu această vacanţă, eram hotarât să fie cât mai scurtă pentru a nu descuraja cititorii. Dar mi-a fost greu, deoarece sunt multe de spus şi oricum nu le-am atins pe toate. Dar, dacă ai ajuns aici înseamnă că te interesează aceste locuri şi vrei să le vizitezi. Te incurajez să faci acest lucru!
Impresii scrise de: Cosmin Belgun
Frumos colaj de informatii. Ai putea da mai multe detalii practice despre calatoria cu masina in zonele alea balcanice? Pe mine m-ar interesa, doar ca imi lipseste putin curajul sa merg cu masina personala.
@Liliana: singurele probleme legate de calatoria cu masina, daca pot fi numite asa, sunt in prima parte a drumului. Eu am plecat prin Serbia, iesirea din Romania facandu-se pe la Drobeta Tr Severin. Drumul e cam prost in prima jumatate, iar orientarea pune ceva probleme in sensul ca navigatia ori are niste drumuri care nu exista fizic, ori nu indica drumurile care exista. De asemenea, in partea aceea o problema este reprezentate de benzinarii, sau mai degraba lipsa lor. Iti recomand sa o iei prin Sofia-Serbia-Bosnia-Muntenegru. Drumul e mai ok si ajungi chiar mai repede. Eu ruta asta am urmat-o la intoarcere. Restul drumului e foarte placut si frumos. Chiar daca te descurajeaza la un moment dat ca dispare asfaltul, sau se ingusteaza foarte tare, mergi inainte ca nu e nimic neobisnuit, esti pe drumul cel bun!
Eu ma gandeam la probleme din alea povestite gen cauciuri sparte, masina furata, politie si spaga, etc.
Sigur as merge cu GPS-ul + copilot si harta. Cu toate astea, ma gandeam la probleme din astea mai colorate care chiar mi-ar strica vacanta.
Multumesc!
ps. daca as pleca in tur, as pleca din Sibiu, deci m-ar ajuta sa o tai direct in Serbia. M-a mai batut gandul asta in trecut, dar nu m-a invins inca curajul.
E posibil sa ai, noi nu am avut ghinionul. Ai nevoie neaparat de harta pe langa GPS, si trebuie sa fii atenta in prima parte a drumului la bolovanii cazuti pe sosea (tot la iesirea din Severin), sunt multi si foarte mari. Nu am mai vazut asa ceva pe nicaieri. Cu spaga nu sunt probleme, va trebui sa pastrezi un buget separat si pentru asta, pe mine m-au oprit de doua ori in Bosnia si Bulgaria, iar in Dubrovnic am mai luat amenda mare de parcare (70 euro) pt ca am stat 20 de secunde pe un loc interzis.
Wow, ma doare sufletul de ce aud! 70 euro?! Imi pare rau.
.
Cred ca as prinde mai mult curaj daca mai gasesc pe cine sa corup sa merg la drum, sa fim 4 in masina
mergi ca nu are ce sa se intample. Mie mi-a placut mai mult zona asta decat destinatiile din vest mult mai industrializate. A fost scump dar nu am avut ce face ca nu m-a lasat sa plec pana sa ii platesc. Pe drum am mai lasat vreo 40 dar a foar ok la sfarsit, chiar meritat.
Prin Muntenegru nu am fost dar prin Serbia de doua ori si prin Bulgaria de nenumarate ori. Am senzatia ca se exagereaza totusi si cu spagile, dar depinde si de noroc.
La Bulgari a trebuit sa dam de doua ori in cativa ani.
Prin Serbia deloc.
Cat despre furtul masinii, nici gand… Iar noi mergem de obicei 1 masina + 1 motor.
In concluzie, Liliana, eu cred ca ar trebui sa iti faci curaj, de fapt nu ai de ce sa te temi… Parerea mea, chiar o sa mai intreb, sa vedem ce mai spune lumea!
Ok! Multumesc de incurajari. Cred ca am sa pornesc si eu la drum. Poate la inceput mai timid, doar in weekend. Vedem, ne auzim cu povesti tot pe blog
.
Succes si distractie placuta!
Legat de plecat pe motocicleta si eu m-am gandit la asta, insa pe teren m-am lovit cu ploblema benzinariilor. Un plin nu tine mai mult de 250 km, iar distantele intre benzinarii erau mai mari. Daca mai ai o masina de asistenta e ok, altfel mi se pare usor riscant.
A, si inca ceva, noi nu avem GPS si totusi ne-am descurcat, am mai gresit drumul (prin Serbia, am ajuns noaptea pe niste serpentine, in loc sa fim linistiti pe autostrada) dar cu tot pustiul si intunericul tot nu am patit nimic.
Excelent moment pentru articol. In iulie o sa merg la festivalul Exit, in Novi Sad, si imi pregatesc un circuit prin regiune. Aveti idee cum sunt campingurile in Muntenegru, Bosnia si Croatia? Nu vreau sa car dupa mine cortul si saltelele doar pentru 5 zile la sarbi.
Alex, eu iti pot raspunde deocamdata doar pentru Croatia. Sunt campinguri cu duiumul, cu preturi de toate felurile. Dar ai de unde alege, asta e ideea, nu cari degeaba, chiar merita, noi asa am fost!
Am niste prieteni care au fost tot la Exit la Novi Sad si mi-au zis ca sunt destule. Si oricum se amenajeaza acolo fiind vorba de un festival. Singura problema care mi-au spus ca au avut-o e legata de benzinarii. In Bosnia si Muntenegru cred ca sunt campinguri fiind o zona turistica dezvoltata, dar eu nu am stat sa ma uit…
Multumesc de info. La Exit stiu ce e ca am mai fost. De data asta vreau sa ma plimb mai mult prin zona. Mai ales ca abonamentul de tren Balkan FlexiPass e incredibil de ieftin. Daca merg cu cortul, o sa dau pana in 150 de euro pe transport si cazare in 2 saptamani.
alex, oau, suna bine. Ia zi si tu mai multe despre abonamentul cu pricina!
Vezi aici ceva info de balkan flexi pass.
http://www.cfrcalatori.ro/267
Dap, ala e. 86 de euro pentru 5 zile dintr-o luna sau 116 pentru 7 zile. Iar partea cea mai frumoasa e ca abonamentul e valabil si in tara de emitere, spre deosebire de InterRail.
Pentru mine ar fi perfect pe traseul Bucuresti – Belgrad – Novi Sad – Bar, autobuz spre Dubrovnik si Split si apoi inapoi in tren pentru Split – Zagreb – Belgrad – Bucuresti. Ramane Bosnia pentru Exit 2012.
Atentie – e valabil in tara care iti da nationalitatea doar pana la granita. De ex, nu poti merge cu el pe ruta Iasi Bucuresti decat daca de la Bucuresti incolo te duci spre Sofia, sa zicem. Intelegi?
Da, stiu. Dar plec din Bucuresti direct spre Belgrad, asa ca e ok. E bun pentru ca atunci cand am fost cu InterRail prin Europa am platit bilet intreg din Bucuresti pana la Curtici. Asta desi alte tari europene ofera pentru cetatenii lor reducere de 50% pentru drumul pana la granita.
Salut Cosmin.
Poti sa imi spui te rog ruta exacta pe care ai ajuns in Muntenegru? La ce pensiune ai stat si mai ales pe ce site ai gasit-o?
Multumesc pentru informatii.
Salut Bogdan,
La plecare am luat-o prin Serbia, insa nu iti recomand. Cel mai bun drum e prin Sofia-autostrada spre Belgrad, insa iesi inainte de Belgrad, nu stiu orasul exact-Bosnia-Muntenegru, intrarea prin canion. Nu mai stiu exact toate punctele prin care am trecut insa este traseul recomandat si pe viamichelin.com. Acolo ai harta exacta. Eu am stat in Herceg Nivi, e o satiune mare la marea Adriatica. Hotelul a fost gasit de prietena mea, o sa o intreb cum l-a gasit si daca mai stie cum se numea. Eu iti recomand sa alegi apartment-hotel-uri mici deoarece arata mult mai bine. Cel in care am stat eu era o pensiune de vreo 10-15 camere si arata super ok. Am mai stat in Multenegru la alte doua hoteluri mari, unul chiar in aceeasi statiune, si aratau jalnic, pline de gandaci. Cred ca hotelurile comunoste din Neptun si Saturn pot fi considerate “de lux”. Anunta-ma daca te mai pot ajuta cu altceva si spune-mi la ce te-ai hotarat (traseu, hotel etc.).
Planul meu e sa stau o noapte in Belgrad apoi sa plec spre Muntenegru. Acolo oricum vreau sa gasesc cazare pt 4 nopti in pensiune/vila/apart-hotel, o sa fim 4 in total. Si inca 3 noppti in zona Trogir din Croatia si intoarcerea prin Zagreb-Beldrad-Dr. Turnu Severin.
eu am fost vara asta in Muntenegru via Serbia. Nu am avut probleme, se poate merge si fara GPS. Drumul a fost foarte bun insa se merge destul de incet. Noi am plecat pe la 5 dimineata din Timisoara si pe la ora 15-16 am fost pe litoral. E o tara frumoasa si nu scumpa. Totusi Croatia este mult mai curata.
peisajele sunt superbe, dar drumul spre budva este criminal; am facut 15 ore de la timisoara la budva, media orara 50 – 55 km; am mers 350 km numai prin munti
aveti idee de vignete si alte taxe pt drum
buna. am auzit ca la granita dintre serbia si muntenegru se efectueaza niste lucrari care permit trecerea frontierei doar in anumite intervale orare. are cineva informatii despre aceasta? si intre ce ore se poate trece? muiltumesc anticipat
Olga, acest articol a fost scris in martie. Nu stiu daca autorul, Cosmin, s-a mai intors acolo de atunci. Tu de unde ai auzit de lucrari? Poate te-ar ajuta sa suni pur si simplu la informatii frontiere, la 9590. Eu am mai facut-o si am obtinut mereu un raspuns pertinent.
eu nu stiu nimic de lucrari, daca e ceva sigur gasesti pe internet. Oricum la cum arata drumul de la intrarea in Serbia chiar daca e sau nu in lucru tot la fel de greu vei innainta
Deabia ne-am intors din vacanta.Am fost in Serbia,Muntenegru si Croatia.Nu am avut absolut nici o problema cu politia sau cu spaga de dat.Daca esti in regula cu actele si circuli regulamentar nu se intampla nimic.Serviciile sunt bune peste tot.In Serbia, localnicii sunt mai ostili dar numai in aparenta(probabil asa este felul lor de a fi).Daca ajungeti in zona sa nu ratati lacurile de la Plitvice si Kotorul(golful si cetatea).Mai recomand Dubrovnikul si Zagrebul, unde orasele vechi sunt superbe.Belgradul imi un fel de Bucuresti.Daca nu era Old Town chiar ca-mi parea rau ca am trecut prin el.
Multumim mult Nicu pentru ca ai decis sa impartasesti experienta ta cu noi! Te mai asteptam!
Sorry, I will write on English… So, easiest and cheapest way to get Croatia (Dubrovnik area) is to fly… Everything else makes you crazy… Believe me. You have agency in Bucharest which have aero program to Dubrovnik. Roads are horrible in Montenegro and in Serbia, nothing better in Romania… La revedere. Robert
buna cosmin …da-ne si noua un pret aproximativ .. cat te-a costat excursia de 7 zile …..ma refer taxe drum si pentru masina ….deci in afara de cheltuiala personala sau banii de buzunar cum se mai zice ..cazare se gaseste usor la hoteluri?si cate ore ai facut pana la destinatie >?eu as vrea sa plec si cu fetita de 6 ani ..e invatata cu drumul lung in masina .locuim in suedia…dar bineinteles k vom pleca din romania mai exact prahova ..deci ma intereseaza cat timp i-a cu masina si cat se keltuie pt taxe si masina ..benzina …si ce distanta e pana la destinatie>>>??astept raspuns ..merci fain .