Turism de masă pe munte – până unde?

E inutil să spun ca multe alte naţii ştiu să facă mai bine turism ca noi şi să vândă rahat pe post de bici, dacă îmi permiteţi limbajul. Exagerez, de multe ori sunt locuri foarte interesante dar există şi cazuri în care îţi dai seama că nu locul te-a cucerit ci povestea…

Mă voi limita acum la Austria şi la turismul pe munte. Am discutat chiar acolo, cu oamenii locului, şi am înţeles că nici ei nu sunt atât de încântaţi de schimbările care au loc şi de invenţiile menite să atragă cât mai mult turişti. Regretă pentru că în acest fel se pierde spiritul muntelui.

Eu nu sunt un om de munte sau sunt prea puţin, la cât am mers. Îmi place natura în forma ei brută şi mi se pare şi mie hilar să găsesc o saltea plasticoasă pentru ţopăieli la 2000 m altitudine sau bănci de lemn pe malul unui lac de munte. Cred că oricine poate să ia loc pe iarbă pentru a admira piscurile din depărtare. Şi mai cred că oricine poate să meargă pe o potecă fără ca aceasta să fie în mod vizibil îmbunătăţită cu pietricele albe.

Cum spuneam şi în Cu LumeaMică prin SalzburgerLand (3), zona Gastein este foarte bine organizată. Găseşti o hartă care îţi prezintă toate atracţiile celor trei piscuri principale : Schlossalm, Stubnerkogel sau Graukogel. Ai pe hartă desenate toate activităţile posibile, de la paraşutism şi alpinism, până la rutele pentru plimbare, pentru scutere sau carturi montane sau locurile de joacă (unele din ele chiar la interior, ceea ce mi se pare o blasfemie!). Se promovează podul suspendat din Bad Gastein de parcă ar fi cine ştie ce minune a tehnicii. Te aştepţi să treci de pe o culme pe alta, pe deasupra unei prăpăstii ameţitoare. În fine, prăpastia e adâncă dar totul se desfăşoară în jurul cabanei. Adică te dai jos, ieşi din cabană, faci trei paşi, urci pe pod, faci poză la panoramă din locul indicat pe pod cu bulină roşie, apoi acesta te duce înapoi în cabană, direct în restaurant. Inteligent, nu?

V-am prezentat partea negativă a tabloului. Acum să privim şi partea pozitivă acestuia. Să ne întrebăm ce şanse ar putea avea părinţii noştri să vadă priveliştea uluitoare a munţilor priviţi de sus dacă nu ar fi toate aceste funiculare, telecabine, trasee amenajate? Ce e rău în faptul că un copil care nu pare foarte interesant de drumeţii alpine să se joace în aer curat în timp ce tu te relaxezi savurând momentul?

Cumva cele două laturi ale acestui fel de a face turism trebuie să se împace. Până la urmă preţul pentru a urca nu este tocmai mic. Şi n-am văzut peturi sau mizerie la înălţime (nici jos, dar asta e altă poveste).

Voi ce credeţi? E bine sau e greşit? Ce experienţe sau exemple asemănătoare aţi mai întâlnit în drumeţiile voastre?

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.