Viena, oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii

Acum aproximativ 12-13 ani păşeam pentru prima dată pe străzile Vienei. O cuceream ca europeanul din Est înfometat şi însetat de frumos, aflat la prima întâlnire cu Vestul, cu ochi mari şi zâmbet larg. Şi cum eram atât de disponibilă să mă las la rândul meu sedusă, Viena îşi ocupa în sufletul meu locul de „primă iubire”, loc ce i-a rămas până astăzi, chiar şi după ce am văzut Parisul, Roma şi alte locuri minunate din lume. Pe atunci nu ştiam că Viena va fi, la un moment dat, votată trei ani la rând ca oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii. Nici nu mi-ar fi păsat de asta. Simţeam doar că îi aparţin şi că, deşi sunt prima dată în contact cu vestul, Viena e un fel de acasă. Ştiu, v-am mai spus …

Anul acesta mi-am dorit să revin, de dorul şi dragul unui sărut. Şi am reuşit, cu susţinerea Biroului de Reprezentare al Municipalităţii Vienei şi Paravion.ro.

Când am trecut împreună cu Ina prin oraş, în prima noastră călătorie SlowRide, Viena m-a înşelat. M-a zăpăcit, m-a rătăcit cu orele, mi-a sustras telefonul şi m-a lăsat doar cu imaginea a nenumărate străzi pe care le recunoşteam sau nu, apoi a camerei şi a holurilor unui hotel. Am fost foarte tristă, dar știi şi tu cum e, într-o relaţie aşa de veche se mai întâmplă să nu te trezeşti zilnic în petale de trandafir. Dar am revenit, de data aceasta hotarâtă să ne revedem. Şi în timp ce mă plimbam în atmosfera liniştită de la malul Dunării, admirând bicicliştii care se opreau pentru a face o baie sau a aţipi la umbră, tinerii care învăţau sub copaci sau pe cei care îşi luau masa la terasele de pe mal, am trăit pe propria piele senzaţia că mă aflu în oraşul cel mai relaxat din lume. M-am gândit apoi să îmi organizez în mintea mea o listă cu motivele pentru care Viena este oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii. Bineînţeles că motivele mele nu coincid decât pe alocuri cu criterile care au stat la baza studiului făcut de Mercer (şi care au cuprins mediul social, politic şi economic, cultura şi educaţia, sănătatea, serviciile publice şi tranportul, timpul liber, climatul şamd). Asupra majorităţii acestor criterii oficiale, care au stat la baza comparaţiei între oraşe, nu aş putea să îmi dau cu părerea deşi îţi jur, cu mâna pe inimă, că aş „risca” să trăiesc măcar un an aici, ca să îți dau un răspuns complet. Până atunci iată motivele mele, competent şi extins completate prin bunăvoinţa a două pietene care au locuit / locuiesc încă acolo. Şi te aştept şi pe tine să adaugi, dacă ne-a scăpat ceva important.

• Să mergi pe stradă în Viena e o experienţă plăcută în sine. Fiecare clădire, fiecare stradă, şi cele populare şi cele mai puţin bătute, te întâmpină cu detalii arhitecturale menite să te încânte. În plus, chiar şi când oraşul este efectiv asaltat de turişti, în doar câţiva paşi poţi să te refugiezi pe străzi atât de liniştite încât ai senzaţia că ai nimerit în alt oraş.

• Viena are multe parcuri. Ca turist eşti mai puţin tentat să vizitezi zonele verzi, dar dacă vrei să simţi ceva mai mult din liniştea locală, merită să faci o plimbare pe malul Dunării sau prin orice alt loc verde. Vara parcurile sunt permanent stropite, pentru a te păzi de fierbinţeală…

• Se spune că mai bine să fii prost şi să nu-ţi pui prea multe probleme, pentru a fi fericit. Nu cred în asta, dimpotrivă, am certitudinea că un om cult este un om care ştie să găsească bucurie într-un tablou, într-o statuie, într-un concert, în oferta uriaşă de cultură a Vienei. Este un om care ştie să îşi preţuiască timpul personal şi îl foloseşte pentru a vizita expoziţii sau a merge la concerte. Asta mă duce la următorul punct.

• Nu cred că vienezii dau în brânci cu munca după orele de program şi lucrul ăsta de vede foarte bine şi în programul magazinelor. Când munca e gata e vremea pentru familie şi pentru relaxare, nu pentru shopping sau alergat de colo colo cu diverse probleme. Aşa se vede de la mine…

• Vremea nu stresează pe nimeni. Am văzut oameni eleganţi, stând liniştiţi la un cocktail, într-o grădină, când pe cer se adunau nori negri şi tuna şi fulgera de mama focului. Am văzut persoane care se plimbau liniştite prin centru chiar dacă ploaia venise deja. Sau o doamnă care îşi savura prânzul la o terasă, sub stropii răcoroşi ai unei ploi de vară. Am văzut oameni de orice vârstă bucurându-se de o discuţie cu prietenii, afară, la un vin fiert, în frigul tăios al iernii. Sau în plină caniculă, în cafenele lipsite de aer condiţionat şi sub umbrele încinse. Şi pe cuvânt că nu erau doar turişti.

• Iar pentru că dragostea şi calitatea vieţii se măsoară şi în ceea ce mâncăm, în Viena se poate mânca excelent la preţuri mai mici decât în alte oraşe mari. Ca în orice capitală care se respectă, poţi gusta din toate bucătăriile lumii, începând cu pieţele care te transportă cu gândul la bazarele orientale şi terminând cu magazinele sau restaurantele de profil.

• Viena face eforturi pentru a împiedica explozia traficului. Se încurajează mult mersul pe bicicletă, chiar şi în rândul copiilor, se circulă destul de civilizat, nu auzi claxoane şi nici nu te simţi înjurat atunci când traversezi strada pe la trecerea de pietoni, dimpotrivă, în momentul în care te-ai apropiat de ea maşinile au şi oprit. Şi am aflat că deşi există accidente în rândul motocicliştilor acestea nu sunt mortale (moare cam unul pe an, conform declaraţiei reprezentantului Safe Bike). Ca să nu mai spun că reţeaua de transport este extraordinar de bine pusă la punct şi de punctuală, în aşa fel încât chiar nu ai de ce să mergi cu maşina.

V-aş mai da încă multe motive care fac experienţa în Viena una deosebit de plăcută şi relaxantă, dar hai să las pe cele care ştiu mai bine să vă spună cum se vede oraşul prin ochii unui locuitor.

Dana locuieşte în Viena, Oltea a locuit 16 ani. Citiţi şi nu o să vă pară rău!

Dana:

“Dacă ar fi să enumăr câteva puncte bune ale Vienei, pentru un om care trăieşte şi se loveşte de ele zi de zi, acestea ar fi: transportul (99% punctualitate, dar şi reţeaua bine gândită, legăturile dintre linii). Iar dacă e să vorbesc de transport, mă gândesc ce frumuseţi de clădiri poţi admira numai stând în staţie câteva minute până iţi soseşte tramvaiul. Păi unde e mai plăcută aşteptarea în stradă ca în Viena? Ar mai fi zonele mari verzi, zonele numeroase de agrement întinse de-a lungul Dunării, dar şi ştrandurile – cred că sunt peste 20 în tot oraşul, multele locuri de joacă pentru copii, ofertele de cultură (aici intrând de la clasicele muzee, expoziţii şi până la festivaluri, concerte, sărbători tematice periodice). Ce imi mai convine mie este că aici nu prea sunt cutremure, furtuni apocaliptice, niciun fel de fenomene periculoase de acest gen. Îmi mai place respectul acordat copiilor, consideraţi persoane cu aceleasi drepturi (uneori chiar peste) ca şi adulţii. Şi mai prozaic, de ce nu, imi convin serviciile de sănătate. Foarte importante în viaţa oricui, că vrem sau nu. Respectul şi seriozitatea cântăresc mult pentru mine.”

Oltea

“Am locuit 16 ani acolo. Fostul meu prieten, actualul soţ, 15. Şi da, pot să certific că e oraşul în care poţi să duci o viaţă foarte decentă. Curat, sigur, verde – te poţi baza pe el.

Verde în ambele sensuri. Unu, reciclarea. Care a trecut de mult de stadiul de modă, a intrat în firesc. Fiecare bloc de locuinţe are containere de gunoi cu 5 culori de capace – şi sunt respectate! Mă rog, cel puţin de către austriecii prin naştere. Capac galben pentru plastic, capac alb pentru sticla transparentă, verde pentru sticla colorată, capac albastru pentru doze şi alte metale, şi capac roşu pentru gunoi de hârtie. Am văzut coşuri de gunoi de bucătărie compartimentate tot aşa la multe dintre familiile de prieteni băştinaşe – sau măcar aveau pungă separată pentru sticle şi doze. Şi am auzit de câteva ori, tot la ei, argumentul „e din hârtie reciclată” ca factor pro pentru a se hotărî pentru un anume produs. Tot de la ei am învăţat şi eu să mă sui pe câte un flacon gol ca să-l turtesc „ca să nu care aer maşina care vine să ia containerele pentru plastic, că poluează şi aia”…

Ştiu că mai de mult au fost probleme discutate foarte serios spălatul cu detergent al străzilor, respectiv utilizarea sării ca agent de topire pentru zăpadă. Problema era, fireşte, tot poluarea. La sare ştiu că s-a renunţat, în cutiile aflate din loc în loc pe stradă e ceva gen nisip sau pietricele. Dar despre detergentul pentru spălat străzi – na, că nu ştiu dacă se mai foloseşte. Oricum, există o marcă de detergenţi, Frosch („Broasca”, în ideea că broaştele stau doar în apă curată) care se laudă că ar fi 98% biodegradabili. Nu m-ar mira primăriile să-l folosească pe ăla, chit că e niţel mai scump…

Şi ştiţi, chestia asta cu „gândirea verde” se dă! Se ia! Mi-a rămas înfipt în cap un motto de la Green Peace, „Pământul nu e al nostru, ci l-am împrumutat de la copiii noştri!” Coroborat cu ideea de „a gândi per ansamblu dar a acţiona fiecare pe felia lui”, iată-ne, şi noi, din 2006 „austrieci”, trăind în România, reciclând ce putem… Nu mai pot cumpăra Frosch, dar măcar îmi dau silinţa să folosesc containerele care au apărut, timid, şi la Tîrgu Mureş. Şi vi-o spun şi vouă – chestiile rele se multiplică cu un factor de 10, cele bune cu unul de 2, dar se multiplică!! – daţi şi voi vă rog mai departe… Ar trebui să ne dăm silinţa să reciclăm şi noi ce putem. Ştiu că nu e practic, iar reciclarea plasticului, recunosc, aici înţarăam dat-o-n trăznet, dar totuşi mi-a rămas reflexul de a turti flacoanele goale…

Sensul 2 de la „Oraş verde”. Parcuri. Jumătate din oraş e zonă verde! E drept că mai multe în zonele de elită din vest şi nord-vest, sectoarele 18-19. Dar totuşi, cam la tot colţul dai de un parc mare sau mic, grădini publice sau nu, sau pădurici. Şi se ţin cu dinţii de spaţiile astea la capitolul construit! O vreme cochetam cu ideea de a ne lua o grădină privată, dar ne-am răzgândit repede. Nu am fi avut voie să construim o casă mai mare de 5 metri jumate înălţime şi 265 metri cubi. Cum nu voiam mansardă, ar fi fost cam puţin pentru noi patru.

Ah, da, cultivarea viţei de vie! E singurul oraş mare cu o suprafaţă considerabilă de vii: 700 ha! Printre ele locuia şi Mozart când a stat prin Viena, prin Grinzing, actualul cartier (turistificat la greu) al chefliilor, unde în fiecare casă e un local. Nu, nu insinuez nimic… Pe atunci îi trebuia o oră ca să ajungă în oraş, acum i-ar trebui câteva minute – depinde însă de unde.

Că şi aici voiam să ajung. Reţeaua de „Öffis“ (de la öffentlich = public), transportul public urban. Super. Tramvaie şi autobuze şi 6 linii de metro, metrouri unde te uiţi (- pe care, unele, le vezi la modul propriu, fiindcă merg la suprafaţă, chiar dacă Untergrund însemnă „sub pământ”). Mă rog, linia U5 de metrou lipseşte, dar asta nu influenţează nivelul de viaţă… Există U1 până la U6, dar U5 a fost planificat şi n-a mai ieşit… Cică 37% dintre drumurile din Viena se fac nu cu maşina, ci cu „Öffis“. Media UE e la 28%… Şi cu o medie de 27 minute până la locul de muncă, Viena e iar prima în statistică. (Mă rog. Ajută şi mărimea. Micimea. E relativ uşor când ai doar ceva peste 1,7 mil locuitori. În Paris, care singur are cât toată zona metropolitană Viena (pe la 2,5 mil.), şi cu o zonă metropolitană de 12 mil. de locuitori, mergi 40 de minute într-o direcţie şi ai făcut doar o parte din drum…)

Există, fireşte, şi la Viena peste tot piste pentru biciclişti, marcate pedant cu indicatoare de distanţă şi direcţie (şi se supără dacă-s călcate de pietoni, păzea!) Eu veneam la muncă dintr-un sector de peste Dunăre până în chiar inima târgului şi aveam nevoie de 40 de minute de-a lungul apei. Dacă îmi veneau la fix metrourile, cu ele făceam vreo 25 de minute. Toate merg bine, în plus, în majoritatea staţiilor e un afişaj electronic care arată cât mai e până vine următorul bus, Bim (tramvai) sau metrou.

Circulaţia rutieră a oraşului putea şi ea să fie muult mai nasoală. Şi nu e! Noroc cu frica de revoluţii a habsburgilor. Au plantat nişte bulevarde largi de tot, într-o perioadă în care oraşul se dezvolta dar nimeni nu se gândea că transportul ar putea deveni vreodată aşa o problemă. Iar habsburgii au cerut bulevarde largi pentru a putea eventualele trupe de represiune să se desfăşoare. Drept care există cam la mijlocul distanţei dintre Centru şi margine o „Gürtel“ (centură) de la nord prin vest către sudul oraşului, care culege maşinile şi fluidizează circulaţia de acolo (şi da, unde şi unda verde funcţionează brici). În est malurile Dunării iar de jur-împrejurul Centrului un „Ring” (inel) cu sens unic îndeplinesc aceeaşi funcţie.

… Nu ştiu însă dacă criteriul „locuri de parcare” este unul abilitat la cei care fac statisticile astea cu nivelul de viaţă. Bănuiesc că nu, că dacă era, sigur nu mai ieşea Viena pe primul loc 3 ani la rând la „bună de trăit”. Mi-am pus de multe ori întrebarea relaţiei matematice dintre suma lungimii trotuarelor şi suma lungimilor maşinilor de parcat în oraş. O suspectez că e cel mult egală, dar probabil e mai mică. Rezolvarea vine sigur doar de la situaţia reală, anume că în permanenţă un număr de maşini rulează pe carosabil, deci nu-s neparcate, altfel… Noi numeam căutatul de loc de parcare „a orbita”. E super, vii obosit de la servici şi dacă nu ai norocul să fii în luna în care dacă vrei ai voie să-ţi închiriezi loc de parcare în curte, orbitezi, frate… Ştiţi care e recordul înregistrat? Nu noi, prietenii noştri din sectorul 7. E un sector „şic”, printre altele fiindcă e plin de magazine „cu zvâc”, de baruri şi restaurante. Astea din urmă deci locuri unde se vine, seara. Aura, prietena noastră, a orbitat într-o seară 45 (în litere: patruzeci şi cinci) de minute până a putut în sfârşit să-şi lase caii-putere pe margine!! Altfel puteam zice ca-n poveşti: şi încă mai orbitează şi azi… Dar le e prea faină locuinţa ca să renunţe la ea doar pentru (ne-)parcare…

À propos maşini – şi poluare. Cele cu emisii peste o anumită graniţă nu-s admise în oraş. Dar nu asta voiam să spun. Pe soţul meu care tocmai aranja bagajele pentru a veni în ţară, în maşina cu motorul pornit, l-a certat odată un trecător mai în vârstă – şi nu pot spune că fiindcă l-a văzut Ausländer/străin, ca să atribui şovinismului interpelarea respectivă. Soţul meu, cu frizura, blondiura, alura şi statura lui arată muuult mai de rasă germanică decât ar justifica optimea săsească din sângele lui. I-a zis austriacul: De ce lasă maşina să meargă în gol la gradele alea minus?, nu ştia că motorul, până se încălzeşte, dacă merge în gol elimină o grămadă de gaze nocive? Nu, nu ştia, scuzaţi. (Dar chiar, voi ştiaţi?…)

Bun, altă statistică: 70.000 de locuri în săli teatre şi concerte. (Există şi un teatru condus de un tip venit din România, care invită şi trupe de teatru din ţară!). În medie sunt cam 7 evenimente mari pe zi… şi 450 de baluri pe sezon, cu aprox. 300.000 de oaspeţi. La un oraş de nici 1,8 milioane, e mult, zic eu.

… Şi, cireaşa de pe tort. Cireaşa ecologică de pe tortul ecologic. Papa bio! Ţin minte panourile publicitare de la sfârşit de ’94 – început de ’95. Ştiu că eram gravidă cu îngeraşii mei şi mă bucuram că uite, bio vine la fix. Au început atunci cu o firmă şi câteva produse. Între timp fiecare lanţ de supermarket-uri are propria lui linie de produse bio. Iar ca paletă de produse… Gândiţi-vă la ceva. Da, este şi în variantă bio! Dacă nu mă înşel (nu mă înşel!), am văzut şi mâncare pentru câini (sau pisici?) bio, şi ciocolată, şi… – nu cred că mai există vreun produs care să nu existe în variantă ecologică. Şi relativ ieftin, nu mai ştiu, aşa, din burtă, aş zice doar cu vreo 15% mai scump! Până şi Hofer-ul, discounter-ul local prin excelenţă, echivalentul lui Aldi din Germania, are gama lui de produse bio.

Da, la ei e mai uşor să se implementeze genul ăsta de agricultură. Ţăranii austrieci (şi elveţieni şi nemţi) se cam ţin, din tată-n fiu, de calendarul lunii şi de o cunoaştere agricolă străveche. Aşa mi-a spus prietena mea Andrea, care s-a săturat de oraş şi s-a retras la o fermă. Legumele plantate în anumite momente sunt mai rezistente. Anumite vecinătăţuri de legume sunt perfecte, apărându-se de exemplu reciproc de dăunători; alte vecinătăţuri sunt contra-productive – mazărea merge cu castraveţii dar nu şi cu ceapa, de pildă; apoi, dacă semeni în anumite momente creşte mai bine, dacă culegi în alte anumite momente, se ţin mai bine peste iarnă. (Şi toate au şi reversul lor. Aţi obervat şi voi că uneori morcovii se scofâlcesc, alteori se strică… De-aia, momente diferite la recoltat! Ah, despre asta ar trebui scris articol separat, ce zic eu, articol, sunt cărţi întregi despre puterea lunii…)

Dar cultul mâncării sănătoase îl aveau dinainte de agricultura bio. Poate de-aia a şi prins asta aşa bine… La cantina studenţească aveam un meniu mai scump, de 45 de şilingi (recalculat vreo 3,3 euro. Nu ştiu cât o fi devenit în realitate, constatând cursul real de schimb şiling-euro, probabil 4,5 euro…) Era un meniu „de elită”, fiindcă avea de pildă ingrediente integrale. Mi-amintesc cum mă uitam la el: faţă de meniurile normale de 22, respectiv 26 de şilingi (aproape, respectiv aproape fix 2 Euro) mi-era intangibil, nu mi l-am permis niciodată. Ideea însă era că existau şi studenţi, nu numai profi dispuşi să plătească dublu ca să mănânce, nu doar ca să-şi umple ghiozdanul!

Am citit într-o revistă-program TV că niscai star-uri Hollywood sunt abonaţi la produsele agricole din Austria (şi din Elveţia). Săptămânal pleacă un avion cu produse bio proaspete către Los Angeles. Dar ca s-o spun p-a dreaptă: nici laptele lor bio din comerţ nu se face iaurt dacă-l las la acrit, aşa cum se face laptele de la lactomatul nostru din Tîrgu Mureş! Şi laptele austriac la cutie preferă să se strice pur şi simplu, dar nu se iaurţeşte în ruptul capului, cu toate controalele lor bio şi cu reclama „lapte natural de la vaci fericite” cu tot… (Ştiaţi că există aditivi pentru lapte care se văd la controale şi altele care nu se pot depista? Bineînţeles astea din urmă-s mai scumpe…)

Şi apa…! Apa din Viena nu e din Dunăre!! Doar cea din vreo 2 sectoare mai noi. În sectoarele mai vechi vine aproape toată (dăm cuvântul statisticii: zilnic 589.000 m³) direct de la 120 de km depărtare pe două conducte din Alpi. Noroc că s-au făcut de timpuriu lucrările astea, au fost începute în 1870 respectiv 1910: acum s-a calculat şi nu ar mai fi rentabile. În 1888 deja 90% dintre locuinţe erau conectate la sistem! Multe case din Viena construite pe vremea respectivă mai au încă pe coridoare nişte chiuvete tipice din email unde venea acea apă, numite Bassena: pentru locuitorii casei respective loc de întâlnire (şi bârfă, sau certuri, unele derivate în… da, există chiar şi conceptul de „Procese Bassena“!) Viena e cică şi singurul oraş din lume în care apa stă sub protecţia constituţiei.

Or mai fi şi alţi indicatori „trai bun”. Eu de ăştia mi-am amintit.

… Aţi citit Magicianul de John Fowles? (Cartea e fascinantă, filmul nu.) După ce se întoarce acasă în Anglia din Grecia unde funcţionase ca prof de engleză, revenindu-şi dintr-o lume halucinantă cu alte reguli decât cele normale, eroul este întrebat de către succesorul lui englez la catedra din Grecia o listă întreagă de întrebări: climă, oameni, bani, haine, obiceiuri, bla-bla. După ce află răspunsurile, succesorul conchide: „Mersi. Asta acoperă totul.” Eroul, terminoiu’ după experienţele de pe insula grecească, îi răspunde aşa încât numai noi, cititorii, înţelegem: „În afară de viaţa însăşi acolo”…”

Eu una nu cred că mai am nimic de adăugat, şi aşa am rămas fără grai. Rândurile de început ale acestui articol au fost scrise înainte de a primi răspunsul de la Oltea, dar, deşi nu înseamnă nimic faţă de experienţa ei de viaţă în acest oraş, le-am lăsat tocmai pentru a dovedi că Viena este un oraş senzaţional atât pentru turistul pasager cât şi pentru norocoşii care pot să se bucure mai mult de el. Ceea ce îmi doresc şi mie şi îţi doresc şi ţie! 🙂