Englezii şi mâncarea lor – atunci şi acum – în Londra sau nu (1)

„Ce mâncare?”, v-aş fi întrebat acum 20 de ani. Au existat şi încă mai există nenumărate glume legate de lipsa de gust a mâncării englezeşti. Cei care au citit seria Asterix (de preferinţă în original) poate-şi vor aminti de “Asterix chez les Bretons”, probabil cea mai bună din toată seria.

Obelix bombăne permanent de combinaţia nefericită între carnea de mistreţ fiartă şi sosul de mentă care îl face să sufere de foame şi nostalgie după mâncarea gustoasă de acasă.

Pentru că subiectul e foarte complex (nici nu ştiu ce mi-a venit să iau acest taur de coarne) şi am şi ceva poveşti, cred că mă voi întinde pe două-trei episoade şi nu mă voi referi numai la Londra pentru că prima mea experienţă în domeniu, traumatizantă de-a dreptul, s-a întins pe o suprafaţă geografică britanică mai largă.

Înainte să mă tragă cineva de urechi, o să spun din prima că situaţia s-a schimbat foarte mult în 20 de ani în ceea ce priveşte modul în care se mănâncă în Londra dar, de dragul poveştii, o să amintesc şi bunele şi relele.

Prima oară am fost la fel de nefericită în Anglia ca Obelix. Dacă unul dintre colegi nu ar fi luat cu sine o cantitate remarcabilă de usturoi şi dacă nu am fi avut cu noi conserve de carne de vită în suc propriu şi carne prăjită, cărată în cutii cu untură – aş fi murit de tristeţe şi inaniţie. Nu vă miraţi de conţinutul bagajelor noastre, că aşa era pe vremea aia – diurna noastră pe o lună, deşi o sumă exorbitantă pentru noi la perioada aceea, era de fapt un fleac acolo şi majoritatea românilor încercau să cheltuiască cât mai puţin ca să-şi poată lua câte o combină muzicală sau alt tip de aparatură.

Despre cum se simţea un român în străinătate în vremea aceea o să mai vorbesc probabil în alt context.

Primul şoc – cafeaua.

În anii 50, au apărut o serie de 5 manuale de engleză pentru străini scrise de C.E. Eckerslay care sunt încă şi acum folositoare.

Una dintre glumele din carte era legată de cafea. Profesorul de engleză îşi întreabă elevii de diferite naţionalităţi unde se face cafea bună şi mai toţi laudă cafeaua de peste tot din lume. La sfârşit profesorul întreabă: “Şi în Anglia?” După o mică pauză, unul dintre studenţi răspunde diplomat: “În Anglia beau întotdeauna ceai.” Până să ajung în Anglia, am crezut că, probabil, cafeaua la englezi, nu era chiar aşa gustoasă ca la alţii dar nu mi-am imaginat sub nici o formă realitatea brutală a glumei.

Nu ştiu cum mai e acum în casele englezeşti (deşi suspectez că ceaiul a rămas în continuare dominant) dar, pe vremea aceea, cafeaua nu era groaznică numai la cantina fabricii de avioane, ci şi la pensiunea unde stăteam şi de altfel oriunde am încercat-o.

În primele câteva zile am încercat să beau cafeaua pe care mi-o punea pe masă proprietăreasa pensiunii, întrebându-mă cum e posibil ca cineva să facă o cafea atât de proastă încât să fie practic de nebăut. După cele câteva dimineţi chinuite şi după ce am suportat şi bombănelile colegilor mei care nu ştiau boabă engleză dar ştiau să comenteze foarte bine în română, mi-am luat inima în dinţi şi am întrebat-o pe gazda noastră cum pregăteşte cafeaua. Spre surprinderea mea, am aflat că o făcea din cafea instant ceea ce mi-a mărit uimirea – căci, ce doamne puteai să-i faci unui amărât de praf amestecat cu zahăr şi apă să fie atât de penibil la gust?!

Pe de altă parte, am fost uşurată căci soluţia a devenit evidentă: am rugat gazda să ne lase pe masă borcanul cu cafea, zahărul şi apa fiartă şi fiecare şi-a pregătit cafeaua după cum i-a dorit inima. “Win-win”, deoarece şi ea a părut uşurată s-o scap de corvoada de a pregăti ceva care-i era perfect străin şi, bănuiesc eu, odios.

Şi-acu’, pentru echilibru, un contraexemplu pozitiv. Ce zic eu pozitiv, super pozitiv, extra pozitiv, sublim aş zice eu! Micul dejun englezesc! Temenele şi mulţumiri adânci acestei naţii! „Nu ştiu alţii cum sunt” (şi până la urmă fiecare cu bucuriile şi tristeţile sale) dar eu sunt fan devotat şi necondiţionat, până la moarte, al micul dejun britanic (fie el englez, galez, irlandez sau scoţian).

Foto: Jamezcd – sursă: Wikimedia Commons. Mic dejun în Belfast, Irlanda de Nord

Ouăle ochiuri cu şunculiţă prăjită crocantă şi cu diverse alte chestii pe lângă (fasole, cârnaţi, ciuperci, pâine prăjită, cartofi prăjiţi sau alte variaţiuni) este cel mai potrivit mod de a începe o zi. Şi dacă înainte de asta bei şi un compot (sau suc) de grapefruit care te spală direct pe suflet, viaţa e perfectă.

Dacă mergi într-un hotel din Londra e bine să te asiguri că micul dejun este unul englezesc şi nu unul continental care e un prost obicei împrumutat de pe la francezi sau italieni şi care include două surcele cu unt şi gem, ceva suc şi cafea sau ceai şi te lasă frustrat şi neîmplinit şi mai ales nepregătit pentru ziua cu pricina. Eu am luat o cameră cu astfel de mic dejun la Londra şi după prima dimineaţă am cedat nervos şi am preferat să plătesc pentru un mic dejun adevărat în afara hotelului. Sunt multe restaurante acolo unde poţi să te îndopi sănătos la începutul zilei.

Vă recomand:

Regency Cafe
Mike’s cafe

Hai că m-am lungit – celelalte mese, pizza la Londra, feluri de mâncare şi sugestii, despre fish&chips şi altele – data viitoare.

Londra este oraşul adoptat de Anca, în răspuns la campania noastră de adopţii.

Traducător la bază cu actoria în suflet, Anca, zisă Akafix, a găsit în călătorii o îmbinare a multor dorinţe şi pasiuni şi cocheteaza cu scrisul pe blogul ei şi pe la prieteni, cu gândul şi inima la minunile lumii şi la oamenii săi.