La drum cu un pitic – Tenerife 2012

Am decis încă din toamnă că vrem „la soare” de Crăciun. În anii trecuţi am reuşit să facem asta de mai multe ori: Vietnam, La Reunion, Tahiti… Eram doar noi doi pe-atunci.

Acum, cu un pui de doi ani jumate alegerea destinaţiei e ceva mai complicată. Să fie cald, dar nici prea cald… nu prea departe, condiţii de cazare «corecte» şi fără prea multe riscuri…

Întoarcerea din Croaţia în luna mai – 2 ore şi 30 de minute de zbor – a fost un coşmar (cel mic nu voia sub nici o formă să stea pe scaun şi s-ar fi plimbat într-una), deci ideea unui zbor mai lung ne cam speria…

Prin urmare am ales Tenerife – 4 ore de zbor (din Paris), zbor direct! 

Bilete de avion – cumpărate cu 3-4 luni înainte.

Cazare: un apartament cu curte la Costa Adeje, situat într-o rezidenţă privată, cu piscină şi spaţiu de joacă pentru cei mici. Bucătărie, salon, două camere, curte, grătar… tot confortul pentru a te simţi ca acasă.

Maşina – necesară pentru a putea „colinda” toată insula, am rezervat-o tot pe net.

Temperatura maximă în luna decembrie se situează undeva în jur de 20 de grade (aer şi apă). 20 de grade la umbră, însă în realitate maximele urcau şi peste 25°.

Zborul a decurs bine,  am reuşit să «ne ocupăm» – pregătiţi fiind cu un întreg arsenal de «arme împotriva plictiselii».

Am reuşit să profităm din plin de soare, temperatura mării era foarte plăcută.

Plaja cea mai apropiată (Playa de Fanabe) – foarte curată şi nu foarte aglomerată.

Bineînţeles toată vacanţa s-a derulat în ritmul impus de cel mic – pe cât posibil respectat somnul de după-amiază (cu doar trei excepţii – când am vizitat Loro Parc situat în nord, când am fost la Santa Cruz şi când am făcut drumeţia pe munte pentru a vedea peisajele «lunare» de lângă Villaflor.

Am încercat să alternăm zilele de plajă şi odihnă cu cele de plimbare.

Seara ne plimbam mult pe malul mării, şi fie luam cina la restaurant, fie ne întorceam acasă şi profitam de grătarul din curte.

De vizitat neapărat:

  • Vulcanul Teide – 3 718m (se poate urca cu telecabina, dar noi nu am avut răbdare să aşteptăm):

  • Pentru cei mici (şi nu numai) grădinile zoologice Jungle Parc lângă Arona şi Loro Parc  în nord, lângă Puerto de la Cruz (unde se pot vedea spectacole impresionante de dresaj de delfini, foci, orci şi papagali):
  •  Masca – un sat pitoresc situat pe munte:

  • Peisaje lunare lângă Villaflor (seamănă cu cele din Capadochia, dar nu se compară ca dimensiune):

  • Falezele de la Los Gigantes.

Bilanţul vacanţei

Aspecte pozitive:

  • destinaţie perfectă pentru familii cu copii;
  • temperatura (mai cald decât ne aşteptam şi nicio picătură de ploaie în două săptămâni);
  • grădinile zoologice;

  • peisaje impresionante: munte şi mare în acelaşi loc;
  • promenade pentru luuungi plimbări  de-a lungul mării accesibile şi pentru cărucioare;
  • preţuri rezonabile (mai mici decât în Franţa cel puţin).

Aspecte negative:

  • nu am văzut Siam Park – un parc acvatic imens (de teamă că juniorul e prea mic pentru a profita de majoritatea atracţiilor).

Epilog: de când ne-am întors cel mic vrea înapoi în vacanţă. Nu prea înţelege el cum se face că e frig dintr-o dată (de ce trebuie ghetuţe, geacă şi căciulă) şi de ce nu ne mai plimbăm pe malul mării după siestă.

Articol scris de Camelia de la EMMA.