Ce mai face proiectul nostru de suflet, SlowRide?

Dragii mei, pe vremea de culoare alb-descuranjantă de afară cred că este cât se poate de potrivit să vorbim un pic de siguranţa rutieră, mai ales că începem, încet dar sigur, să ne pregătim de plecat prin concedii şi vacanţe de iarnă, iar unii dintre noi cu maşinile.

Pentru că pe SlowRide asta ne propunem, fără modestie, să strângem sub un singur acoperiş o parte dintre informaţiile existente la momentul actual despre condusul preventiv, siguranţa rutieră şi metodele de îmbunătăţire a traficului, generând astfel o bază de date care să poate fi folosită atât de motociclişti, cât şi de automobilişti, ne-am ocupat, recent, mai în amănunt de nişte aspecte care, deşi sunt cumva simţite la nivel empiric, nu le-aveam strânse în nişte observaţii mai metodic culese.

Aşa că eu una m-am pus cu burta pe carte, pardon, pe un studiu comparativ făcut pentru Europa, în care se arată cam cât de gravă e situaţia la noi. Nu vreau să sperii pe nimeni şi nici să stric atmosfera sărbătoreasco-consumeristă de pre-Crăciun, însă tare m-aş bucura dacă ai apleca urechea şi ai asculta: ce s-ar întâmpla dacă am reduce viteza de rulare cu doar 1 km/h? Ce-ar fi dacă toţi pasagerii dintr-o maşină ar purta centura de siguranţă, chiar şi cei de pe bancheta din spate? Care e legătura dintre a conduce după ce ai cinstit un pahar sau două şi a depăşi viteza legală? Nu, nu e neapărat aceea că dacă bei, eşti mai zmeu şi accelerezi, ci aceea că, deşi poate tu nu te sui niciodată băut la volan, dacă depăşeşti viteza legală cu mai mult de jumătate din valoarea acesteia (adică, de exemplu, în loc de 50km/h, mergi cu 75 km/h), te supui aceluiaşi risc ca şi cum ai conduce băut. Mai multe, dacă ţi-am trezit interesul, găseşti aici  şi aici. Cum zicem noi, mergi încet. Ajungi sigur.

Roxana, pe de altă parte, aduce aminte de unde ar trebui să începem cu educaţia, în cazul în care chiar vrem să schimbăm ceva. E simplu: de la copii.  Zice ea: „eu nu cred că adulţii mai pot fi cu adevărat schimbaţi sau educaţi, nu pe căile care ni se par nouă de bun simţ, nu pe calea argumentului, nu pe calea statisticilor, nu pe calea campaniilor care arată morţi şi accidente. Şansa este ca educaţia să plece de jos în sus, ca cei mici să fie informaţi şi educaţi, ca cei mici să îşi educe părinţii, copiii să devină modele pentru adulţi.” Nu aş vrea să fie şi acesta un alt articol de genul cum e la ei versus la noi (în Austria copiii învaţă reguli de condus bicicleta, ba chiar primesc şi legitimaţie pentru asta, şi învaţă cum să se comporte la metrou şi cum să fie mai civilizaţi în trafic, în general). Dimpotrivă, aş vrea să încercăm să găsim împreună răspunsuri la întrebarea „Poate că vom învăţa de la copiii noştri până la urmă. Rămâne o singură întrebare în aer: dar pe ei cine îi învaţă?”

Alexa, nici mai mult nici mai puţin, ne-a invitat la o discuţie despre de ce-am vrea să fim care mai de care „prostul clasei”: ăla de parchează civilizat sau nărodul care îl lasă pe altul să-l depăşească în trafic, care semnalizează (Auzi! Ce pierdere de vreme, zău!) schimbarea direcţiei de mers sau care conştientizează că „50, 60, 90, 130 km/h sunt limite maxime, nicidecum viteze obligatorii”. Mi-ar plăcea să fim mai mulţi în această discuţie despre de ce ar trebui să alegem să respectăm regulile.

Cu voia dumneavoastră, mă înclin şi vă invit să ne urmăriţi în continuare şi pe Slowride.ro: promit că avem subiecte de interes şi pentru cei ce nu au pasiunea pentru motociclete în sânge!

Ina a absolvit psihologia şi după un parcurs profesional în câteva multinaţionale, a ales să-şi asorteze studiile cu munca absolvind astfel şi un master în comunicare. De călătorit e îndrăgostită de când era copil, de aceea a decis să împărtăşească impresii din incursiunile sale.