Vă mai amintiți de Voroneț și de cămășile măiestre? Cam tot pe atunci am ajuns într-un alt loc, la fel de minunat, despre care vă voi povesti pe dată, pentru că dacă tot ați ajuns până la Voroneț merită să trageți o fugă și pe la Marginea. Nu sunt mai mult de 50 de Km și drumul o să vi se pară doar o picătură. Cât vezi cu ochii sate mândre și gospodărite, dealuri înflorite răsfățându-se în soare, lacuri sclipind în mii de scântei. Drumurile sunt bune, iar dacă faci vreun popas pe undeva, zici c-ai nimerit la conferința greierilor care tocmai este în toi și de la care nu putea să lipsească nici unul dintre greierii României. Eu una n-am crezut că ar fi toți de pe acele meleaguri. Nu degeaba se spune că Bucovina-i toată o grădină.
Poziționat ideal între Podișul Sucevei și Obcinele Bucovinei, satul Marginea e mare, puternic, curat și animat. Vecinătatea muntelui îi dă vigoare și, deși tot mai multe case moderne iau locul căsuțelor străvechi, e o plăcere să fii acolo și chiar te simți ca la bunici. Pentru mine «la bunici» este mai mult decât un loc, este o stare de spirit. E acolo unde e dulce, calm si sigur. Si unde ți-e așa de bine, de parcă abia ai fi primit bunătăți din mâna caldă și harnică a bunicii.
În Marginea mai există din fericire câteva familii care practică olăritul. Vestit e satul mai ales pentru vasele din ceramică neagră care emană simplitatea dar și eleganță rafinată.
Remarcabil este faptul că olarii din Marginea folosesc la prepararea ceramicii (aproape) nealterată, tehnica pe care o foloseau și strămoșii lor, iar culoarea închisă (în nuanțe de la gri metalic la negru intens) a vaselor se datorează modului în care acestea sunt arse. După ce sunt modelate, vasele se lasă la uscat mai multe zile, iar apoi sunt arse circa 10 ore în cuptoare ale căror căi de comunicare cu exteriorul (gura cuptorului, hornul) sunt înfundate, după o anumita perioadă. În acest fel fumul, nemaiavând cale către afară, rămâne în cuptor și intră în structura vaselor, împrumutându-le culoarea neagră.
Ceramica neagră este fără îndoială emblema satului, în Marginea existând mai multe expoziții cu vânzare, dar eu am fost în aceeași măsură încântată și de vasele smălțuite, pântecoase, decorate în culori vii, cu gurile larg deschise, însetate de lapte,
dar și de străchinile din care parcă și vedeam ieșind aburii borșului și nu am lăsat să-mi scape ocazia de a lua cu mine peste hotare mai multe surate minunat colorate, din care am de gând să le dau nemților borș românesc cu perișoare și leuștean.
Dacă sunteți dornici să fiți voi înșivă martorii întregului drum pe care îl parcurge vasul de la bulgăre de lut la strachină de mâncat borș, aveți ocazia să urmăriți la Marginea întregul proces de obținere a ceramicii, de la pregătirea lutului, prelucrarea pe roata olarului și decorare, până la arderea în cuptoare.
Și eu am intrat în atelierul olarului, să îl văd la muncă și am fost întâmpinată de o horă de vase abia lucrate și crude care așteptau ținându-se de mâini să le dea căldura focului picioare, ca să înceapă jocul.
Când prinde roata a se învârti, te-ntrebi dacă olarul o fi șoptind în timp ce modelează lutul, vreun descântec doar de dânsul știut, că prea îi iese totul ca vrăjit și nu poți pricepe cu care cuvânt desface miezul lutului în vază, strachină sau pahar. Dorești să pui mâna, să-ncerci și tu, să-ți murdărești degetele, ca doar ai și tu zece. Dar dacă tu nu știi descântecul…
Și pentru c-am privit cu ochi mari munca olarului, am primit un pahar mic. Mic și moale și cald ca un pui abia ieșit din ou. L-am luat pe palma și l-am dus la soare. Și lui i-a părut tare bine.
Pe lângă toate acestea, mai puteți admira în Marginea casa mătușei Ana. Casa mătușei nu e la fel de mare ca surorile ei din sat, dar e acolo de mult și știe toate tainele. Și chiar dacă nu mai e așa tinerică, e gătită nevoie mare, de parcă ar pleca acum la șezătoare.
Intrați cu încredere și stați de vorbă cu mătușa Ana. O să vă placă și casa și stăpâna.
Mătușa spune că toți olarii sunt de-ai ei și eu am hotărât pe loc că numai așa poate să fie, pentru că și ea arăta a fi harnică și pricepută foc, iar mâinile ei cuminte-ncrucișate povesteau fără cuvinte despre asta. Și-n plus o să o găsiți pe mătușa Ana la fel de frumoasă, mândră și gătită ca și căsuța ei din care a făcut muzeu.
Covorul cu trandafiri sângerii pe care l-am găsit la Marginea, semăna leit cu covorul pe care îl avea bunica mea pe un perete și, deși nu mă dusesem pregătită să-l cumpăr l-am luat totuși într-un fel cu mine, închizându-l în scrinul amintirilor mele, alături de paharul cel mic și de surorile lui însetate, alături de toate celelalte minunății pe care le-am văzut, trăit și savurat în ziua aceea binecuvântată.
Și de fiecare dată când mi-e dor de Bucovina și de dulceața plaiurilor ei preafrumoase, mă întorc pe covorul fermecat al mătușii direct în mijlocul zilei înalte de vară și-al cântecului de greieri.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
