#MyDanube – În ţinutul lui Audi-Împărat

După plimbarea mea solitară prin Ulm, ne-am regrupat la hotel pentru dansul sincron „trage pantalonii, pune cizmele, coboară bagajele (în două tranşe, că nu avem patru mâini), montează bagajele pe mobre, unge lanţul, fă o cruce să nu plouă şi hai la drum!”

Până la Ingolstadt am avut doar 150 de km aşa că nu s-a lăsat cu panică, ştiam că vom ajunge la timp pentru întâlnirea de la ora 16:00 cu ghidul, chiar dacă am plecat după prânz. Am fost găzduite la un hotel mic şi cochet, Altstadthotel-Guesthouse, decorat cu femei mai mult sau mai puţin dezbrăcate, pozând pe lângă un Audi imens, acesta fiind chiar statuia de care dai cu ochii la intrarea în oraş. Ştiam că Ingolstadt trăieşte şi respiră Audi prin toţi porii, eram curioase totuşi să descoperim şi ce ne mai arată în afară de maşini. Am încercat de dimineaţă, în Ulm, să recitesc din cartea lui Andrew Eames capitolul despre Ingolstadt dar nu am găsit decât povestea automobilului. Iar până la întâlnirea cu ghidul, când într-adevăr am aflat ceva mai multe, te rog doar să deschizi împreună cu mine o paranteză şi să îţi imaginezi două motocicliste zgribulite, grăbindu-se să se bage sub pilotă, aşa îmbrăcate cum erau, profitând de timpul rămas şi de o bere din minibar pentru a se încălzi. Scena se petrecea în decorul de mai jos, la umbra acelui posterior sexi atârnat pe perete. E unul dintre acele momente de care ne amintim şi acum râzând. Să închidem paranteza.

00 Ingolstadt IMG_5646

În cele din urmă a trebuit să acceptăm că vom ieşi din cameră. Afară bătea încă un vânt rece dar trebuia să fim recunoscătoare acestuia pentru că alungase norii. În faţa hotelului am fost luate în primire de doamna Schulte, unul dintre ghizii aceia care chiar ştiu ce spun şi prin ochii căreia am înţeles mai bine poveştile şi monumentele oraşului. Totul a fost perfect, numai vântul de n-ar fi bătut… Vorba aia, poa’ să fie oricât de cald, numai vântul să bată, sau poa’ să fie oricât de frig, numai vântul să nu bată.

Primele cuvinte schimbate au fost, inevitabil, despre maşini, moment în care ne-am găsit un punct comun: amândouă ne-am fi dorit un Audi dar nu ne-am permis decât un Seat. Trecând apoi la scopul vizitei, am fost conduse degrabă la biserica pictată de fraţii Asam, Maria de Victoria. „I-am rugat să ne aştepte, în mod normal închid la ora asta” ne-a spus doamna Schulte făcându-ne să înţelegem că trebuie să ne grăbim puţin. Ne-am dat seama imediat că am intrat pe mâini bune. Dacă am fi ajuns acolo singure probabil că am fi găsit uşa ferecată. Sau, dacă am fi avut norocul să o găsim deschisă, am fi apreciat calitatea picturilor şi lemnăria fumos sculptată dar nu am fi observat foarte multe alte detalii care au transformat vizita într-o vânătoare de comori. Nu ne-am fi prins probabil că forma încăperii arată că aceasta nu a fost biserică dintotdeauna (deşi e destul de evident), nu am fi ştiut unde este punctul în care iluziile optice pictate pe tavan se pun cel mai bine în valoare sau cum se deformează în funcţie de locul din care priveşti, nu am fi văzut calul care sare spre tine indiferent că te muţi la stânga sau la dreapta, nu am fi făcut legătura dintre picturile celor patru colţuri ca reprezentări ale celor patru continente cunoscute la acel moment şi nu am fi băgat de seamă că un personaj trage inistent cu arcul spre noi, în orice punct ne-am fi aflat în biserică. Am scăpat nevătămate şi ne-am continuat periplul prin Ingolstadt.

Omul cu arcul
Omul cu arcul

Am aflat despre bătrânul care şi-a petrecut toată viaţa în turnul catedralei, despre studenţii care sperau să le pice subiectele la exemen din cer, la propriu, despre relaţia dintre călăul ce locuia într-unul dintre turnurile ce făceau parte din zidul vechii cetăţi şi facultatea de medicină din apropiere. În curtea interioară a facultăţii, astăzi muzeu al medicinii ce păstrează tot felul de curiozităţi – Alte Anatomie –, am reuşit să intrăm dintr-o postură privilegiată, doamna Schulte având cheia (ţi-am spus eu că eram pe mâini bune). Fiind deja seară era închisă pentru public şi diverse plante medicinale se bucurau în linişte şi intimitate de lumină şi de apariţia soarelui, inclusiv mătrăgunele din Harry Potter. Nu am verificat dacă ştiu să şi ţipe, nedorind să tulburăm pacea acelui moment.

La pozat de Ginko
La pozat de Ginko

29 Ingolstadt IMG_5688

Întorcându-ne în centru, pe strada pietonală trei copii rămăseseră împietriţi în joaca lor cu apa, într-o fântână care m-a dus cu gândul la casă, la acasă. Dorul ce era să iasă dureros de printr-un colţ de suflet a fost trimis la locul lui de apariţia clădirii în care ghidul ne-a semnalat că a fost semnată legea purităţii berii. Înainte de asta, calitatea berii era verificată într-un mod de-a dreptul hilar: bărbaţii în pantalonii lor scurţi din piele se aşezau pe o băncuţă bine scăldată în bere, stăteau o vreme acolo iar când se ridicau banca trebuia să se lipească de pantaloni. Ei bine, din momentul semnării acelui document, în bere nu a mai intrat decât orz, hamei şi apă, orice altă combinaţie nefiind permisă în comerţ. O lege emisă acum 500 de ani a făcut berea din Bavaria să devină una dintre cele mai bune şi a schimbat probabil destinul acestei băuturi. Ne-am grăbit să dăm vestea la specialişti care se pare că s-au bucurat şi au scris despre asta.

24 Ingolstadt_DSC2795

Pe undeva pe la Castelul Nou – Neues Schloss, cerul ne-a binecuvîntat iarăşi cu ploaie. A venit repede şi a plecat la fel de repede, cât un scurt răgaz de poză la adăpostul porţii castelului, actual Muzeu al Armatei.

Vine ploaia
Vine ploaia

 

Ne-am grăbit să surprindem curcubeul de după şi ne-am propus să salutăm Dunărea, acum că era din nou senin. Nu fără a observa pe drum, cu o oarecare oroare, o clădire modernă a teatrului, banală şi comunistă oricum ai privi-o dar premiată, nu ştiu nici acum după ce criterii, la nu ştiu ce manifestare de arhitectură. Povestea spunea că forma ei respectă într-o anumită măsură forma zidurilor cetăţii vechi, dar tot nu i-aş fi dat premiu pentru asta. Pe de altă parte am aflat că actorii de aici sunt foarte buni şi că oraşul are parte de o viaţă culturală deosebită, plină de evenimente, concerte, spectacole… mulţumită cui? Ai ghicit, mulţumită împăratului Audi.

Lângă primăria veche, un amestec interesant din 4 case, am găsit o altă clădire modernă care nu ne-a spus nimic şi despre care am aflat că a stîrnit dezbateri şi a fost întâmpinată cu opinii… să le spunem diferite. Şi totuşi e acolo iar piaţa mare în care se află respiră aerul oraşelor care, vrând nevrând, au ajuns să combine noul cu vechiul.

Primăria veche
Primăria veche

Dar Dunărea? Unde e Dunărea şi care e rolul ei în poveste? Dunărea nu a însemnat nimic pentru Ingolstadt până acum câţiva ani, era pur şi simplu hotarul de care nu trebuia să treci, pentru că pe partea cealaltă nu găseai decât mizerie şi un mare nimic. Locul a fost reamenajat în cadrul unei expoziţii de flori şi, de atunci, parcul este folosit pentru plimbare şi relaxare. Ghidul nostru ne spunea, cu speranţă în glas, că există planuri pentru o cafenea, un gest atât de firesc la malul unei ape şi o absenţă care ne-a uimit. Dar din toate semnele de la inundaţii pe care le-am găsit marcate pe clădiri, de-a lungul Dunării, am înţeles de ce s-ar abţine autorităţile sau persoanele private de la investiţii. Fapt dovedit cu vârf şi îndesat de inundaţiile serioase ce au venit după noi, la scurt timp…

#MyDanube într-o zi bună
#MyDanube într-o zi bună

Am încheiat ziua la Weißbräuhaus Zum Herrnbräu, un restaurant tradiţional unde am degustat berea cea pur-şi-simplu-bună, o supă de sparanghel şi ceva porc bavarez cu cartofi sau găluşte, la care nu am mai făcut faţă şi care s-a dovedit a fi un pachet excelent pentru a doua zi.

Când am ieşit din restaurant oraşul se golise, oamenii dispăruseră de pe străzi, târgul de lângă castel se stânsese, soarele fugise la culcare iar noi, înfrigurate suficient după o zi lungă şi rece, ne-am dus să ne încălzim oasele la sauna hotelului. Un prieten de-al nostru avea să ne spună mai târziu că noi nu am plecat într-un tur moto ci într-un tur beauty spa&moto. Şi e posibil să aibă el dreptate pe undeva, nu ştiu cum s-a făcut de am avut parte măcar de câte o saună finlandeză fierbinte fix când ne îngheţaseră organele mai tare pe motociclete. Şi nu ştiu altceva care să dea rezultate mai bune după o zi de condus la maxim 10 grade, eventual şi cu ploaie.

Iar frigul şi ploaia nu ne-au scutit nici în ziua următoare, când ne-am luat la revedere de la ţinutul lui Audi-Împărat şi am pornit spre Passau. Dar despre asta în episodul următor.

PS: Chiar dacă am fost în împărăţia lui Audi, nu am avut timp să explorăm Audi Forum, despre care se spune că ar merita vizita. Mai multe detalii găseşti aici.

Acest proiect este susţinut şi inspirat de:

Tripsta.roUngaria.info.roAustria.info/roThe Danube NiederösterreichLinztousismus.atMunicipalitatea VieneiCompress RomâniaIngolstadt TourismusGermany.travelDanube Competence CenterSerbia.travel

Dunare Tripsta Dunare Ungaria

Dunare Linz Dunare Krems Dunare Serbia Dunare Germania Dunare Ingolstadt

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.