#MyDanube – Plimbare prin Ulm

Că ne-a plouat şi a trebuit să mergem infinit de mult prin ploaie şi frig ţi-am mai spus aici. Că ne-am bucurat de fiecare moment uscat a doua zi, când am văzut cu ochii noştri izvoarele Dunării şi ne-am pozat în toate poziţiile cu bannerul “official” SlowRide ce ne-a însoţit tot drumul, ţi-a arătat Ina aici.

Dar dincolo de orice provocare sau de orice chiot de bucurie, cred că ştii acele momente în care nu vrei decât să te bagi sub plapumă şi să dormi, încercând să nu mai vezi şi să nu mai auzi ploaia de afară. Ei bine, dis de dimineaţă la Ulm, după un mic dejun absolut regal la hotel, când să ne hotărâm să ieşim şi să cutreierăm oraşul, a început din nou să curgă din cer. Moment în care Ina s-a refugiat sub pătură iar eu am stâns din dinţi, am cerut o umbrelă de la recepţie şi mi-am dat întâlnire pe afară cu lebedele şi raţele. Hotelul era aşezat chiar lângă Dunăre aşa că am trecut mai întâi să salut partenerul nostru ud de drum şi păsăretul aferent. Se pare însă că păsările au înţeles greşit intenţia mea şi s-au bulucit spre mal în aşteptarea recompensei-hrană, făcându-mă să mă simt prost că venisem doar cu aparatul foto în vizită pe la ele.

Dincolo de Dunăre se aliniau frumos şi ademenitor faţadele unor clădiri decupate parcă dintr-o carte de poveşti cu pop-up. Apucasem să aruncăm un ochi la oraş noaptea dar acum, chiar şi în ciuda luminii neprielnice şi a atmosferei gri, tot îmi doream să ajung să le studiez mai îndeproape. De undeva din spate răsărea şi un colţ din colorata primărie, o bijuterie ce mi s-a adăugat pe lista de “favorite” până acum. De fapt Ulm a rămas, cel puţin pentru mine, unul dintre cele mai frumoase oraşe mici din Germania. Va trebui neapărat să mă întorc odată, într-o lună de vară cu mult soare.

Ulm_5582

Până una alta am continuat să încerc să fac fotografii de sub umbrelă, ferind aparatul de stropii de ploaie care insistau din când în când să mi se aşeze pe obiectiv. Nu aveam nicio hartă şi niciun ghid al oraşului şi recunosc, cu ochii în pământ, că nici nu ştiam prea bine ce să caut şi după ce să mă uit. Aşa că m-am lăsat dusă pe străduţe de instinct şi nu am regretat. Am ocolit primăria savurând fiecare mic detaliu de pe ea şi m-am mirat de forma piramidală din sticlă a bibliotecii de alături. În piaţă începuse să cânte o fanfară şi umbrelele colorate se adunau şi înviorau atmosfera, atrase de acordurile puternice şi  vesele.

Nu aveam timp să stau să ascult tot concertul aşa că am rătăcit mai departe pe nişte străduţe şi am găsit unele cele mai vechi case din Ulm, cu linii curbate de timp şi un aer boem (Schiefes House). M-am învârtit încântată pe lângă ele apoi m-am ghidat după turla înaltă a catedralei şi m-am mai bucurat pe drum de o faţadă dantelată, de o fântână sau ochişorii unui acoperiş, de un balcon, de alăturarea dintre vechi şi modern ce crează un amestec architectural foarte interesant în Ulm.

Ulm_5601

Catedrala din Ulm – Ulm Munster, cea care se laudă a fi cea mai înaltă biserică din lume, a refuzat să îmi intre în poză. Drept care am refuzat şi eu să urc cele 768 de trepte din turlă dar m-am adăpostit, alături de alţi turişi, de o vâjâială ce era să îmi rupă umbrela pe afară. Am putut aşadar studia un ghid al oraşului, cât am stat acolo, un moment bun pentru a-mi clarifica ceea ce am văzut dar şi ceea ce am ratat. În biserică era concert de orgă aşa că nu am putut intra dar am cumpărat pentru a lectura împreună cu Petra povestea frumos ilustrată a unui liliac ce locuieşte acolo, genul acela de carte educativă deosebit de drăguţă care face istoria şi cultura generală mult mai uşor de digerat chiar şi pentru un adult.

Cât stăteam pitită, la adăpost de ploaie şi vânt, a venit şi un mesaj de la Ina: “ce-ar fi să plecăm, dacă tot s-a oprit ploaia?”. În faţa catedralei ploua încă dar se pare că pe partea cealaltă a Dunării, unde eram cazate (Neu Ulm), se întâmplase minunea. Grăbindu-mă spre hotel am văzut chiar şi o rază se soare, un fel de promisiune că de data aceasta nu ne va mai ploua atât de rău?

Dacă a fost aşa sau nu, vom vedea în episodul următor.

Până atunci îţi mai dau două-trei informaţii interesante despre Dunăre şi Ulm:

–          Ştiai că Dunărea este fluviul care se numără de la vărsare spre izvoare? Noi n-am ştiut, dar uite aşa învaţă omul din călătorii, citind chestii pe asfalt.

Ulm_5574

–          Ştiai că simbolul oraşului este o vrabie, despre care se spune că ar fi inspirat muncitorii care construiau turla catedralei? Nu îţi spun toată povestea pentru că e uşor ridicolă, dar e clar că vei găsi multe vrăbii în varii forme prin oraş (inclusiv pe catedrală).

Ulm_5639

–          Ştiai că din Ulm, pe la mijlocul secolului 18, au plecat pe Dunăre în jos peste 200.000 de şvabi, către pâmânturile virgine ale Europei Centrale şi de Est? Despre soarta lor şi cum s-au dus, cum s-au întors buluc şi ce au mai păţit de-a lungul timpului povesteşte foarte frumos Andrew Eames, în cartea de căpătâi a acestei călătorii, Blue River, Black Sea.

Va urma drumul şi plimbarea prin Ingolstadt, următoarea oprire pe #MyDanube.

Acest proiect este susţinut şi inspirat de:

Tripsta.roUngaria.info.roAustria.info/roThe Danube NiederösterreichLinztousismus.atMunicipalitatea VieneiCompress RomâniaIngolstadt TourismusGermany.travelDanube Competence CenterSerbia.travel

Dunare Tripsta Dunare Ungaria

Dunare Linz Dunare Krems Dunare Serbia Dunare Germania Dunare Ingolstadt

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.