(P) TP-Link PB50, curent călător, la purtător

Soarele apunea încet aruncând flăcări peste pădure. Toamna începea în sfârşit să îşi arate straiele pastelate. Zidurile Castelului Peleş prinseseră şi ele culoare. Stând pe terasa La Tunuri, mă pregăteam să imortalizez peisajul-tablou din faţa mea.

Epoca modernă ne-a oferit echipamente din ce în ce mai sofisticate, dar în acelaşi timp, ne-a făcut dependenţi de sursele de energie. Ce să mai lungesc vorba, bateria telefonului era descărcată, iar ce a aparatului foto de-abia mai avea putere să-l pornească. Dar nu-mi făceam probleme, aveam o baterie externă care avea să mă salveze. Încrezător, am cuplat cablul USB al telefonului şi apoi pe cel al aparatului foto.

%% Caracteristici
TP-Link PB50|

  1. Capacitate de stocare de până la 10.000 mAh (baterie litiu-polimer)
  2. Dispune de 6 protecții de securitate
  3. Încărcare Inteligentă
  4. Asigură suport pentru mai mult de 500 de cicluri de încărcare
  5. Dispune de afișaj inteligent cu patru LED-uri care afișează nivelul bateriei
  6. Compatibilă cu cele mai multe dispozitive cu sistem de operare iOS și Android
  7. Încărcarea simultană a două dispozitive prin cele două porturi USB de 2A şi respectiv 1A.%%

Bateria salvatoare s-a dovedit neputincioasă, hotărând, de una singură, că e mai bine să nu dea de la ea niciun pic de curent. Evident – disperare. Nici telefon, nici aparat foto, doar amintiri, ale mele, egoiste şi unice. Se întâmplă să păţeşti din astea cu branduri mai puţin cunoscute.

Scenariul de mai sus, mai simplu sau mai complicat, vă este cu siguranţă cunoscut.

Aşa că m-am bucurat să primesc în teste un acumulator extern de la TP-Link, companie despre care până acum ştiam că produce routere, adaptoare wireless, antene, etc.

TP-Link PB50 este un acumulator extern cu o capacitate de 10.000 mAh şi posibilitatea de a încărca simultan 2 dispozitive. Pentru detalii complete şi specificaţii tehnice, intră aici.

Il poţi lăsa la încărcat peste noapte. Dacă foloseşti un încărcător de 2A, bateria se va umple în 6-7 ore, dacă nu, te poţi aştepta la 10 ore.

L-am pus la treabă, având în tandem aparatul foto şi telefonul. L-am dus la plimbare pe dealurile din Fundata şi l-am urcat până la 12.000 m, cu avionul. A reuşit să le încarce fără probleme echipamentele (prima combinaţie a fost Sony A6000 + iPhone) iar a doua, (Sony DSC HX-90 + iPhone). Nu a gâfâit, nu s-a scurtcircuitat, doar a dat ce e mai bun în el, curent ca să hrănească bateriile flămânde. Cele 4 leduri m-au ajutat să apreciez gradul de încărcare a bateriei.

TPlink_in_avion

TPlinkPB50

Subţire, cu un design elegant, bun de luat şi la întâlniri, dar mai ales prin călătorii. Şi contribuie cu doar 300 de g în plus la bagaj.

Stai cu ochii pe noi pentru că urmează un concurs la care poţi fi câştigătorul unui acumulator TP-Link PB50. Pe joi dimineaţă!

De profesie farmacist, Alexandru este pasionat de fotografie și gastronomie. Sunt două hobby-uri care de multe ori se împletesc foarte bine. Îi place să călătorească, să surprindă prin lentila aparatului natura, oamenii şi locurile pe care le descoperă.