În Ţara Dornelor, cu o curiozitate de copil

Anul acesta m-a prins 1 iunie în Ţara Dornelor, la inaugurarea Centrului de Vizitare al Parcului Naţional Călimani. Chiar dacă nu am fost aproape de copilul meu, am trăit ziua descoperind, cu bucurie şi curiozitate inocentă, tot felul de lucruri noi. Curiozitatea ne face să călătorim şi să căutăm experienţe şi locuri inedite, altfel nu ne-am afla împreună aici, eu scriind despre destinaţii, tu citind. Dar sunt sigură că ai trăit şi tu momente în care ţi-ai dat seama că, din perspectiva unui adult, iei lucrurile de-a gata, fără să mai întrebi „de ce?” sau „ce e asta?”. În cele două scurte zile petrecute în Ţara Dornelor m-am jucat, am râs, dar m-am şi ruşinat atunci când mi-am dat seama câte noutăţi îmi ascunde încă natura şi lumea din jurul meu. Trebuie doar să las resemnarea şi jena deoparte şi să întreb. Bineînţeles, cineva trebuie să-mi şi răspundă. Aşa că voi începe lista mea cu ceea ce nu ar trebui să fie o curiozitate în orice destinaţie te-ai afla, anume existenţa unui centru de vizitare modern şi interactiv.

1.Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Călimani

Dincolo de informaţiile pe care le-am găsit, informaţii care mi-au deschis mintea asupra formelor de relief din jur, asupra faunei sau florei din zonă, dincolo de materialele disponibile variate (de la hărţi până la cărţi simpatice pentru copii şi elevi), mi-au plăcut în mod deosebit sertarele cu surprize în care poţi pipăi conuri de brad, frunze sau fân, poteca senzorială din curte pe care trebuie să păşeşti neapărat desculţ, ideea hotelului pentru insecte, căsuţa văcarului sau jocul în aer liber „Nu te supăra frate”, pe care l-am şi testat cu entuziasm.

Dacă eşti şi tu curios şi vrei să ştii cine e în spatele acestei iniţiative, află că este rezultatul a doi ani de muncă şi că noua prezentare a centrului și activitățile conexe sunt pregătite de Administrația Parcului Național Călimani în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România, cu susținere financiară din partea Fundației Federale Germane de Mediu (DBU), Fundației pentru Parteneriat.

Tara-Dornelor-3806

Tara-Dornelor-3789

Tara-Dornelor-3803

Tara-Dornelor-3787

Tara-Dornelor-3783

2.Tinovul Şarul Dornei

Un copil ar întreba în primul rând: ce este un tinov? Un adult s-ar uita în jur şi, dacă ar vedea că nimeni nu întreabă, s-ar gândi că e ceva ce ar fi trebuit să ştie şi ar rămâne tăcut. Bineînţeles că există copii care nu pun întrebări sau adulţi mai puţin blocaţi în prejudecăţi, pentru toţi însă m-am gândit că ar fi bine să explic această curiozitate a naturii. Tinovul este un fel de mlaştină, ca să folosesc un termen înţeles de toată lumea, un teren în care apa nu reuşeşte să se infiltreze în sol, din cauza existenţei unui strat de argilă impermeabil aflat la adâncime. Ai putea crede că zona e plină de apă, dar nu e chiar aşa, uneori natura găseşte soluţii. Acestea au forma unor muşuroaie cu muşchi (muşchiul de turbă) pe care le vezi ca nişte bule verzi, la nivelul solului, printre copaci. Muşchiul funcţionează ca un burete, rezervor ce păstrează apa pentru zilele secetoase. Acesta este şi motivul pentru care aerul în tinoave este mai proaspăt şi mai rece.

Există mai multe tinoave în Ţara Dornelor: Tinovul Româneşti, Tinovul Poiana Stampei sau Tinovul Şaru Dornei. Cel din urmă se află în imediata apropiere a Centrul de Vizitare despre care am vorbit mai sus şi poate fi parcurs pe o potecă amenajată, ca un podeţ de lemn. Traseul este bine marcat, oferind pe drum surprize şi informaţii suficiente pentru a satisface curiozitatea oricui. Vei găsi detalii despre merişoare şi afine, despre seminţele de pin sau despre bumbăcariţă, o plantă inteligentă cu o putere mare de adaptare, mai rară în România. Bogdan Papuc, de la Asociaţia de Ecoturism din România, ne-a condus paşii şi ne-a povestit foarte multe, cu pasiune, dar şi dacă nu ai pe cineva pregătit cu tine poţi găsi informaţii şi provocări pe panourile creative de pe drum.

Tara-Dornelor-3862

Tara-Dornelor-3864

Tara-Dornelor-3871

Tara-Dornelor-3873

Tara-Dornelor-3885

Tara-Dornelor-3890

Tara-Dornelor-3892

Tara-Dornelor-3894

3. Zâmbrul

Să nu crezi că este vorba de un animal. Zâmbrul este un copac, o rudă a pinului cu o familie mai puţin numeroasă în România, fiind de aceea protejată. Poate fi recunoscut prin forma sa ceva mai rotunjoară, diferită de silueta înţepătoare a molidului. Pădurea de zâmbru din Parcul Naţional Călimani a fost declarată rezervaţie ştiinţifică încă din 1971, asta neîmpiedicând apariţia în apropiere a unei cariere de sulf, în epoca măreţelor împliniri comuniste. Ceea ce ne duce la următoarea curiozitate.

4. Fosta carieră de sulf

Poteca tematică a Carierei din Călimani propune o incursiune interesantă între extreme. Mai întâi întâlneşti peisajul lunar al muntelui scurmat şi redus la o groapă, opera dezastruoasă a hominidului antiecologicus, devenit acum o curiozitate şi o provocare pentru speciile evoluate ce încearcă să repopuleze aria cu vegetaţie. Când ţi se spune că acolo lucrau şi se accidentau în mod frecvent mulţi muncitori, că existau locuinţe şi magazine mai bine aprovizionate ca în alte părţi, te uiţi uimit şi nu poţi să crezi. În jur e pădure şi acum nu mai poţi vedea decât casa abandonată şi aproape ruinată, ridicată cândva pentru Ceauşescu. Un miros uşor de sulf pluteşte încă în aer, dar dispare imediat ce păşeşti pe potecile verzi şi destul de sălbatice din rezervaţia de jnepeniş şi zâmbru. E doar o iluzie, de pe un panou informativ am putut citi că sulful poluează în continuare apele şi solul, iar o refacere a ecosistemului poate dura până la 200 de ani.

Tara-Dornelor-3824

Tara-Dornelor-3828

Tara-Dornelor-3841

Tara-Dornelor-3856

5. Cei 12 apostoli

În programul excursiei în Ţara Dornelor intra şi o drumeţie până la formaţiunile numite Cei 12 apostoli. Din păcate în ziua respectivă a plouat torenţial şi planurile au intrat la apă, dar la câte vorbe admirative am auzit în legătură cu aceste pietre măreţe, cu forme ce-ţi pot alimenta imaginaţia, sunt sigură că merită menţionate printre curiozităţile şi atracţiile zonei.

Actualizare: între timp am ajuns la 12 Apostoli, de două ori chiar. O primă relatare e aici.

6. Muzeul etnografic

Nemaiputând merge pe munte, ca să ne prezentăm plecăciunile noastre apostolilor, ne-am propus totuşi să nu plecăm din Ţara Dornelor fără o oprire în Vatra Dornei. Deşi foarte cunoscut, oraşul în sine nu m-a impresionat, fiind haotic şi parţial îngrijit. Anunţaţi de o sonerie infernală, menită să scoale din morţi şi pe strămoşii muzeografei de serviciu, am intrat mai întâi în Muzeul de Ştiinţe ale Naturii şi Cinegetică, foarte interesant şi totodată foarte îmbătrânit, cu exponate şi plăci informative care datează probabil din vremea susnumiţilor strămoşi. Una peste alta, pentru că am avut un povestitor bun cu noi – e vorba de Cătălin Ursache, de la Turism Ecvestru (Călare prin Călimani) – am ieşit încântaţi şi îmbogăţiţi cu o grămadă de informaţii noi, atât legate de flora sau fauna din zonă, cât şi de vânătoare, trofee şi aşa mai departe.

A urmat cea mai mare bucurie a zilei, întâlnirea cu doamna Victoria Ostaficiuc, la Muzeul Etnografic. Pisicile vii, născute şi crescute în muzeu, au fost primul deliciu al vizitei. După care au urmat glumele şi poveştile doamnei Ostaficiuc, ironiile şi autoironiile, strecurate abil printre informaţiile legate de obiceiuri, tradiţii şi vocabular. Am aflat aşadar că fedeleş era o cutie de lemn care se închidea ermetic, în care îşi putea lua omul la pachet mâncare, aceasta însemnând chiar şi ciorbă. Iar chichiţa era o cutiuţă mică aflată în lada cu zestre, locul în care mireasa îşi ascundea şi lua cu ea tainele.

Vatra-Dornei-3900

Vatra-Dornei-3901

Vatra-Dornei-3902

Vatra-Dornei-3903

Vatra-Dornei-3905

Vatra-Dornei-3909

 

7. Curiozităţi culinare

Mi s-a tot spus că în Ţara Dornelor e cea mai bună smântână. Da, aşa e, am luat şi cu mine, pe şolduri mai ales. Din păcate nu te pot încânta cu poze culinare. Ca să dau un nou sens expresiei, m-a luat gura pe dinainte şi când mi-am adus aminte să fotografiez nu prea mai aveam ce. La Pensiunea Eco Hunea am dormit bine şi am mâncat teribil de bine (şi de mult, vai!), dar în minte (şi pe şolduri, după cum spuneam) mi-au rămas ochiurile făcute în smântână, ciupercile cu usturoi sau cu smântână, varza călită cu dovlecei, afinata, merişorata, dulceţurile şi câte şi mai câte alte minunăţii.

Mi-a mai rămas şi o veveriţă în minte, dar nu e vorba de celebra Mariana, ci de o poveste spusă la o masă de seară, nu aş putea să o reproduc aici la adevărata ei valoare şi rămâne o glumă pe care doar câţiva parteneri de drum o vor înţelege.

A fost scurt, aşa că lista mea se încheie aici, deocamdată. Presimt însă că voi ajunge din nou în zonă, împreună cu familia, nu peste mult timp. Aştept completările şi sugestiile tale, iar dacă vrei mai multă inspiraţie pentru o călătorie activă (musai activă, altfel vii şi tu înapoi rotunjit, ca zâmbrul) prin Ţara Dornelor, cercetează aici: www.taradornelor.ro

Antreprenor şi fondator al LumeaMare.ro, Roxana a părăsit o carieră de 14 ani în publicitate pentru a se dedica unei mari pasiuni: călătoriile. În prezent se ocupă de blog, studiază fotografia și scrie despre călătoriile pe care le face cu familia, despre cultură, natură sau oameni şi despre toate experienţele pe care le trăieşte în lumea cea mare.