Povestea mocăniței din Covasna-Comandău și a Planului Înclinat se întinde pe mai bine de un secol. Începe pe undeva prin ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și se termină spre final de secol XX. Trenul, care pe vremuri cobora buștenii din pădurile Covasnei, transportă azi turiștii dornici de o plimbare mai deosebită și curioși să se întoarcă puțin pe firul istoriei. Mocănița din Covasna-Comandău nu circulă pe întregul său traseu de odinioară, ci doar pe porțiuni: linia de jos merge 4 km pe Valea Zânelor de la hotel Clermont până în apropierea Planului Înclinat (Șiclău), și linia de sus, de la Comandău, despre care am aflat de curând că este funcțională (pe o porțiune de doar 8 km de la Comandău spre Benedec), însă doar de Zilele Comandăului (primul weekend din luna august a fiecărui an). Cât despre Planul Înclinat, acesta se poate vedea și astăzi, dar nu mai este funcțional.
Cu mocănița pe Valea Zânelor
Ajunși în Covasna, deși puțin descurajați de vremea mohorâtă, am început să întrebăm de mocăniță în stânga și-n dreapta. La pensiune ni s-a spus că nu circulă pentru că în sâmbăta aia venise nu știu ce echipă de filmare, iar duminică urma să fie un târg de vite. „Ghinion”, am mormăit noi și am plecat la o plimbare prin stațiune. În centru, am zis să mai cerem totuși o părere unor domni, bine intenționați de altfel, care au reușit să ne bage și mai mult în ceață: ba că circulă, ba că nu circulă. Ce știam noi sigur era că mocănița pleca din fața hotelului Clermont, aflat la vreo 2,5 km de Covasna. La Clermont, am găsit șinele, n-am găsit mocănița. Nici vreun indicator, vreo casă de bilete sau vreun punct de informare unde să cerem detalii. Greu să fii turist în România. Într-un final am găsit un panou jupuit pe care scria că ultima cursă a mocăniței era la 16:30. Bine, bine, noi eram în grafic, dar unde era mocănița? Dânsa era bine mersi, legănându-și vagoanele pe șine. Am prins-o din mers, mecanicul ne-a văzut gesticulând, a încetinit și ne-a făcut semn să urcăm.
Făcea ultima cursă din acea zi. Am lăsat mașina pe marginea drumului și hopa sus în mocăniță, bucuroși nevoie mare că am găsit-o în sfârșit. Nici n-am apucat bine să ne bucurăm că am și ajuns la destinație. Traseul, frumos, nimic de zis, dar foarte scurt, doar 4 km pe Valea Zânelor de la hotel Clermont până în apropierea Planului Înclinat. „Doar atât?” „Păi da”, ne zise mecanicul, „dar linia mocăniței e mai lungă, are 32 de kilometri și pleacă de undeva de lângă Comandău până în partea superioară a Planului Înclinat. Dacă mergeți spre Comandău o să găsiți șinele pe drum”. Curioși din fire, am luat drumul spre Comandău pe urmele mocăniței.
Povestea mocăniței și a Planului Înclinat
Avem așa: păduri întinse și o fabrică de cherestea la Comandău. Cum aducem buștenii și cheresteaua de la Comandău la Covasna? Construim o cale ferată. Așa a fost inițiat proiectul de construire a căii ferate cu ecartament îngust (760 mm) Comandău-Covasna, derulat în perioada 1889-1891. Ulterior s-au mai construit și alte linii, dar asta este deja altă poveste. Așadar, avem și cale ferată, cum facem să transportăm eficient și rapid cantități mari de masă lemnoasă fără să ocolim prea mult? Direct pe versant. Astfel, în 1890 ia naștere Planul Înclinat care asigura legătura între Valea Zânelor și Șiclău. Cum funcționează? În fizică, planul înclinat se referă la o suprafață plană cu un anumit unghi de înclinare față de orizontală, care facilitează ridicarea obiectelor grele. În cazul nostru, pe un plan cu o lungime de 1 km și un pic și o diferență de nivel de 300 și ceva de metri avem două stații de lucru, una în vârf și una la bază. Între cele două stații, există un punct de încrucișare. În momentul în care un vagonet încărcat pleca din stația de sus, energia acestuia antrena deplasarea unui vagonet gol din stația de jos. În punctul de încrucișare, exista o ramificație a căii ferate care permitea trecerea simultană a celor două vagonete. Simplu și ecologic, căci forța gravitațională era pusă la treabă, iar ca mână de lucru nu era nevoie decât de doi mecanici pentru manevrarea vagonetelor, unul în stația de jos și altul în cea de sus.
Cu picioarele pe șine
Chiar dacă Planul Înclinat nu mai este funcțional în prezent (din cauza diminuării drastice a volumului de masă lemnoasă din zonă), el se poate vedea și astăzi. Nouă ne-a stârnit curiozitatea povestea aflată de la mecanic, așa că am pornit spre Comandău, localitate aflată la vreo 20 km de Covasna. Drumul nu este asfaltat, fiind afectat pe alocuri de prea multa umezeală sau de scurgerile de pietre și vegetație de pe versanți. În Comandău, timpul pare că s-a oprit. Nu-i țipenie de om pe drum, dar ai impresia că ochi iscoditori te urmăresc după perdele. Niște cai trec liberi pe lângă noi, par însă puțin deranjați de prezența noastră acolo. Un om apare pe drum parcă de nicăieri. Îl întrebăm de mocăniță, ne zice să ne întoarcem, să urmărim șinele chiar pe drumul pe care am venit și la un moment dat să cotim stânga prin pădure.
Găsim șinele și le urmăm până când intră în pădure. Pauză de gândire: mergem mai departe sau venim altădată mai bine informați și pregătiți? Nici gând, mirajul șinelor e prea puternic așa că intrăm în pădure după ele. Peisaj de poveste în pădurile alea și o liniște ireală. Crengi căzute din copaci ne trosneau cu zgomot sub picioare. Ne uitam din când în când în spate, dar nu mai era nimeni.
Mie îmi era cam teamă, mai ales că auzisem zvonuri despre niște urși eliberați în zonă. La întoarcere, am găsit și niște „urme” proaspete, suficiente cât să ne facă să iuțim pasul. Am mers și am tot mers, nu știam cât mai aveam până la partea superioară a Planului Înclinat și devenea din ce în ce mai frustrant. Hai încă un pic, hai să vedem ce-i după curba asta, hai că uite se răresc copacii, poate găsim ceva.
Așa ne-am păcălit până am ajuns, într-un final, după aproximativ o oră și jumătate, la stația de sus a Planului Înclinat. Un afiș ne înștiința că aveam de-a face cu un monument istoric, dar starea lui era deplorabilă. Stația de sus a ars parțial într-un incendiu și a fost lăsată în paragină.
Și Planul Înclinat a fost afectat de o furtună puternică care a culcat la pământ numeroși copaci de pe versantul pe care îl traversează. Poate că natura s-a răzbunat pe creația omului care i-a stricat echilibrul, tăind atâția și-atâția copaci.
Am făcut cale întoarsă prin pădurea cea tăcută, întrebându-ne oare de ce un loc atât de frumos era lăsat în paragină. Poate că este prea costisitor, poate că este considerat nerentabil, poate că există o sumedenie de alte motive. Am constatat că nu prea ne implicăm când vine vorba de monumentele noastre istorice. Ar trebui o mai mare mobilizare pentru salvarea și conservarea lor pentru că ele fac parte din identitatea noastră. Și ar fi păcat să le lăsăm pradă uitării sau turiștilor „entuziaști”care își scrijelesc numele pe ele și le îngroapă în gunoaie.
Câteva informații utile:
- Poți afla programul mocăniței Covasna-Comandău aici. Anul acesta a circulat până pe 6 octombrie.
- O călătorie dus-întors cu mocănița (locomotivă diesel) este de 5 lei pentru adulți și 4 lei pentru copii. Dacă prindeți locomotiva cu aburi, prețul este de 10 lei pentru adulți și 8 lei pentru copii.
- Cazare: am petrecut o noapte la pensiunea Casa din Parc, nu mi-a plăcut în mod deosebit: în cameră era un miros ciudat care ne-a obligat să dormim cu fereastra întredeschisă, iar scurgerea de la baie era parțial înfundată. Însă, pensiunea este liniștită și bine poziționată, având deschidere chiar către parcul din centrul Covasnei. Au și restaurant, mâncarea este bună, însă nu servesc alcool. Nu știu care este motivul, n-am întrebat. Noi ne-am cumpărat o sticlă de vin și am băut liniștiți, spre bucuria celorlalți meseni care au prins curaj și au scos și ei de pe sub mese care sticla cu vin, care doza de bere, fiecare după posibilități.
Dacă ai stat și tu în Covasna sau dacă ai fost doar în trecere, poate ne povestești și nouă cum a fost și/sau ce-ai văzut. Cu bune și cu rele ca să fie diversitate.
Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas
Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.
Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!
