Am un motiv special pentru a vorbi astazi despre Praga. Sunt sigura ca nu imi va fi tocmai usor, au trecut deja mai bine de doi ani de cand am fost acolo si, atipic pentru mine, nu am nici o notita. Nu am stat nici macar 4 zile pline insa acele clipe au fost atat de placute si atat de concentrate in bucurie, incat mi-a fost imposibil sa le exprim in banale randuri pe o simpla hartie. Nu stiu cat de greu imi va fi acum, cand memoria imi mai joaca feste, dar voi incerca…
Am aterizat in Praga in urma unei decizii spontane. Dana, cea mai buna prietena a mea, in prezent mandru cetatean canadian, urma sa viziteze Romania impreuna cu sotul ei. Planul lor era sa faca o escala in Praga si abia apoi sa ajunga in tara. Am stiut pe loc ca trebuie sa ne vedem acolo. In Romania cunosteam scenariul: familia ii va coplesi, multi prieteni vor face coada sa ii vada, in timp ce noi vom fi tinuti in lesa treburilor cotidiene si vom gasi cu greu o modalitate de a ne sincroniza programul cu al lor. Asa cum se intampla si acum, in aceste scurte vizite abia apucam sa ne vedem. Ceea ce ma intristeaza, asa cum ma intristeaza distanta ce s-a pus intre noi.

Imi aduc aminte de copilaria noastra, de felul in care eram nedeslipite de dimineata pana seara si uneori chiar noaptea. Am crescut impreuna de prin clasa a doua, am fost ca doua siameze ce nu se mai puteau desprinde una de alta. Orice pretext era bun: cand veneam de la scoala ne conduceam una pe alta, pe rand, de mai multe ori, pana cand reuseam sa terminam ce aveam de vorbit si epuizam toate motivele de amuzament. Insa noi surse de inspiratie ne loveau inca de la intrarea in casa si telefonul uneia sau alteia zbarnaia in scurt timp, pentru o noua repriza de rasete. Imi aduc aminte de chicotelile inabusite din timpul orelor si de faptul ca radeam atat de mult incat ajungeam uneori sa ne scapam pe noi. Eram copii, nu va uitati asa la monitor, se intampla si la case mai nobile! Impreuna am invatat, am crescut copii – da, aveam amandoua cate un bebe de jucarie si un sot fictiv, al meu era Elvis Presley, al ei era Alain Delon), am calatorit cu imaginatia si am campat in adevarate corturi create din paturi elaborat agatate intre obiectele de mobilier din casa. Eram tot impreuna cand am trait primele iubiri si am depasit razand si momentele in care s-a intamplat sa ni se puna pata pe acelasi baiat. Asa cum am ras impreuna am si plans impreuna, ne-am ascultat si alinat frustrarile, ne-am suparat impreuna pe lume, am imbracat haine negre de rockeri si am dat din cap pe la petreceri.

Facultatea ne-a adus in Bucuresti si dupa ce am stat un timp separat, am ales sa ne inghesuim in patul extrem de mic al aceleiasi gazde. Am infruntat impreuna prejudecatile bucurestenilor si ne-am bucurat amandoua de avantajele capitalei: teatre, parcuri mari numai bune de plimbari lungi, accesul la tot ce insemna cultura si nu in ultimul rand, independenta pe care o aveam! In curand insa aveam sa fim molipsite de virusul carierei si al unui stil de viata egocentric, raspandit in orice mare aglomerare urbana.

Ma intristez cand ma gandesc cum viata a pus o distanta intre noi chiar si cu mult inainte ca Dana sa plece din tara. Imi reprosez si acum ca m-am lasat luata de asa zise alte probleme sau “prioritati” si nu am mai putut petrece atat de mult timp impreuna asa cum nu imi voi ierta niciodata faptul ca atunci cand a avut probleme serioase nu i-am fost destul de aproape. Nu imi gasesc scuze pentru ca nu am. Iar acum, cand as vrea sa o am mai aproape, e atat de departe!
De aceea ii voi dedica acest articol, de ziua ei, ca un mic cadou al intalnirii noastre din Praga din vara anului 2007.

La multi ani draga mea prietena si imi va fi mereu dor de tine si … de Praga!

va urma povestea zilelor petrecute impreuna in Praga

Dacă tot ai ajuns până aici, mai fă un pas

Vrem să cunoaștem lumea în mod responsabil, cu atenție și respect pentru toate formele de viață sau cultură. Nu ne interesează turismul de masă și ne pasă de ceea ce lăsăm în urmă, așa cum ne pasă de ceea ce îți povestim ție. Investim timp în pregătirea articolelor, oferim sfaturi pe baza experiențelor personale, nu umplem blogul cu publicitate și promovăm doar produse sau servicii în care credem sau pe care le folosim. Suntem selectivi și pretențioși în alegerile noastre – din respect pentru tot ceea ce ne înconjoară și din respect pentru cei care ne citesc.

Un mic ajutor din partea ta ne ajută să menținem standardul și spiritul acestui blog. Dacă ceea ce ai citit te-a inspirat, te-a emoționat sau ți-a oferit o informație de care aveai nevoie, dăruiește și tu înapoi un minut și donează pentru a susține LumeaMare. Mulțumim!